București, 22 iunie 2023 – Binance, cea mai mare platformă de schimb cripto din lume, prezintă un set de cinci sfaturi pentru a proteja conturile utilizatorilor și a preveni riscurile de atac ce ar putea cauza daune financiare, furt de identitate și scurgere a datelor personale.
Riscul de preluare a contului (ATO, Account takeover) poate duce, pentru afaceri, la pierderi financiare, sancțiuni de reglementare, repercusiuni legale, pierderea încrederii clienților și deteriorarea reputației afacerii. La nivel individual, atacurile ATO compromit informațiile personale, provocând potențiale prejudicii asupra vieții private și informațiilor personale.
În context, Binance recomandă cinci pași pentru protejarea conturilor:
Securitate prin parolă:
Sunt recomandate parole puternice, unice, cu o combinație de caractere, evitând cuvintele comune sau informațiile personale. Parolele sunt recomandate a fi schimbate la fiecare trei până la șase luni, evitând reutilizarea acestora. Utilizarea soluțiilor tip manager de parole și seifuri pentru stocarea sigură a acestora este recomandată.
Autentificare cu mai mulți factori (MFA):
MFA poate fi activată prin SMS, aplicații de autentificare, notificări push, jetoane sau autentificare biometrică. E recomandată implementarea autentificării cu doi factori (2FA) pentru conturile Binance, alegând dintre diverse opțiuni MFA.
Securitatea dispozitivului și a rețelei:
Este recomandat să fie păstrate software-ul, firmware-ul și sistemele de operare actualizate pentru a beneficia de corecțiile de securitate. Utilizați criptare și protocoale securizate precum HTTPS și SSL/TLS. Activați firewall-uri și stabiliți politici de gestionare a dispozitivelor cu cerințe puternice pentru parole și control al accesului. Se recomandă accesarea și setarea rețelelor Wi-Fi securizate cu parole unice și puternice, criptare și evitarea conexiunii Wi-Fi publice pentru activități sensibile.
Monitorizarea contului:
Activați alertele privind activitatea contului și monitorizați regulat tranzacțiile, istoricul de conectare și setările contului. Mențineți informațiile de contact actualizate cu furnizorii de servicii, pentru a primi notificări în timp util. Rămâneți vigilenți împotriva încercărilor de phishing și activați codurile anti-phishing pentru notificările prin e-mail Binance. Monitorizați rapoartele de credit pentru orice semne de conturi neautorizate sau activități suspecte.
Raportarea activităților suspecte:
Raportați cu promptitudine orice activitate neobișnuită sau suspectă furnizorului de servicii sau instituției financiare respective. Contactați serviciul de asistență pentru clienți Binance, dacă bănuiți că a fost compromis contul și luați în considerare schimbarea parolei și autentificarea cu mai mulți factori.
Prin implementarea acestor bune practici, indivizii și organizațiile pot reduce semnificativ riscul ATO. Protejarea conturilor prin măsuri de securitate robuste și monitorizare proactivă ajută la prevenirea pierderilor financiare, a daunelor reputației și a prejudiciului personal asociat cu atacurile ATO.
Binance este liderul mondial în materie de ecosistem blockchain și furnizor de infrastructură pentru criptomonede, cu o suită de produse financiare care include cea mai mare bursă de active digitale în funcție de volum. De încredere pentru milioane de oameni din întreaga lume, platforma Binance este dedicată creșterii libertății banilor pentru utilizatori și dispune de un portofoliu unic de produse și oferte cripto, inclusiv: tranzacționare și finanțe, educație, date și cercetare, binele social, investiții și incubare, soluții de descentralizare și infrastructură și multe altele. Pentru mai multe informații, accesați www.binance.com.