Rugăciunea lui Avram Iancu

0
1105

E rînduită prost această stînă

Zadarnic are jgheaburi şi păşuni
Cînd turmele tot înspre rîpi se mînă
Iar din ciobani numai cîţiva sînt buni
E prea în calea lupilor, sărmana
Sînt lotri mulţi, tainu-i tot mai mic
Şi nu mai crede nimeni în nirvana
Din vechiul rai n-a mai rămas nimic
S-au îngrăşat berbecii şi măgarii
Păianjenii ruinei curg şuvoi
Pereţii de stejar trosnesc de carii
Căpuşile regine-s peste oi
Au ruginit tălăngile în ploaie
Şi laptele-i ca pînza grea de cort
Şi orice miel se leapădă de oaie
În măierişte zace-un înger mort
Apasă greu blestem pe stîna asta
Osînda Mioriţei a căzut
S-ar mai putea răscumpăra năpasta
Şi-ar mai fi timp s-o luăm de la-nceput
Dar s-a făcut tîrziu pe munţii vineţi
Pogoară doliul serii şi e ger
În strunga verde vreau să mă închideţi
Să-mi iau cuminecarea, şi să sper
Iar tabăra să-mi treacă dinainte
Înveşmîntată-n zeghe şi făclii
La rătăcirea mea să luaţi aminte
şi oglindiţi-o dreaptă în copii
Eu mă topesc sub ierburi nestemate
Cu fluiera şi doinele întregi
Şi cine ştie, peste-un secol, poate
Voi răsări în tabla altor legi
Corneliu Vadim Tudor
din vol. „Saturnalii“ (1983)

Articolul Rugăciunea lui Avram Iancu apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here