Clanul cătușelor de pluș: cum s-a transformat SNPP din scut sindical în bâtă de familie
Sub flamura “drepturilor”, cu metode de cazarmă
Dacă vrei să fii jignit, umilit, amenințat cu exilul profesional și pus la zid în stil de mahala, există o scurtătură: intră în Sindicatul Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP). Ce ar trebui să fie o organizație de apărare a drepturilor angajaților riscă să arate, conform documentelor interne, mai degrabă a “clan” de familie cu interese încrucișate, unde sindicatul, conducerea penitenciarelor și viața de familie se amestecă într-un talmeș-balmeș toxic.
În centrul rețelei, potrivit notelor de relații și rapoartelor de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, se află Antoanela Cristina Teoroc, fost director al Penitenciarului București-Jilava, soția liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Ea este acuzată de un comportament abuziv, limbaj suburban și utilizare discreționară a funcției publice.
“Măgarilor, proștilor, țăranilor”: manualul de “management” de la Jilava
Conform acestor documente, în Penitenciarul București-Jilava, conducerea ar fi practicat un “stil managerial” demn de crâșma de la marginea târgului. Angajați SNPP ar fi fost etichetați cu apelative precum „măgari”, „proști”, „țărani” sau „urâți”, fiind ironizați inclusiv pentru felul în care arată fizic.
Nu vorbim de glume nevinovate la o cafea, ci de jigniri sistematice, consemnate în note oficiale, care au creat – conform rapoartelor de control – un mediu de lucru toxic, cu impact direct asupra stării de sănătate a unor polițiști de penitenciare.
În loc ca directorul să fie reper de echilibru și profesionalism, subalternii se trezesc în fața unui “șef de scară” cu microfon instituțional, care urlă de sus, dar răspunde greu la lege.
“Te mut la Satu Mare!” – amenințarea cu exilul profesional
Când jignirile nu ajung, intră în scenă arma grea: transferul disciplinar mascat în “necesitate de serviciu”. Membrii de sindicat care au îndrăznit să aibă opinii diferite, să semnaleze nereguli sau pur și simplu să nu se închine la “altarul conducerii” ar fi fost amenințați cu trimiterea la unități aflate la sute de kilometri distanță, precum Penitenciarul Satu Mare.
“Te mut la Satu Mare” devine, astfel, corespondentul birocratic al bâtei la genunchi: nu te bat, dar te rup de familie, de casă, de viață. Unde se termină nevoia de personal și începe răzbunarea personală? Documentele indică un model de “management de frică”, nicidecum o aplicare sănătoasă a legii.
Soțul – “apărătorul”, soția – “abuzatorul”: conflictul total de interese
Ironia maximă: în timp ce Ștefan Teoroc, liderul SNPP, se prezintă public drept apărătorul drepturilor polițiștilor de penitenciare, soția sa, aflată în vârful ierarhiei la Jilava, este acuzată că exact pe aceiași oameni îi umilește și îi presează.
Cercul se închide grotesc: dacă ești membru SNPP și reclami abuzurile conducerii, ajungi să te plângi – practic – soțului persoanei pe care o acuzi. Sindicalism “all inclusive”: șeful la sindicat acasă, șeful la serviciu nevasta. Când familia are monopol pe butoanele puterii, membrul simplu devine decor.
Legea e clară. Doar că unii o citesc… pe diagonală
Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare nu lasă loc de interpretări pe principiul “facem cum simțim azi”. Raporturile de serviciu “se exercită în condițiile prezentei legi”, nu după orgolii, ranchiuni sau “cine cu cine e prieten la vârf”.
Aceeași lege precizează limpede că „trecerea temporară în altă funcție se poate dispune fără acord […] în caz de forță majoră sau ca măsură de protecție”. Așadar, modificarea unilaterală a raporturilor de serviciu este o excepție strictă, de urgență și protecție, nu o bâtă cu care lovești pe cine te deranjează.
Când “forța majoră” devine “forța șefului nervos”, nu mai vorbim de aplicarea legii, ci de caricaturizarea ei.
Mărgineni – “tarla proprie”: rețeta se exportă
Informațiile din sistem arată că modelul “manager pe persoană fizică” nu s-a oprit la Jilava. La Penitenciarul Mărgineni, directorul Aldea Marian, apropiat al cercului de influență al familiei Teoroc, ar aplica aceleași metode de constrângere și blocaj.
Angajații care își doresc să se mute în alte unități ar fi întâmpinați cu amenințări și piedici artificiale, de parcă penitenciarul ar fi moștenire de familie, nu instituție publică. Când o unitate a statului devine “tarla proprie”, legea se transformă în simplu decor pe perete.
Bani publici, colecte “evaporate” și suspiciuni penale
Rapoartele de control de la Penitenciarul București-Jilava ating și zona penală, punând pe masă acuzații și suspiciuni grave:
- Art. 296 Cod Penal – folosirea de expresii jignitoare de către un funcționar public în exercițiul atribuțiilor, nu la colț de stradă.
- Folosirea fondurilor publice – există suspiciuni că anumite sume de bani publici ar fi fost “mediate” și direcționate discutabil, profitând de dubla calitate: soție de lider sindical și director de unitate.
- Colecte de bani cu traseu neclar – sume strânse pentru diverse ocazii (de exemplu, pentru pensionarea unor ofițeri) care, potrivit documentelor, nu ar fi ajuns întotdeauna la destinație, rămânând în ceață în gestiunea sindicatului.
Când aceeași mână semnează și pentru conducere, și pentru sindicat, și pentru colecte, întrebarea firească este: cine mai numără banii și cine mai verifică drumul lor?
Sindicat sau clan de familie cu ștampilă?
Cazul ridică o întrebare incomodă pentru toți membrii SNPP: mai reprezintă această structură interesele polițiștilor de penitenciare sau a ajuns o unealtă de presiune, control și reglare de conturi pentru un cerc restrâns care se crede deasupra legii?
Când conducerea penitenciarului se suprapune cu conducerea sindicatului, iar în vârf domnește aceeași familie, “apărarea drepturilor” riscă să devină doar slogan. În realitate, simplul membru de sindicat este prins într-o menghină: dacă reclamă abuzul, reclamă exact la oamenii care îl produc.
Acest material se bazează pe notele de relații și rapoartele de control nr. 46758, 46788 și 47037 din noiembrie 2025, documente din interiorul sistemului penitenciar.
Chestor peste semne de întrebare: “Ceva nu iese la socoteală”
Dincolo de limbajul suburban, de presiunile asupra angajaților și suspiciunile privind banii publici, rămâne o întrebare care nu poate fi ocolită:
Prin ce mijloace a obținut gradul de chestor fosta directoare de la Penitenciarul București-Jilava, Antoanela Cristina Teoroc?
Când pui cap la cap acuzațiile, notele de relații, rapoartele de control și traseul fulger al carierei, ceva nu se mai potrivește.
Ori sistemul promovează excelența în abuz, ori cineva a urcat prea repede treptele, sărind, la fiecare etaj, peste câte o lege. În ambele variante, statul are obligația să iasă din tăcere. Vom reveni. (Cristina T.).
