Un judecător, protejat imediat. Un polițist, lăsat să aștepte.
În România pro-europeană, ediția 2026, statul pare să poarte uniformă doar când îi convine. Dacă ai robă, legea sare în picioare. Dacă ai uniformă de polițist, legea îți dă… ton de așteptare.
Cazul făcut public de Sindicatul Europol e de manual de „așa nu”: un polițist de la Biroul Rutier Făgăraș, care și-a făcut treaba și a întocmit dosar penal unui individ prins la volan cu permisul anulat, trăiește de ani de zile sub amenințările „viteazului” sancționat. Pentru că și-a făcut datoria, el și familia lui au devenit țintă. Asta e răsplata oficială în România 2026: cine aplică legea, se descurcă singur.
Plimbare cu copilul, lecție de stat eșuat
Pe 2 iulie 2026, colegul polițist își plimba copilul de 5 ani pe străzile Făgărașului, orașul natal al președintelui României, ceea ce ar trebui să dea, teoretic, un plus de „siguranță”. Practic, a primit altceva: agresorul vechi l-a abordat, l-a amenințat, l-a scuipat și a încercat să-l lovească. Totul, în fața copilului.
Minorul a făcut atac de panică și trăiește de atunci cu frica elementară că „omul rău” vine acasă. Imagine „de PR” perfectă pentru România modernă: copil de polițist traumatizat pentru că tatăl și-a făcut meseria.
Apelul la 112? Făcut imediat. Plângeri penale? Depuse. Probe? Există, spune Sindicatul Europol. Măsuri preventive față de agresor? Zero. Sistemul se uită în altă parte, probabil ocupat cu faxurile unui septuagenar din Maramureș.
Fax de la un bătrân, reacție instant. Amenințări reale, dospit în voie
În paralel, un caz public deja: un bărbat de peste 70 de ani, din Maramureș, trimite amenințări și injurii prin fax unui judecător. Sistemul se activează ca la manual: arest preventiv, condamnare rapidă, reacție „fermă a autorităților”.
Și, atenție, Sindicatul Europol nici măcar nu contestă acele măsuri. Dimpotrivă, spune clar: autoritatea statului trebuie apărată, punctual, fără ezitare.
Dar întrebarea usturătoare e alta: unde dispare această fermitate când victima este un polițist în exercițiul funcțiunii, împreună cu familia sa? De ce faxul unui septuagenar declanșează armata instituțională, iar ani de amenințări, intimidări și tentativă de agresiune directă la adresa unui polițist și a copilului său se lovesc de zidul „nu s-au dispus măsuri preventive”?
Portalul instanțelor, oglindă a nepăsării
În cazul bătrânului cu faxul, reacția a fost rapidă de parcă ar fi atacat direct Constituția. În cazul agresorului polițistului din Făgăraș, Sindicatul Europol subliniază un detaliu grotesc: la o simplă căutare pe portalul instanțelor, numele individului îți livrează dosare „de ordinul zecilor”.
Nu e vorba de un moș nervos, ci de o persoană cu temperament agresiv, bine cunoscut de sistem. Și totuși, acolo unde ar fi motive reale de temere și de reacție, statul joacă rolul figurantului: privește, notează, arhivează și… nimic.
Autoritatea polițistului, în teorie „brațul înarmat al legii”, în practică e brațul lăsat pe lângă corp. Legea reacționează rapid pentru faxuri, dar clipește lent în fața unui istoric întreg de violență.
Polițistul, singurul care își dă sieși ordin de protecție
Partea cea mai absurdă, relatată de Sindicatul Europol, este tocmai „grija” șefilor. Atât de preocupați de siguranța subordonatului încât omul a ajuns să își ceară singur, ca simplu cetățean, ordin de protecție. Polițistul rutier, simbol al „siguranței pe stradă”, umblă prin instanțe ca să obțină un minim sentiment de protecție pentru propria familie.
În loc ca instituția să fie scutul, polițistul își croiește singur scut din hârtii depuse la parchet. Imagine perfectă pentru „România Pro-Europeană”: sistem care cere loialitate totală de la polițist, dar îi oferă protecție la termen nedefinit.
Ipj Brașov, rugat frumos să afle ce se întâmplă la el în ogradă
Sindicatul Europol spune clar că are convingerea că la nivelul conducerii IPJ Brașov „nu au ajuns chiar toate detaliile cazului”. Așa că trimite sesizare oficială, ca inspectorul șef să afle, în sfârșit, că un polițist de sub comanda lui e hăituit de ani de zile de același individ și e nevoit să își caute singur protecție.
E tabloul clasic: șefii nu știu, deși trebuie anunțați de sindicat. Verificări „de rigoare”, promisiuni de monitorizare și, între timp, polițistul își duce copilul la școală cu gândul dacă agresorul nu cumva îl așteaptă după colț.
Cât sânge trebuie să curgă ca să se miște ceva?
Întrebarea pe care o pune, negru pe alb, Sindicatul Europol este tăioasă: trebuie să fie un polițist sau un membru al familiei lui victima unei agresiuni cu urmări ireversibile ca statul să decidă, brusc, că există „pericol suficient” pentru măsuri preventive?
Se pare că, pentru unii, autoritatea statului începe și se termină la ușa sălii de judecată. Acolo, faxul unui bătrân e subversiune. În stradă, acolo unde polițistul aplică legea printre scuipați, pumni și amenințări, statul își pune ochelari de cal.
Autoritate cu robă, autoritate cu epoleți
Dacă un judecător este, pe bună dreptate, protejat imediat și ferm la orice amenințare, același nivel de protecție trebuie să existe și pentru polițistul care își riscă pielea în trafic, în cartiere, între oameni agresivi și recidiviști.
Altfel, mesajul transmis este limpede și terifiant, exact cum îl descrie, printre rânduri, Sindicatul Europol:
– cine amenință un judecător, riscă arestul imediat;
– cine intimidează și agresează un polițist, poate să mai încerce, că nu se grăbește nimeni.
Iar când polițistul ajunge să își ceară singur ordin de protecție, în timp ce statul doarme, nu mai vorbim doar despre o „diferență de reacție”. Vorbim despre o autoritate a statului apărată selectiv, pe grade de importanță.
Robă blindată, uniformă dezgolită. În România 2026, asta pare a fi noua ierarhie a demnității publice. (Cerasela N.).
