Păulești: Care este rezultatul procedurii de bugetare participativă aferentă anului 2026

0
94

Păulești: Care este rezultatul procedurii de bugetare participativă aferentă anului 2026, după ce locuitorii comunei au propus mai multe proiecte de investiții, care să fie finanțate de la bugetul local.

Demarată încă din luna noiembrie a anului trecut, procedura s-a bucurat de succes în rândul cetățenilor.

Pe site-ul www.bp.comunapaulesti.ro, dar și email-ul Primăriei Păulești au fost depuse un număr de 7 proiecte.

Dintre acestea, comisia constituită conform HCL 127/17.12.2025, care le-a analizat pe fiecare în parte, a stabilit că 5 nu îndeplinesc criteriile de implementare:

  1. Amenajare parc pentru câini la limita izlazului în apropierea străzilor Albiței și Crinului
  2. Instalarea unui semafor cu buton la trecerea peste DJ 1012 din dreptul Școlii Toma Socolescu
  3. Oază activă – amenajarea unui parc floral cu arenă sportivă și colț magic pentru copii între Dumbrava și Albiței
  4. Construcție teren padel
  5. Amenajarea unui country park în zona stadionului Păulești

Au rămas doar două proiecte considerate eligibile, care au primit fiecare câte 15 voturi din partea consilierilor locali:

  1. Acoperire teren sport la Școala Toma T. Socolosescu – prin achiziționarea unui balon presostatic sau a unui cort de mari dimensiuni de tip industrial
  2. Bănci de marmură în formă de „carte” (mozaic din marmură), de tipul celor din Parcul Copou Iași

Cele două propuneri urmează să fie incluse pe lista de investiții la votarea bugetului local pe anul 2026. Autoritățile publice au promis alocarea a cel puțin 100.000 de lei, în acest sens.

Ziarul de Ploiești

Articolul Păulești: Care este rezultatul procedurii de bugetare participativă aferentă anului 2026 apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here