Într-un orășel în care cârciuma ține loc de prefectură, iar Facebook-ul de Monitor Oficial, s-a ridicat o nouă „justițiară”: o doamnă care se declară apărătoarea legii, dar abia se poate apăra de propria mahmureală.
„Apărătoarea legii”: Mesia cu halba în mână
Auto-proclamată voce a dreptății, eroina noastră își începe fiecare cruciadă cu o postare și o sticlă. Se prezintă ca un om al justiției, dar singurele „dosare” pe care le are la zi sunt fișele de la Urgențe și notele de plată din baruri.
Un cocktail periculos de alcool, pastile și delir de grandoare o împinge să-și joace rolul de Dumnezeu local: dă verdicte, pune etichete, inventează reguli și „legi” imaginare, în timp ce realitatea o pune, constant, la podea – la propriu.
Fostul edil și doamna de serviciu la beții
În jurul ei gravitează un fost primar, specialist în administrația… sticlelor. Un personaj care a confundat de mult Primăria cu terasa și ședința de consiliu cu prelungirea la petrecere.
La interval de două zile, noua Mesia bate drumul la „fostul important al orașului”, unde se pune țara la cale printre lăzi de băutură și fum gros. Politică? Viitorul orașului? Nu. Doar combinația clasică: bani, alcool și promisiuni deșarte între două pahare.
Se vorbește prin oraș de chefuri prelungite, de drumuri pe ocolite, de plecări pe ușa din spate ca să nu vadă vecinii „salvatoarea morală” cum abia își ține echilibrul. Morala? „Cine se aseamănă se adună”: primarul ratat cu justițiara de carton.
„Spionul” de Băicoi: Turnătorul rămas fără public
În schema generală apare și un personaj secundar, un fel de „James Bond de provincie”: fost angajat pe la companii de stat, cu alergie cronică la muncă cinstită, dar mare pasionat de combinații gri.
Ani la rând, acest „agent secret” de birt a trăit din informații șoptite, bilețele, delațiuni și „16”-uri făcute cu cine trebuia, când trebuia. Când s-a închis rubrica „piloși și protejați”, a rămas cu vechiul obicei: să toarne. Problema e că nu-l mai ascultă nimeni.
Singura care îl mai bagă în seamă este justițiara cu halba în loc de balanță. Cei doi au descoperit marele adevăr al mediocrității: dacă nu mai interesezi pe nimeni, măcar jucați-vă de-a „grupul de opinie” unul cu altul.
Când urgențele devin biroul de presă
Se mai spune, prin oraș, că într-o frumoasă zi de după-amiază, „apărătoarea legii” a fost înfrântă nu de mafie, nu de corupție, ci de propria beție, căzută lat în parcare, la ora la care alții își duc copiii de la școală.
Ambulanță, perfuzii, revenire spectaculoasă și, evident, nicio lecție învățată. A doua zi, aceeași morală apăsată pe internet: „Eu sunt vocea poporului!”. Poporul, însă, se întreabă mai degrabă cine plătește perfuziile și cine îi mai dă motorină să se plimbe din chef în chef.
Datorii, gaz tăiat, dar lecții de morală la zi
În timp ce se dă exemplu de verticalitate, „justițiara” are probleme banale și pământene: facturi neplătite, utilități tăiate, dar buget constant pentru alcool, pastile și benzină. Nu-și plătește gazele, dar își plătește imaginea de „martir civic” cu bani împrumutați, atenții primite și „susțineri dezinteresate”.
Este greu să ții lecții de morală unui oraș întreg când propriile datorii îți bat în ușă mai tare decât „nedreptățile sistemului”.
Rețeaua „justiției de cârciumă”
În jurul Mesiei cu profil de Facebook se învârte o mică rețea de „luptători”: foști angajați cu trecut dubios, oameni care au rezistat în sistem nu prin competență, ci prin pile, și turnători reciclați în „formatori de opinie”.
Toți au în comun ceva simplu:
– trecut încâlcit,
– prezent alcoolizat,
– viitor inexistent.
Dar, la fiecare pahar, își promit unii altora că „o să facă ordine în oraș”. Ordine, desigur, în buzunarele altora, în imaginea altora, în viața altora. În timp ce viața lor se duce, încet și sigur, între farmacie, cârciumă și Urgențe.
Fără nebuni toxici
Întrebarea nu este ce calitate au acești oameni – justițiara de birt, primarul (fostul) de bar, spionul de tejghea. Întrebarea reală este: cum de încă mai au ascultători?
Un oraș „condus moral” de astfel de personaje este un oraș condamnat la bârfă, alcoolism colectiv și deliri de grandoare. Când „liderii de opinie” nu-și pot susține nici propriul mers drept, e clar că direcția comunității este șerpuită.
Concluzie: Justiția nu se face cu paharul plin
Justiția nu se face cu sticla pe masă, cu pastila în buzunar și cu turnătorul lângă tine. Nu se face din patul unui fost primar ratat și nici din parcare, între două ambulanțe.
Atâta timp cât orașul își acceptă „Mesia” alcoolici, „legislatori” de crâșmă și „spioni” ratați, nu are nevoie de dușmani externi. Și-i produce singur, la halbă. Vom reveni. (Cristina T.).
