Un miraj numit profit, o realitate numită incompetență. Sau poate ceva mai mult?
De fiecare dată când imperiul Coca-Cola își vede cifrele financiare șchiopătând, marele circ mediatic intră în scenă cu aceeași placă zgâriată: „taxe mai mari”, „măsuri fiscale impredictibile”, „presiune pe profit” și lamentări dramatice despre „imposibilitatea de a continua investițiile”. Din discursul public, managementul deplânge cu o ipocrizie demnă de Oscar scăderea marjelor și se arată îngrijorat până la lacrimi că prețioasele bonusuri și creșterile salariale vor lipsi sau vor fi… oh, groază! …foarte mici. Pare că soarta lumii depinde de mărimea primei de Crăciun a vreunui director.
„Șocul fiscal”: Scuza universală a marilor eșecuri (și a bonusurilor tăiate)
În spatele cortinei, însă, acolo unde lumina reflectoarelor nu ajunge și unde adevărul nu este îndulcit cu sirop de porumb, surse din interiorul companiei șoptesc altceva. Problema reală, spun ele, nu este nici pe departe fiscalitatea, ci calitatea îndoielnică a managementului și modul halucinant în care se desfășoară efectiv producția, planificarea și vânzarea. Adevăruri incomode pe care le-am semnalat constant de-a lungul timpului și care, iată, au început să ridice tot mai multe sprâncene, ba chiar și semne de întrebare cu adevărat arzătoare. Profitul e mai mic? Vina e mereu, dar absolut mereu, în altă parte! (Vezi, de exemplu, declarațiile domnului Cornel Cărămizaru, director general Coca-Cola HBC România, citate de ZF.ro, unde se discută despre impactul fiscal – https://www.zf.ro/eveniment/cornel-caramizaru-director-general-coca-cola-hbc-romania-romania-23026177).
Fabrica din Ploiești: Unde apa de robinet devine secretul rețetei!
Potrivit mai multor angajați și unor documente explozive ajunse la redacție, în fabrica din Ploiești, sub măiastra conducere a domnului Dragoș Nan, producția s-ar desfășura cu abateri de la rețetar demne de un alchimist amator. Se pare că mult produs neconform ajunge pe piață, iar culmea cinismului o atinge utilizarea apei care nu are autorizație de potabilitate emisă de DSP!
Da, ați citit bine: apă fără acte în regulă, pentru un produs consumat de milioane. În acest context, s-a operat o „roire” de cadre: dr. Onuț a fost înlocuit cu dr. Pungaru G., cu promisiunea (și speranța!) că se va intra în legalitate. Numai că, susțin aceleași surse, acest lucru s-ar fi făcut prin… ați ghicit! …practici discutabile. Vor să intre în legalitate comițând alte ilegalități. Este o artă, nu glumă!
Manualul de management Coca-Cola: Contracte „dedicate” și vacanțe exotice pe banii noștri
Așadar, în timp ce gura mare a corporației acuză statul de „șoc fiscal”, scăderea profitului este pusă exclusiv pe seama taxelor, în timp ce erorile interne sunt ignorate sau, mai degrabă, ascunse sub preșul putreziciunii corporative: combinații dubioase, contracte cu dedicație și păguboase pentru companie, angajări pe criterii de rudenie și, mai ales, pe criteriul suprem al supunerii oarbe.
Redacția a intrat în posesia unor documente care arată fără echivoc manevre interne demne de un thriller de spionaj, decizii luate cu scopuri discutabile și o discrepanță majoră între mesajul public (cel cu șocul fiscal!) și practicile reale (cele cu buzunarele pline!). Aceste materiale se află în curs de analiză și verificare. Se vorbesc de contracte cu firme „de casă”, crescute artificial, unde ar fi incluse și comisioane generoase pentru… nimeni altul decât Dragoș Nan și alți membri ai conducerii. Nu e de mirare că, dacă ar fi luați la bani mărunți, nu ar ști să-și justifice averile, mașinile de lux și multitudinea de vacanțe exotice. O contribuție importantă la PIB, nu-i așa? (A se vedea studiul ASE, citat de Mediafax, despre contribuția la economie, care sună frumos pe hârtie: https://www.mediafax.ro/economic/studiu-ase-industria-bauturilor-racoritoare-afectata-direct-de-masurile-fiscale-din-ultimii-ani-contributia-sa-anuala-la-economia-romaneasca-este-de-374-miliarde-de-lei-23679359).
Arborele genealogic al succesului: Nepotismul, noul cod al Coca-Cola?
Ca o dovadă suplimentară a „managementului excepțional” și a „competenței pe primul loc”, se menționează angajări succesive ale unor persoane apropiate, rude sau altele aduse din alte companii, un veritabil arbore genealogic al puterii. Printre numele vehiculate apar: Daniela Spiru, Stelica Preda, Cătălin Andrei Stoica, Valentina Nicoleta Nan – soția domnului Dragoș Nan, Mihaela Călin, Claudia Radu, Ciprian Rotaru – fostul cumnat al lui Dragoș Nan, alături de alții care, la rândul lor, și-ar fi adus membri ai familiei sau cunoștințe în companie. Aceștia se dau „zmei” prin fabrică, căci ei au sprijinul directorului. Rețeaua ar fi una extinsă, iar lista primită este mult mai amplă, sugerând o adevărată dinastie corporatistă, unde criteriul de bază pentru un loc de muncă nu este CV-ul, ci arborele genealogic sau legăturile personale. Când lucrurile merg prost din cauza deciziilor greșite, explicația publică devine, desigur, inevitabilul și atotputernicul „șoc fiscal”.
Sistemul feudal Coca-Cola: Sclavie modernă și silențiozitate asurzitoare a sindicatelor
În tot acest timp, angajații din fabrică fierb. Sunt din ce în ce mai nemulțumiți de modul în care sunt tratați, într-un sistem care pare să fi uitat de etica muncii. Sindicatele? Oh, ele par să ignore situația cu o demnitate… suspectă. Managerii acționează discreționar, strivind operatorii. În perioadele fără producție, birocrația corporatistă atinge cote paroxistice: angajații sunt repartizați la activități de curățenie sau debarasare, care nu fac parte, nici măcar prin absurd, din atribuțiile lor obișnuite. Mai mult, din cauza reviziilor și a volumului scăzut de activitate, sunt trimiși acasă pentru a-și epuiza orele suplimentare acumulate, tocmai pentru a evita plata acestora. O metodă ingenioasă de a face economie pe spatele omului muncitor! Angajații descriu sistemul ca fiind unul închis, ermetic, unde deciziile nu se contestă, iar obediența este singurul criteriu de promovare. Un paradis al loialității oarbe, nu al meritocrației.
Garanție-Returnare, garanția tepei: Cum reciclăm pe hârtie și ne imbogățim în realitate
Și cine rămâne, de fapt, cu nota de plată? Simplu: poporul. În timp ce „elita” conducerii deplânge cu gura plină pierderea bonusurilor și a majorărilor salariale, salariile angajaților de la nivelurile inferioare rămân printre cele mai mici din industrie, conform acelorași surse. Consumatorii plătesc mai mult pentru un produs suspect, angajații câștigă puțin, iar explicațiile oficiale rămân neschimbate: „șoc fiscal!” și punct.
În paralel, Sistemul de Garanție-Returnare (SGR) este descris ca un mecanism în care reciclarea funcționează mai degrabă scriptic, prin relații între firme „prietene”, cu o trasabilitate mai discutabilă decât existența lui Moș Crăciun și costuri transferate integral către clientul final. Nu e de mirare că Asociația Națională a Băuturilor Răcoritoare (ANBR), prin președintele Alice Nichita, declara că România iese de pe radarul investițiilor, pierzând în detrimentul țărilor cu mai multă predictibilitate (conform ZF.ro – https://www.zf.ro/companii/producatorii-de-bauturi-racoritoare-apasa-frana-investitiilor-dupa-23034759).
Sursele au vorbit despre oportuniști care au construit adevărate imperii în jurul SGR, iar Coca-Cola joacă aici un rol central, inclusiv prin mutarea operațiunilor în aceeași zonă, pentru a păstra controlul direct asupra fluxului. O coincidență de-a dreptul transparentă, având sediul în același loc. Niciodată nu ni s-a spus câte ambalaje cu garanție au fost efectiv puse pe piață și câte au fost colectate. În schimb, suntem bombardați cu procente mari, prezentate în mod vag, „peste” anumite valori, niște cifre aruncate doar pentru impresie, menite să ne adoarmă vigilența. Reciclarea, se pare, merge atât de bine încât unele magazine sau comercianți oferă dublu pentru PET-uri: în loc să primești 0,50 lei, primești 1 leu! Și iată cum se fac „treburile” în România: pe hârtie totul arată impecabil, demn de un raport UE, dar realitatea din teren este complet diferită. Chiar și un mare producător român de băuturi a ajuns în instanță din cauza SGR (Profit.ro – https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/exclusiv-sgr-a-ajuns-in-instanta-cel-mai-mare-producator-roman-de-bauturi-cere-suspendarea-21520355).
Taxa pe zahăr, dulcea farsă: Cine o incasează de fapt?
Taxa pe zahăr ar fi trebuit să ducă la scumpirea produselor cu conținut ridicat de zahăr, corect? Ei bine, în realitate, băuturile fără zahăr au ajuns la același preț, ridicând o întrebare legitimă: dacă diferența fiscală nu se vede la raft, cine o încasează cu atâta sete? Pentru consumatori, rezultatul este același: plătesc mai mult, indiferent de alegere. Oricum o dai, buzunarul tău e mai gol.
Propaganda scumpă și deșeuri pe undeva: Banii noștri, luxul lor
Compania investește masiv în studii realizate împreună cu universități și institute economice, menite să evidențieze contribuția sa importantă la PIB și la bugetul de stat. Datele macroeconomice pot fi reale, dar ele nu reflectă nici pe departe putreziciunea din spatele porților fabricilor, acolo unde se fabrică nu doar băuturi, ci și minciuni. Surse interne afirmă că aceste studii sunt folosite mai degrabă ca instrumente de imagine, o perdea de fum scumpă, în timp ce problemele operaționale rămân nerezolvate, continuând să macine compania din interior.
Scumpiri succesive, mereu „justificate” cu măreția „șocului fiscal”. Prețul băuturilor a crescut constant, în valori succesive, într-un ritm amețitor. Introducerea taxei de garanție de 50 de bani a devenit un nou pretext glorios pentru majorări, deși consumatorii au constatat rapid că scumpirile au depășit cu mult valoarea garanției. Dacă ambalajul PET nu este returnat (și de ce ar fi, când sistemul e o încurcătură?), garanția rămâne în sistem. Din acești bani, dragi consumatori, sunt finanțate salarii consistente (ale șefilor, nu ale muncitorilor!), flote auto scumpe și deplasări luxoase. Costurile reale? Transferate, din nou, către voi, consumatorii de rând.
În același timp, gestionarea deșeurilor este, potrivit surselor din industrie, „cosmetizată” din acte: trasee reinterpretate, cantități plimbate pe hârtie astfel încât indicatorii să iasă bine, să dea bine la Bruxelles, în timp ce realitatea din teren este cunoscută de toată lumea: deșeurile ajung acolo unde ajung de ani de zile, în natură sau în depozite necontrolate.
Justiția: Unde se sparg paharele, nu gheața?
Pentru cine are ochi să vadă, semnele unei situații cel puțin discutabile se pot zări și în sistemul judiciar. Compania este implicată în diverse dosare, dovezi că nici măcar pe acest front lucrurile nu sunt limpezi ca o Coca-Cola Light.
- Un dosar cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), cu numărul 300000001235671 la instanța 3, disponibil pe portal.just.ro.
- Un dosar cu ANAF Suceava, numărul 30000000000777424 la instanța 300, accesibil pe portal.just.ro.
- Un dosar de insolvență cu Polimeri, numărul 10500000000198641 la instanța 105, disponibil pe portal.just.ro.
- Și chiar un dosar cu Poliția Locală din Arad, numărul 5500000000426895 la instanța 55, tot pe portal.just.ro.
Concluzie: Un gust amar, o realitate și mai acră
Așadar, dragi consumatori, angajați și naivi care mai credeți în discursuri corporatiste, povestea Coca-Cola în România pare a fi un cocktail toxic de management defectuos, corupție internă, nepotism la cote alarmante și exploatare cinică a oricărei oportunități – fie ea fiscală, ecologică sau pur și simplu umană – pentru a umple buzunarele câtorva. „Șocul fiscal” este doar cortina de fum, artificiul ieftin menit să ascundă un sistem putred până în măduvă. Poate că este timpul să cerem nu doar o rețetă nouă, ci o curățenie de proporții. Altfel, vom continua să bem… apă netratată, îndulcită cu minciuni.
Vom reveni. (Cristina T.).
Vă invitam să ne reamintim și să recitim câteva dintre articolele publicate de noi dintre care, cele din:
