Senatorul Iulian Dumitrescu anunta o investitie publica la Azuga

0
714

Senatorul Iulian Dumitrescu anunta o investitie publica la Azuga, prin intermediul unui comunicat oficial al PNL Prahova.

Președintele liberalilor din județ se zbate pentru ca Guvernul să ofere mai mulți bani administrațiilor locale.

COMUNICAT

“Astăzi, 12 iunie, a fost semnat contractul de execuție și asistență tehnică pentru realizarea de ”Lucrări de protecție și regularizare a malurilor pârâului Azuga în zona de surpare și alunecare masivă a versantului stâng Sorica, adiacent zonei locuite Umbroasa, oraș Azuga, județul Prahova” în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, implementat de Compania Națională de Investiții, instituție sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.

Astfel, la doar 2 luni de la vizita reprezentanților CNI la locul producerii alunecării de teren care a condus la evacuarea a 125 de persoane, au fost finalizate procedurile de achiziție pentru demararea lucrărilor de regularizare a albiei râului.

Principala lucrare de punere în siguranță a zonei construite o reprezintă canalizarea pârâului Azuga, într-o secțiune betonată deschisă, amplasată la limita cartierului locuit, astfel încât curgerea liberă actuală a pârâului să nu fie afectată în timpul execuței, și care să asigure atât scurgerea nivelului istoric al pârâului cât și eliminarea posibilității de eroziune a piciorului versantului afectat de alunecare. Lungimea acestei lucrări va fi stabilită pe teren de către proiectant, împreună cu autoritățile locale și cu reprezentanții Apelor Romane și ai Ocolului Silvic, în funcție de posibila extindere a alunecării de teren. Lungimea estimată a lucrării este de 562m pe malul drept al pârâului și de 468m pe malul stâng al pârâului.

Valoarea contractului este de 11.038.966,20 lei (cu TVA, taxe și cote), iar durata este de 4 luni.

Finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA) prin Compania Națională de Investiții (CNI).”

Ziarul de Ploiești

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here