(Preluare Inpolitics):
Regimul de la Beijing este vehement pus la zid de PNL, printr-o declarație parlamentară a deputatului Daniel Gheorghe, care afirmă că acesta e vinovat de pandemia în derulare. Pe lista victimelor pandemiei, acesta plasează Biserica Ortodoxă, pe care o vede transformată în țintă ”a unei agresiuni facisto-bolșevice”.
”Vedem cum, acum, când cu toţii ne confruntăm la scară mondială cu o pandemie provocată prin iresponsabilitatea criminală a regimului comunist din China, care nu a fost în stare să gestioneze cum se cuvine o criză sanitară de mare amplitudine, o parte din vocile din societatea românească se înghesuie, diverse organizaţii sau persoane fizice, pur şi simplu, să atace în direcţia bisericii. Biserica a devenit o ţintă”afirmă deputatul în declarația politică.
”Vedem că se încearcă a se transforma biserica într-un fel de paratrăsnet. Chiar şi atunci când ea nu este într-un anumit context, i se transferă anumite atribuţii şi anumite vine, să le spunem aşa, este catalogată în fel şi chip. Şi spun acest lucru, în speranţa că autorităţile statului român şi societatea românească vor fi conştiente că astăzi ne aflăm în faţa unui val de agresiune extremist-secularistă, cu caracteristici bolşevice şi fasciste fără precedent(…)
Cred că Guvernul României ar trebui ca, în contextul relaxării măsurilor de prevenire a măsurilor de răspândire a pandemiei, un pericol real această pandemie, după 15 mai, să permită deschiderea bisericilor şi a lăcaşelor de cult din România, evident, cu respectarea anumitor norme de protecţie sanitară şi distanţare socială” mai spune deputatul.
Articolul DEPUTAT PNL, ATAC VIOLENT: PANDEMIA, PROVOCATA DE IRESPONSABILUL REGIM CRIMINAL COMUNIST DIN CHINA apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.






































