Bună, dragă Stat! Ce mai faci? Sunt eu, cetățeanul.
Sunt cuminte. Mă spăl pe mâini, lucrez de acasă, plătesc facturi, plătesc taxe si impozite, respect regulile juridice militare, ca toată lumea, aștept să treacă perioada grea.
Tu? Ce mai faci?
Știi, oamenii ca mine, ăia care fac tot ce ai spus tu, ar putea să te întrebe în cor: tu ce faci, de facto, și nu de jure?
Mă uit la televizor.
Văd oameni care ajută alți oameni, văd oameni care pun la bătaie tot ce au, văd oameni care încearcă să ocrotească pe alți oameni. Dar atât. În afară de dr. Arafat, ceilalți sunt fie niște neprofesioniști sută la sută, fie teleghidati, dar de un prost mânuitor al telecomenzii, fie – după caz – cu suficiente cunoștințe și experiența care să-i permită a-și gestiona optim domeniul de responsabilitate, dar nu are loc de politruci.
Tu îmi spui să mă spăl pe mâini, să stau acasă și îmi promiți că “o să”.
În timpul ăsta se întâmplă tot felul de lucruri. Care mie nu îmi plac.
De exemplu nu îmi place să nu mi se întoarcă nimic din ce dau.
Am senzația că sunt prea mulți ani de când ne salvează doar norocul, întâmplarea, Divinitatea, o mână de oameni și umorul.
Mă uit în jur. Nu văd sistem de educație, nu văd sistem medical, nu văd asigurări medicale onorate, nu văd infrastructură, nu văd siguranța zilei de mâine. Adică alea pentru care eu plătesc taxe și impozite (ca și cuantum real, peste 50 % din veniturile mele brute lunare. Adică, Mersi, pe hârtie mă laud, când bag mâna în portofel mă fac mic și mi-e rușine!
Văd doar oameni care încearcă pe cont propriu.
De la tine văd nepăsare și aroganță.
Și știi ce mai văd? Văd cum ai reușit, în doar o lună și jumătate, să distrugi cu cinism o categorie pe care o numești “bătrânii”. Adică tot ce este 65+.
Părinții, prietenii, bunicii, unchii, mătușile, necunoscuții. Bătrânii. La asta i-ai redus.
Repet: sunt părinții noștri, bunicii, profesorii, cei de la care am învățat meserii, povești, viață.
Știi ce se întâmplă cu un om dacă îi spui în mod repetat că e bătrân?
Știi ce se întâmplă dacă îi încurajezi – pe ăia care, oricum, nu mai au niciun reper -să desconsidere, să minimizeze, să ia peste picior?
Știi la ce se ajunge când legitimezi ideea că 65+ înseamnă bătrân?
Înțeleg. Ai vrut să îi protejezi. Corect și nobil. În esență e o treabă de bun simț. Ar fi putut să pară chiar că îți pasă.
Dar ce-ar fi fost dacă îi numeai seniori? Sau persoane cu vârsta peste 65 de ani? Sau o altă formulare, mai puțin abruptă?
Cei cu creier ar fi înțeles.
Ceilalți ți-ar fi râs în nas oricum.
Dar tu ai ales să le pui ștampilă: bătrâni.
NU UITA că acești bătrâni au creat structura acestei țări în care tu te lăfăi, ba pe deasupra o vinzi străinilor cu bani mărunți. Va văd „lucrând” ca parlamentari în Casa Poporului și pe miniștri în Palatul „Victoria” și în alte sedii toate … C O M U N I S T E !!!
Nu uita că până mai ieri ne cereai să muncim pana la 100 de ani. Ca tu să trăiești bine, fiindcă nu ești capabil sau nu vrei să-ți pui la muncă beizadelele, amantele, pestii, cerșetorii, ciorditorii, mafioții și nici sa-i impoziteze pe manelisti.
Generația noastră nu este o categorie socială pe care vrei să o arunci la lada de gunoi a societății.
Ai mai ieșit pe străzi în ultima perioadă? Ai auzit și tu cum li se adresează vulturii? “Du-te, tataie acasă. Du-te, mamaie că te caută moartea prin curte”. Am vazut – o pe mama, la 83 ani (42 ani vechime în munca) plângând. „Suntem leproși, mamă! Ne scoate afară cu program, ca pe animalele de circ!” Îl mai scotea pe tata, mai în vârstă decât ea, la o plimbare în jurul blocului să ia aer, să se miște puțin … Cu pandemia și reglementările tembele ale unor neoameni, nu putea decât două ore și cu declarație! Declarație că ce? Că îl plimbă pe soțul ei bătrân și anchilozat? Păi, ce-i, animal de companie?!
Ai auzit oameni spunând “bine că nu au prins și ai mei umilința asta, că era prea mult”.
Înțelegi?
Ne-ai făcut să gândim enormitatea asta. Să ne doară neputința pe care ai indus-o unor oameni care mai au mult de spus. Pe care i-ai folosit de câte ori ai avut nevoie de ei. Pe care, unii dintre noi, îi sună și azi să le ceară un sfat.
Sfat!
Știi ce e aia? E puterea de a recunoaște că nu te pricepi și ai nevoie de ajutor.
Ia-ți, statule, consilieri. Caută-ți oameni care să priceapă în ce hal dor cuvintele!
Eu mă spăl pe mâini. Și caut măști și dezinfectanți pentru ai mei și pentru mine. Dar te aud, să știi. Și nu te uit. Și ce îi doare pe ai mei, pe mine mă doare de 10 ori mai tare.
Cere-le iertare, băi Mandolină! Dă-le demnitatea înapoi! Dă-le putere în loc de mizeria în care i-ai aruncat! Poți? Ah, nu mai poți!
Atunci, spală-te pe mâini! Ca Pilat!
Articolul EDITORIAL/SCRISOAREA GENERAȚIEI MELE apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.
