Ce este transportul funerar și care sunt situațiile în care este necesar? Ce trebuie sa stii?

Transportul funerar este acea mașină funerară cu care se efectuează transportul unei persoane decedate, ceea ce face ca acesta să fie foarte special și să necesite condiții cu totul speciale.
De acest gen de transport se ocupă în special firmele de transport funerar, ce oferă diferite servicii și pachete funerare.
Transportul funerar intern
De cele mai multe ori, transportul funerar este realizat cu o limuzină funerară cu șofer, acest vehicul putând fi urmat de o mașină funerară care să conțină aranjamentele florale și coroanele primite de la participanții la înmormântare. Totul depinde însă de preferințele fiecărui reprezentant al familiei decedatului, care trebuie să ia în calcul atât dorințele acestuia, cât și bugetul de care dispune.
Legat de transportul funerar, acesta trebuie să respecte anumite condiții, iar unul dintre acestea este ca persoana decedată să fie așezată într-un sicriu, ce poate fi achiziționat atât independent, cât și prin intermediul firmei funerare. Cei care se află în situația de a se ocupa de o înmormântare, au posibilitatea de a alege din diverse tipuri de sicrie, realizate din diferite materiale, însă cele mai frecvente sunt cele din diverse tipuri de lemn.
În situația de mai sus este vorba despre un transport funerar intern, atunci când persoana decedată este transportată de la capelă spre biserică și cimitir. Totuși, există și variante de transport funerar internațional, atunci când este necesară repatrierea unei persoane decedate din străinătate.
Transportul funerar internațional
În aceste momente, există foarte mulți cetățeni români care au plecat din țară pentru a trăi și munci în toate colțurile lumii. Iar cum moartea este inevitabilă și nu poate fi ocolită sau evitată, evenimente nefericite se întâmplă mereu.
Iar rudele persoanei decedate în străinătate își doresc să poată repatria corpul acesteia, pentru a fi înmormântat după tradiția ortodoxă, în pământul țării unde s-au născut. Dar fiecare țară în parte are propria legislație și condiții speciale atunci când este vorba despre transportul funerar. Și de puține ori oamenii de rând au cunoștințele necesare sau sprijin pentru a acționa de unii singuri în vederea repatrierii.
Tocmai de aceea, anumite firme de servicii funerare sunt specializate în transportul funerar internațional, reprezentanții firmei ocupându-se de toate documentele necesare repatrierii, precum pașaportul mortuar.
În cazul transportului funerar internațional, acesta poate fi efectuat în special în două moduri, cu mașini speciale, pe cale terestră și pe cale aeriană. Dacă persoana decedată va fi repatriată pe cale aeriană, atunci avionul cu care va fi adus corpul este cel mai apropiat de localitatea unde va fi îngropată.
Pe cale terestră, transportul funerar va fi efectuat cu mașini funerare autorizate și omologate, ce respectă toate condițiile și normele legale. Mai mult decât atât, firma funerară se va ocupa de toate documentele necesare pentru emiterea pașaportului mortuar și a celorlalte documente și autorizații necesare pentru realizarea transportului.
Vezi si Cand se fac pomenile dupa inmormantare








































