Una
dintre emblemele prefacerilor socialiste, fabrica de volvatir, era o adevărată
familie muncitorească, locul unde an de an erau înregistrate noi realizări. În
acest sens fabrica devenise, așa cum aflăm dintr-un material, „un spaţiu
deschis dialogului cu performanţa şi nu un teritoriu pasiv, în care se află un loc
de muncă, căruia îi eşti dator cu disciplină şi cu semnătură în condică.”[1]
În
primăvara lui 1988, aici lucrau 3100 de oameni, coordonați de inginerul Serafim
Lungu, cel care în 1971 venise la Târgu Neamț după cinci ani ca șef de secției
la Buhuși și după alți șapte, ca inginer șef la Constanța. Fabrica era unică în
țară, fiind profilată pe producerea de volvatir (ţesătura auxiliară în
industria de confecţii). În 1972, la punerea în funcţiune, capacitatea anuală
era de 3.254.000 m.p. volvatir şi 705 tone de fir semipieptănat tip fină. În
1988 producea peste 8 milioane m.p. de volvatir şi 1050 tone fir, la care se
adăugau o multitudine de articole: „27 de volvatir pentru coasere, 33 de
volvatir chimizat, 34 tehnice, 10 decorative, 27 de stofe şi tergaluri, 50
sortimente de fire, confecţii, piese de schimb, maşini de scuturat şi de tuns
bascuri ş.a., realizînd anual, o producţie marfă în valoare de aproape 400
milioane lei, în timp ce numărul beneficiarilor a sporit de la 2, în 1972, la
146, în 1988.”
Acest lucru nu se putea realiza după cum aflăm, fără oameni de conducere care „au trebuit să facă dovada maturităţii şi competenţei depline, pentru a imprima rigoare şi disciplină în muncă, pentru a compensa lipsa de experienţă prin forţa mobilizatoare a tinereţiilor.”
Iar directorul Serafim Lungu declara că, „împlinim 16 ani (13 aprilie n.n) de cînd am produs primul metru pătrat de volvatir. De atunci, principalii noştri indicatori au crescut de 2,3 ori la țesături, de 1,7 ori la fire lînă şi tip lînă, de 12,9 ori la piese de schimb, cu 360 la sută valoarea producţiei marfă, cu 500 la sută valoarea producţiei nete şi cu 554 la sută productivitatea muncii. Avem oameni calificaţi în 50 de meserii, un oficiu de calcul şi un atelier de creaţie şi iată, confecţiile realizate de noi au ajuns să fie prezentate la marile magazine din Capitală ca noutăţi ale modei. Ca să nu mai spun că la noi organizarea de parade ale modei a devenit o obişnuinţă. Împreună cu inginera şefă Rodica Stănciulescu, venită la un an după mine, sîntem cei mai vechi în unitate. Aşa am judecat şi acesta mi-a fost crezul întregii vieţi; de a lucra cinstit şi corect cu toată lumea, indiferent ce post ocupă în schemă. Şi mărturisesc că acest stil de muncă a oferit satisfacţii tuturor colaboratorilor, pentru că dacă a cîştigat fabrica, am cîştigat cu toţii”.
Pe lângă
realizările profesionale, colectivul de la Volvatir se mândrea și cu o bogată
activitate cultural-sportivă prin cele 23 de formații artistice și echipe de
handbal și fotbal. Baza materială cuprindea un cămin pentru tineret, o creşă cu
100 de locuri, un bloc cu 100 de garsoniere, o cantină modernă cu 300 de
locuri, dar și o gospodărie anexă cu peste 100 de porci ş. a. „Ne-am străduit ca
oamenii noştri să aibă încredere în forţele proprii, în talentul şi posibilităţile
lor de exprimare”, declara inginera șefă Rodica Stănciulescu.
Directorul Serafim Lungu era încrezător în viitorul fabricii (din păcate după 1990 s-a ales praful), declarând că „mai avem multe de făcut în dezvoltarea unor secţii, în promovarea mai accentuată a noului şi, desigur, în ridicarea nivelului de conştiinţă al oamenilor. Le vom face pe toate, pentru că vrem să ne depăşim pe noi înşine, pentru că cinstim lucrul bine făcut, pentru că cei 3100 de oomeni cît numără familia noastră, sînt harnici, tot mai pricepuţi şi îndrăgesc întreprinderea”.
Prof. Emanuel Bălan
[1] Ceahlăul,
an XXI, nr. 2651, 16 aprilie 1988, p. 3.
Sursa: ZiarTarguNeamt.RO
