Alerta in MAI! Se scoate Popota!

0
330

Tinand cont de problemele personale cu adevarat delicate prin care trece in ultimele zile, probabil ii va fi imposibil lui Carmen Dan sa afle in timp real ce se intampla cu SCOMAR-ul  despre care zice ca ”nu doarme niciodata”. Mai ales ca, se stie, cam toate anchetele interne declansate de ministrul de Interne au fost parca dinadins instrumentate pentru a se pune batista pe tambalului scandalurilor care au zguduit MAI in ultima vreme. Astfel ca ministrul de Interne nu are inca habar nici pe unde a trecut Sebastian Ghita frontiera, dar nici de ce a ingenuncheat fostul sef al corpului de control al IGPFR in fata actualului sef al Politiei Romane. Si daca tot a venit vorba de locatia de la Razoare unde s-a desfasurat acest ”ritual” care a zgudut Internele, probabil ”blonda” nu stie nici ca oamenii sai de incredere, carora le-a predat cu atata nonsalanta butoanele ministerului tocmai ce o pun de o noua combinatie de milioane.

Pentru ca, in timp ce subsecretarul de stat Mihai Valeriu, desi cu DNA-ul suflandu-i in ceafa o tine in continuare ”langa” cu acordul cadru cu firma din Brasov pentru ”uniformizarea”, de fapt schimbarea uniformelor tuturor angajatilor MAI, la Frontiera se lucreaza intens la un nou ”tun”. Si nu este vorba despre cel de imagine pe care comisarul sef Adrian Popescu a crezut ca-l da jucand ping-pong cu premierul Viorica Dancila pentru a deturna scandalul cocainei de pe plaja, ci de ”destructurarea” unui intreg serviciu administrativ al IGPFR, astfel incat ”popota” Frontierei sa fie inlocuita de o firma de catering gata ”agreata”. Si care va da ”papica” frontieristilor, dar pe mult mai multi bani decat acum, desigur… Asta in timp ce SCOMAR-ul este ”smenuit” fara nicio jena, dupa cum arata concluziile unui raport contrainformativ incendiar aflat inclusiv la dispozitia atasatilor militari ai partenerilor strategici externi. Si despre care acum poate afla si Carmen Dan, ca doar nu era sa o informeze  consilierul sau uneperist Lucian Dinita, cel ”cu Oprea in suflet”…

Raport contrainformativ!

In timp ce sefii MAI si Politiei se impauneaza cu ”operatiunea cocaina” pentru care ar fi trebuit de fapt sa-si prezinte cu totii demisiile de onoare, Federatia Rusa a activat nave de atac si sisteme de racheta de coasta la Marea Neagra, drept reactie  la exercitiul NATO, ”Sea Shield”. Iar situatia seamana izbitor cu cea din luna august 2014, atunci cand serviciile de informatii nord-atlantice au constientizat ca se bazeaza degeaba pe ”ochii” SCOMAR pentru securizarea granitei UE in fata manevrelor provocatoare ale Moscovei. Iar un raport contrainformativ devastator avea atunci sa puna pe ganduri pe toata lumea. Mai putin autoritatile de la Bucuresti, desigur, care in ciuda coloraturii politice a ”garniturilor” aflate la Putere continua sa se fereasca ca de tamaie de recunoasterea gravelor probleme cu care se confrunta Sistemul Complex de Observare, Supraveghere si Control al Traficului de la Marea Neagra – SCOMAR. Si din care o buna parte se regasesc in concluziile raportului pe care cei din MAI puteau sa-l puna totusi si la dispozitia ministrului de Interne, inainte de a o lasa din nou. Deci, SCOMAR se compune din mai multe subsisteme, cuprinzand centre de comanda, puncte de observare cu senzori electro-optici, radare, retele de comunicatii si unitati de interventie. Senzorii si radarele care sunt ”ochii” ce monitorizeaza zi si noapte tot ce misca la zeci de mile in largul Marii Negre, pe toata intinderea coastei romanesti, sunt furnizate de una dintre cele mai puternice companii din lume, Indra Sistems, spaniolii fiind cei care au asigurat cu acelasi sistem SIVE si coastele maritime ale Spaniei, Lituaniei sau  Hong Kong-ului. Iar performantele tehnice sunt desprinse parca din filmele SF, pentru ca, indiferent ca este zi sau noapte, ploaie sau ceata, ”ochii” SCOMAR au o distanta de detectie de 39 de kilometri pentru cele mai mici ambarcatiuni si de 66 de kilometri pentru nave. Adica un politist de frontiera aflat in biroul sau din Constanta poate vedea si ce zaruri dau doi marinari care joaca table la peste 60 de kilometri in largul marii, noaptea, pe furtuna! Asta in teorie, pentru ca in practica ai nostri n-au fost in stare sa vada ambarcatiunile ”gemand” de cocaina gasita apoi de localnici pe mal. Pentru ca degeaba e tehnica atat de performanta, daca nu este si ”bagata in priza”…

Se ”smenuiesc” inregistrarile!

Iar totul a inceput dupa ce compania internationala care a construit sistemul nu a mai primit si mentenanta acestuia, in loc fiind preferata o firma romaneasca! Care, dupa ce in prima faza nu s-a incadrat sa participe la licitatie,  a castigat apoi totusi contractul in valoare de 7 milioane euro anual, bani proveniti din ”Fondul pentru Frontiere Externe” finantat din bugetul UE. Iar raportul neglijat de Politia de Frontiera, dar care a produs panica printre ofiterii de legatura ai ambasadelor occidentale face referire si la posibilitatea ca membrii tuturor delegatiilor oficiale care au vizitat cu maxim interes sistemul SCOMAR sa fi fost inselati cu inregistrari mai vechi! Si asta pentru ca, dupa cum sustin notele informative, trei sferturi din ”ochii” plantati pe toata coasta romaneasca nu sunt activi, din varii motive tehnice! Mergand concomitent doar doi-trei din duzina de senzori! Iar pentru a se ascunde aceste deficiente, vizitatorilor oficali li s-ar fi prezentat inregistrari pe monitoarele de supraveghere, pentru ca la noi monitorizarea frontierelor UE se face ”in reluare”, ci nu direct! Si doar cand se afla de vreun incident se mai deschide cate un ”ochi”! Astfel este suficient ca sa se verifice doar cati ”ochi”  functionau cand au avut loc transporturile de cocaina si daca au mai fost dechisi altii doar la doua ore dupa ce s-a raportat gasirea primului pachet!

Iar in tot acest timp ”fratia blondei” este preocupata sa desfiinteze ”popota” Frontierei, pentru semnarea unui acord cadru, pe modelul celui cu uniformele lui Mihai Valeriu, cu o firma de catering ai carui actionari din umbra iata ca nu sunt chiar o supriza pentru structurile contrainformative! Asta dupa ce dezvaluirea privind constructia unui teren de tenis pe noul sediu UNIP al IGPFR a dus la anularea acestei combinatii…(Catalin Tache).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here