POLUATORII PRINCIPALI AI MEDIULUI (PETROLISTII) FINANTEAZA ONG-URILE CARE PROTEJEAZA MEDIUL (EPISODUL V)

0
1025

În Dicționarul Explicativ al Limbii Române definiția politicianului data de Academia Română este: „Persoană care face din politică un mijloc pentru realizarea intereselor personale.” Acest fapt este demonstrat de îmbogățirea politicienilor români în perioada de criză economică și financiară, 2009-2014, perioada in care multi romani au plecat la muncă în străinătate ori s-au sinucis pe fondul lipsurilor. De fapt, România a încăput în mâinile unor politicieni cu grave carente de educație dar lacomi.

Potrivit Wikipedia, „Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii. Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puteriipublice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este foarte frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzacțiiprin eludarea normelor morale și legale.

Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângereșantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.

Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și: slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiiloracestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativcare să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.”

Deși marea majoritate a societăților românești înregistrau pierderi în perioada de criză economică, petrolistii au înregistrat câștiguri substanțiale, cu mult peste așteptările acestora. Iar aceasta îmbogățire nejustificata, ilegală a reformiștilor, s-a datorat politicienilor români care „au inchis ochii” în timp ce le intrau banii în buzunare.

《Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, spune că mesajul transmis de Guvern este foarte clar, şi anume că „Lukoil trebuie să plătească statului român taxele datorate şi trebuie să respecte legea”, el susţinând totodată că „Traian Băsescu acoperă prin scandal relaţia sa cu această companie rusească”.

Mesajul transmis de Guvern este foarte clar: Lukoil trebuie să plătească statului român taxele datorate şi trebuie să respecte legea. În acelaşi timp, este de datoria Executivului să fie preocupat de stabilitatea locurilor de muncă din România şi de situaţia angajaţilor de la rafinăria din judeţul Prahova”, afirmă Şova, într-un comunicat transmis joi de PSD.

El mai spune că „din păcate Traian Băsescu a transformat tot acest caz într-o temă de campanie electorală pentru a-şi promova propria agendă” şi că preşedintele „încearcă din răsputeri să pună beţe în roate Guvernului”.》

 

Ulterior, în 2017, deputatul PSD Iulian Iancu, acuza rusii de la OMV PETROM si Gazprom pentru manipularea pieței, în detrimentul economiei romanesti si beneficiul afaceristilor rusi: „Reprezentanţii OMV Petrom vor fi chemaţi la audieri în cadrul comisiei de anchetă pentru activitatea ANRE, pentru a oferi informaţii legate de manipularea pieţei de energie şi de creşterea artificială a preţurilor, a declarat marţi deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor.

Un producător de energie și-a închis o parte din capacitatea de generare pentru a crea o criză de electricitate în piață și pentru a crește prețul, a declarat în urmă cu câteva zile Iulian Iancu.

El a refuzat la acel moment să nominalizeze compania, însă, din discuțiile între membrii comisiei și reprezentanții ANRE, a reieșit că este vorba despre OMV Petrom.

Afirmaţia de azi a lui Iancu vine în contextul în care Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei şi, de asemenea, fost director în cadrul OMV Petrom, a scris într-o postare pe Facebook că recentele modificări aduse Legii gazelor îi favorizează pe ruşii de la Gazprom.

‘În contextul atacului pe care domnul Răzvan Nicolescu l-a lansat împotriva mea printr-o postare recentă pe contul său pe o reţea de socializare, vreau să fac următoarele precizări: în primul rând, constat că domnia sa a aflat că va fi audiat de Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea ANRE şi s-a lansat într-un atac la adresa mea, în speranţa că voi fi impresionat sau speriat’, a declarat Iancu.

Potrivit acestuia, Nicolescu va putea da toate explicaţiile necesare, inclusiv cele legate de Gazprom, în faţa comisiei de anchetă. ‘Însă, dacă nu o va putea face, va trebui să o facă la Parchetul General’, a susţinut deputatul PSD.

‘Dacă îl linişteşte, îl anunţ că nu va fi singur, pentru că din partea companiei OMV Petrom vor fi invitaţi şi alţi înalţi responsabili şi angajaţi care pot da informaţii lămuritoare despre următoarele: discriminarea producătorilor de energie electrică, manipularea pieţei, creşterea artificială a preţului, vulnerabilizarea siguranţei şi a sistemului energetic naţional’, a mai arătat Iancu.

El i-a atenţionat pe cei care ‘se grăbesc să intre în acest joc al calomniei şi denigrării la adresa mea că vor trebui să-şi susţină argumentele şi în faţă instanţei’.

Anterior, tot marţi, Nicolescu a scris pe Facebook: ‘Începem să ne umplem de ridicol la Bruxelles pe nişte teme care chiar nu sunt importante pentru România. Cei de la Bruxelles au înţeles foarte bine că marele câştigător al acestor modificări sunt cei de la Gazprom. Acesta este principalul motiv pentru care se opun!’.

Nicolescu se referă la scrisoarea comisarului european pentru Energie, Miguel Canete, care a avertizat că modificările aduse recent Legii gazelor în comisia condusă de Iulian Iancu pot readuce România în procedură de infringement. Mai exact, spun cei de la Bruxelles, obligaţia ca 70% din gaze să fie tranzacţionate pe bursă ar pune bariere exporturilor de gaze.

Citește și: Ce nu spune Iancu de la PSD: În luna în care a acuzat Petrom că a oprit voit centrala Brazi ca să crească preţul, în SEN au fost 60 de avarii

Luni, Iancu afirma că a pregătit un răspuns către comisarul european, însă a ţinut să precizeze că, în opinia sa, oficialul european ar fi fost manipulat.

În mod intenţionat sau nu, eu cred că datele i-au fost prezentate preşedintelui Comisiei Europene în mod manipulatoriu şi eronat şi cred că i s-a sugerat că transparenţă înseamnă tranzacţionare fizică în punctul virtual şi că avem îndeplinită condiţia de transparenţă, ceea ce nu este corect, pentru că pe noi nu ne interesa transparenţa din tranzacţionarea fizică, ci din modul de formare a preţului la gaze. Deci o primă confuzie. A doua confuzie a fost cea legată de procentul 70-30, în care i s-a sugerat că 70 ar însemna că 70% din producţia de gaze a României nu va mai putea fi dată niciodată la export, ceea ce însemna că puneam o barieră la export în mod artificial. Adică o manipulare vizibilă. Eu personal am pregătit un răspuns, pe care o să vi-l dau în momentul în care l-am finalizat. O să-l şi postez online şi o să-i cer domnului comisar să avem o discuţie, înţeleg că domnul comisar cunoaşte aceste detalii, că este un bun cunoscător al domeniului şi că putem avea o discuţie pe argumente’, a declarat Iancu în faţa jurnaliştilor.”

Americani si politicieni romani au avut interese ascunse, ilegale, în exploatarea unor zacaminte de resurse petroliere si gaze aflate pe teritoriul Romaniei:

„Carpathian Energy, o companie petrolieră românească înființată în 2001 de un fost lider PNȚCD, secretar de stat în guvernele Radu Vasile și Mugur Isărescu, se judecă într-o instanță federală din SUA, din statul Mississipi, cu cel de-al treilea producător de gaze naturale din România, Amromco Energy, motivul litigiului fiind banii obținuți din vânzarea hidrocarburilor extrase de pe două concesiuni din România, precum și costurile de operare a perimetrelor respective, la care cele două companii au fost partenere din 2009.

Totul a început în 2001, odată cu înființarea la București a firmei West For Energy Romania SRL, redenumită ulterior, în anul următor, Carpathian Energy Companie Petrolieră SRL. Fondatorii companiei au fost Alexandru Popescu, fost secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului în perioada 1998-2000 în guvernele Radu Vasile și Mugur Isărescu și lider PNȚCD, Petru Angelușiu, precum și petrolistul american Stephen Greaves din Jackson, Mississipi, SUA.
Alexandru „Kala” Popescu, matematician de profesie, a studiat științele politice la Universitatea de Stat din Jackson în perioada 1993-1995. El a fost membru PNȚCD din 1990 și a deținut și funcția de președinte al organizației de tineret a partidului, fiind totodată șef al cabinetului senatorial al președintelui PNȚCD Corneliu Coposu. În 2008 a fost ales secretar general al PNȚCD, la un congres extraordinar unde președinte a fost ales Radu Sârbu, iar în 2010 – șef al organizației București a partidului. Alexandru Popescu este fratele vitreg al lui Dan Cristian Popescu, viceprimarul PNL al sectorului 2 al Capitalei.

Ulterior, în firma Carpathian Energy a intrat ca asociat și Liviu Neculai Marcu, fost deputat PNȚCD în legislatura 1992-1996, iar ulterior secretar de stat la Ministerul Industriilor în guvernul CDR Ciorbea, care a ocupat pentru o scurtă perioadă, în 1997, și funcția de președinte al Societății Naționale a Petrolului (SNP) Petrom, viitoarea OMV Petrom.
Controlul asupra Carpathian Energy Companie Petrolieră SRL a fost preluat în anii 2000 de către compania americană Inland Petroleum, ulterior de Standard Energy Holdings, iar în cele din urmă de Start Scientific Inc. din Texas, cu birouri și activității și în Mississipi, condusă de Stephen Greaves, asociat la Carpathian Energy. Alexandru Popescu a rămas asociat, administrator și director general al companiei românești. Potrivit termene.ro, și ceilalți fondatori, precum și Liviu Marcu, sunt în continuare asociați ai Carpathian Energy. […]

Carpathian Energy acuză Amromco Energy de nerespectarea unui contract,  de acte rău-voitoare și de îmbogățire fără justă cauză. Reclamația a fost introdusă la tribunalul federal din Mississipi luna aceasta. De cealaltă parte, Amromco Energy neagă acuzațiile și susține că cei de la Carpathian nu au respectat înțelegerile dintre cele două companii. […]

Cele două firme s-au judecat și în instanțele românești. Astfel, în ianuarie 2014, Tribunalul București a decis să-i oblige pe cei de la Carpathian Energy să plătească circa 61.000 dolari către Amromco, plus dobânzi calculate din ianuarie 2011. Mai recent, în ianuarie anul acesta, Amromco a obținut la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei executarea silită a Carpathian Energy.” scrie jurnalistul Adi Mosoianu în articolul publicat la 27 mai 2017 în profit.ro. Alexandru Firicel

(Va urma)

 

Surse:

 

https://www.google.ro/amp/s/m.realitatea.net/amp/sova-lukoil-sa-plateasca-taxele-sa-respecte-legea-basescu-acopera-prin-scandal-relatia-cu-compania_1543731.html

 

https://www.google.ro/amp/s/m.realitatea.net/amp/omv-petrom-audiata-in-parlament-in-legatura-cu-manipularea-bursei-de-energie_2113986.html

 

https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/energie/compania-petroliera-a-unui-fost-membru-taranist-al-guvernelor-vasile-si-isarescu-se-judeca-in-sua-cu-al-treilea-producator-de-gaze-din-romania-16999706

 

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Corupție

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here