Viorica Dăncilă îi cere o „reţetă” lui Klaus Iohannis

0
746

Candidatul PSD la alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă, a declarat că președintele Klaus Iohannis trebuie să prezinte public ”rețeta” obținerii celor șase case prin meditații și să spună de ce nu a returnat banii statului.

”Azi a fost proces, nu? În momentul în care sunt șase case pe care le obții prin meditații, cred că ar trebui să dea rețeta tuturor profesorilor din România, pentru că e într-adevăr un lucru extraordinar și faptul că nu poți să justifici acest lucru, că ai niste fonduri pe care trebuie să le returnezi statului român și nu le returnezi, dl. Teodorovici poate da detalii mai multe, asta înseamnă că tiotuși sunt niște probleme pe care ar fi trebuit să le lămurească. Să vină în spațiul public, să vină în fața televiziunilor să spună: așa am putut să realizez acest obiectiv al meu, cele șase case, nu prin ghinion, pentru că poate fi o rețetă pentru foarte mulți români care își doresc șase case și poate nu au niciuna”, a spus Viorica Dăncilă.

Ea a mai transmis că ”cei care vor să vorbească despre corupție să se uite în ograda lor”.

”Vorbim acum de doi candidați pentru alegerile prezidențiale. Unul care are probleme penale, care trebuie să justifice de ce nu a returnat banii pe care îi datorează statului sau de ce a avut ghinionul de a avea șase case și un candidat care nu are niciun fel de problemă penală”, a adăugat ea.

Totodată, Dăncilă a criticat decizia lui Klaus Iohannis de a nu participa la dezbateri electorale.

”Eu cred că această fugă de dezbatere e o fugă de răspundere. Când nu vii să spui ce ai făcut în cinci ani, cinci luni, cinci săptămâni , ce ai adus bun pt ac țară, înseamnă că totuși fugi de această responsabilitate față de cei care te-au votat și care nu te-au votat, că ești președintele tuturor românilor”, a mai spus liderul PSD.(R.C.).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here