EXCLUSIV/ICCJ sub Cristina Tarcea – legiuitor si împotriva Constituției

0
897

Curtea Constituțională a motivat Decizia nr 454/2018 din care aflăm că ICCJ sub președinția dnei Cristina Tarcea si la inițiativa acesteia s-a gândit să se substituie legiuitorului si sa suprime o cale de atac prevăzută de lege. Păi ce inseamna asta. Nu numai ca ICCJ si-a arogat competente pe care nu le are dar mai mult decât atât dna Cristina Tarcea a instigat și a si obtinut comiterea unui abuz în serviciu. Fapta consumată întrucât există justitiabili cărora ICCJ le-a furat un drept, o cale de atac prevăzută de lege. Dar madam’ Cristina Tarcea nu e la prima faptă de acest gen. În 27 martie 2018 convoca Colegiul de conducere si stabilea nici mai mult nici mai puțin decât ca Legea nr. 571/2004 nu se aplica magistratilor. Ca asa voia domnia sa doar pentru    a-si apara o hotărâre nelegala si profund nedreaptă (cea din cazul judecatoarei Nicoelta Lavinia Cotofana -exclusă din magistratură pentru ca a sesizat Parchetului infractiuni). Madam Cristina Tarcea a reinterpretat si hotărârea vicepresedintei Gabrielei Bogasiu care stabilise deja prin hotărâre definitivă ca Legea nr 571/2004 se aplica si magistratilor, zicând că ce scrie in hotărâre nu-i adevărat. I-a dat cu flit si Avocatului Poporului, cel care o sesizase, zicând că nu a înțeles acesta bine, nu sunt hotărâri contradictorii si ca urmare nu e cazul de RIL. O comite domnia sa pe persoana fizica cu niste judecători de penal. Prinsă cu mata in sac, a se citi respectiva hotărâre administrativă, a trebuit ca a sa colega Gabriela Bogasiu sa roseasca în ședința publică si sa se scuze ca nu voia să invoce respectiva hotărâre. Dar de încălcat si-a încălcat propria jurisprudenta si a trimis-o pe judecatoarea Nicoleta Lavinia Cotofana la CCR. Cat sa-i mai fure un an, doi din viata. Noi credem cu convingere că Bogasiu a acționat astfel ca urmare a influențarii sale, probabil chiar solicitării pe care Gabriela Tarcea i-a adresat-o. De altfel, cu aceeași ocazie vicepresedinta Gabriela Bogasiu a ignorat înscrisuri provenind de la SRI care admitea existența informațiilor transmise pe Protocol în cazul judecatoarei Nicoleta Lavinia Cotofana. Oare cand va intelege ICCJ ca nu este deasupra legii si ca dimpotrivă e prima instanta pentru care ar trebui ca Legea să fie sfanta? (Cerasela N.).

Articolul EXCLUSIV/ICCJ sub Cristina Tarcea – legiuitor si împotriva Constituției apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here