„Îi întreb pe Ionuţ Mişa şi „onor Ministerul de Finanţe condus de dl. Teodorovici” dacă au „de gând să recupereze sutele de mii de euro de la dl. Iohannis”

0
958

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a întrebat joi pe şeful ANAF, Ionuţ Mişa, şi pe ministrul de Finanţe dacă au de gând să recupereze „sutele de mii de euro” de la preşedintele Klaus Iohannis, pentru casa din centrul Sibiului pe care şeful statului a pierdut-o definitiv în instanţă în urmă cu doi ani.
„Îi întreb pe Ionuţ Mişa şi „onor Ministerul de Finanţe condus de dl. Teodorovici” dacă au „de gând să recupereze sutele de mii de euro de la dl. Iohannis”, a declarat Dragnea, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Parlament.

”Îi întreb acum public, dacă au de gând, dacă au atât de mulţi bani la buget şi nu au nevoie de ei, poate dăm drumul la o amnistie fiscală, dacă sunt prea mulţi bani şi nu mai au loc în cuferele de la Trezorerie, de la dl Mavrodin. Îi întreb şi eu, nu vreau să-i întreb la telefon, îi întreb public, pentru că este o întrebare pusă de multe ori în studiourile de televiziune, o întrebare legitimă, la care văd că nu răspunde nimeni. E făcută şi plângerea penală împotriva dl Iohannis şi nu numai, bineînţeles, o minge de ping pong între DNA, Parchetul de la Sibiu, adusă înapoi la DNA, pentru că le e frică. Acolo discutăm de nişte case obţinute prin fals şi sute de mii de euro care nu se dau înapoi la statul român. Punct. Ca să nu vorbim despre chestiuni penale”, a adăugat liderul PSD. (Neagu Monica).

.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here