Ministrul PSD al Muncii, Olguţa Vasilescu, a explicat marţi, în cadrul unei lungi conferinţe de presă, de ce scad salariile unor angajaţi din sectorul public, precum şi situaţia angajaţilor cu normă parţială care plătesc contribuţii la nivelul salariului minim pe economie.
Ministrul susţine că salariile scad doar în cazul celor care au salarii peste grila din legea salarizării, explicând că diferenţele din actualele salarii ale bugetarilor care au mai puţin şi salariile din grilă vor fi recuperate gradual în patru ani. Efectul legii salarizării va fi de 42 miliarde lei, iar anul trecut efortul bugetar a fost de 13 miliarde lei.
În acelaşi timp, Olguţa Vasilescu a promis o ordonanţă de urgenţă privind soarta celor care au norme reduse de muncă însă care ar trebui să plătească contribuţii calculate la salariul minim pe economie, peste veniturile câştigate efectiv.
Noile prevederi vin să respecte principiul salariilor egale la muncă egală. Ministrul a acuzat existenţa actelor normative ce nu ţineau cont de echilibrul bugetar, dar şi diferenţe uriaşe între salariile încasate de aceleaşi categorii progesionale în funcţie de ministerul în care activau.
„În ce priveşte salariile bugetarilor, aş vrea să fac nişte precizări menite să înlăture confuzia dintre legea salarizării şi modificările la Codul Fiscal privind transferul contribuţiilor. Legea salarizării a fost adoptată în iunie 2017, atunci când când s-a stabilit că raportul între cel mai mic salariu şi cel mai mare a fost stabilit 1 la 12, nivelul minim fiind reprezentat de salariu minim pe economie, iar cel maxim de salariul preşedintelui”, a declarat Olguţa Vasilescu, adăugând că înainte raportul era 1 la 15, dar ajunsese în realitate chiar la 1 la 18. Conform acestuia, salariile marilor demnitari au scăzut cu sume până la 40%, astfel încât să se atingă acest raport.
„Culmea este că cei care criticau salariile mari de la stat li le prezentau ca exemplu de risipă bugetară şi cereau raport de 1 la 13 sunt acei care acum consideră că nu e oportună scăderea vreunui salariu”, a mai precizat ministrul Muncii.(Neagu Monica).





































