Elveţia, Italia, Croaţia şi Danemarca vor fi capi de serie la tragerea la sorţi a barajului de calificare la Campionatul Mondial din Rusia 2018, s-a stabilit, luni, conform noului clasament FIFA.
Elveţia (locul 11 în ierarhia FIFA), Italia (15), Croaţia (18) şi Danemarca (19) vor înfrunta în noiembrie, în dublă manşă, reprezentativele Irlandei de Nord (23), Suediei (25), Irlandei (26) şi Greciei (47).
Tragerea la sorţi a meciurilor de baraj se va desfăşura marţi, de la 15:00 (ora României), la Zurich.
Partidele tur se vor disputa între 9 şi 11 noiembrie, iar meciurile din cea de-a doua manşă se vor juca în perioada 12-14 noiembrie. (Mincu E.).






































