Au început lucrările la parcul central din comuna Florești. Viitorul loc de agrement, peste drum de Domeniul Cantacuzino, va avea o suprafață totală de aproape 6000 metri pătrați. Parcul se construiește lângă noua grădiniță, finalizată în anul 2024. Sunt prevăzute lucrări de dezafectare, urmate de decopertare, săpături, încărcare și transport pământ,...
Primăria Păulești și Consiliul Local au extins numărul copiiilor din comună care au primit ghiozdane și rechizite gratuite, la inițiativa primarului Sandu Tudor. Începutul noului an școlar a venit cu surprize pentru cei mai mici elevi din Păulești. Dacă până acum, copiii care intrau în clasa I-a primeau ghiozdane și rechizite...
(P) Articolul Comunicat fonduri PNNR: „Înființarea și dotarea unui centru de colectare prin aport voluntar în Orașul Mizil” apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.
Primăria Comunei Măneciu aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, în perioada 8 – 12 septembrie 2025, se organizează campania de colectare a deșeurilor electrice și electronice. Cei care dețin astfel de obiecte acasă, de care vor să scape, sunt rugați să le aducă la punctul fix din cadrul SC BIN-GO...
Președintele CJ Prahova susține că șoseaua de centură a orașului Mizil este aproape finalizată. Aceasta a fost construită pentru o mai bună fluiditate a traficului auto pe DN1 B. Proiectul a fost finanțat din fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“, și din bugetul propriu al Consiliul Județean,...
IPJ Prahova: În primele șapte luni din 2025, furturile din mediul urban au crescut cu peste 7%, dar criminalitatea sesizată în județ se află pe un trend descendent, cu scăderi importante la infracțiunile contra persoanei și la cele stradale. În primele șapte luni ale anului 2025, la nivelul județului Prahova...
Polițiștii au reținut, pentru o perioadă de 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din comuna Florești, bănuit de comiterea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție. În noaptea de 2 spre 3 septembrie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii...
Polițiștii din Mizil au dispus, miercuri, măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore față de o femeie de 30 de ani, din județul Teleorman, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și furt. Polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un reprezentant al unei societăți comerciale din localitate,...
Polițiștii rutieri au fost sesizați, joi, despre producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 720, în afara comunei Filipeștii de Pădure. În urma primelor verificări s-a constatat că un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani, care mergea către Moreni, a intrat în coliziune cu un autovehicul la...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova atrage atenția angajatorilor prahoveni că la data de 30 septembrie 2025 se împlinește termenul limită până la care trebuie să se înregistreze în REGES-ONLINE (Registrul General de Evidență a Salariaților) și, totodată, să completeze toate elementele contractelor individuale de muncă active la data accesării...