Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și pornografie infantilă. Din...
După aproximativ 2 ani și jumătate de la demararea programului de cadastrare gratuită a proprietăților, comuna Păulești poate emite actele către localnici. Cetățenii sunt așteptați, începând de luni 22 decembrie, la sediul administrației locale, pentru a obține cărțile funciare. Acestea au fost predate, astăzi, de către directorul Oficiului de Cadastru și...
Luni noapte vor fi demarate proceduri tehnice controlate la Barajul Paltinu, pentru încercarea de deblocare a hidroagregatelor Hidroelectrica. Scopul acestor operațiuni este asigurarea unui flux de livrare a apei prin această priză de joasă adâncime și trecerea etapizată de la priza de medie adâncime prin care apa este furnizată...
Una dintre cele mai frumoase localități din Prahova a reluat, de patru ani, o tradiție extrem de populară în preajma sărbătorilor de iarnă. Primăria Măneciu organizează un concurs de pocnit din bici, pentru tinerii, adolescenții și copiii din comună, eveniment care a ajuns la a patra ediție. Competiția de anul acesta...
Accident grav pe DN1, la Florești. Un șofer tânăr a fost găsit în comă, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un autocar, în noaptea de luni spre marți. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere, o descarcerare, un echipaj de prim ajutor SMURD și...
Alegerea unui cadou poate fi o bucurie sau o mică provocare, în funcție de cât de bine cunoști destinatarul. Însă, un lucru este sigur: cadourile inspirate nu sunt întâmplătoare. Ele spun o poveste, transmit atenție și arată că ai depus un minim de efort în a căuta ceva potrivit. Dacă...
Filipeștii de Pădure: Începând de astăzi, cadourile lui Moș Crăciun ajung la unitățile de învățământ, pentru a fi împărțite copiilor. Au fost cumpărat cu fonduri din bugetul local.  La propunerea primarului Gabriel Frunză, Consiliul Local a votat din timp alocarea sumei de bani necesare pentru această acțiune, care reprezintă deja...
Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova a desfăşurat, în luna noiembrie 2025, 287 acţiuni de control în domeniul de competenţă. În timpul controalelor au fost aplicate sancțiuni contravenționale constând în avertismente sau, în situaţiile în care s-a constatat ca faptele au avut un grad de pericol social concret ridicat, cu...
Primăria Municipiului Ploiești invită ploieștenii la un nou weekend de poveste în „Republica lui Moș Crăciun”! La Ploiești urmează un sfârșit de săptămână plin de magie și voie bună, în “Republica lui Moș Crăciun”, spațiul urban special amenajat unde putem simți din plin bucuria și freamătul sărbătorilor de iarnă. Povestea de...
(P) Articolul Comunicat de presă privind finalizarea proiectului – Creșterea eficienței energetice la Spitalul Orășenesc „Sfânta Filofteia“ Mizil apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.