Liviu Dragnea, a discutat cu Michael Roth, ministru de stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului Federal german de Externe, despre perspectivele şi priorităţile României în exerciţiul deţinerii, pentru prima dată de la aderare, a Preşedinţiei Consiliului UE. ”Preşedintele Camerei Deputaţilor a menţionat că viziunea noastră în cadrul UE este...
Toate cele trei legi ale Justiţiei – Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legea 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) – au fost atacate la Curtea Constituţională de către Klaus Iohannis care, de asemenea, le-a trimis la reexaminare,...
Anunțul a fost făcut de fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, la Antena 3. ”Vom demara, până la sfârșitul acestui an, parteneriatul public privat pentru canalul București-Dunăre, pentru 3 autostrăzi și vom face încă o stațiune în Făgăraș, în zona comunei Arefu, cu 160 de km de pârtii, la 2000...
Fondatorul Miscarii Romania Impreuna, Ciolos adica, a fost luat de viitura unei campanii premature si a fost depus pe faleza, la Galati. Pe mine deja ma trec niste ganduri. Aici, a vorbit oamenilor, cu emotie, despre emotia care nu este emotie daca nu are si substanta. Eu credeam ca...
Primele rezultate ale examenului de titularizare la care s-au înscris peste 31.000 de candidaţi vor fi afişate, azi, iar candidaţii nemulţumiţi vor putea depune contestaţii până la ora 21.00. De asemenea, se vor putea depune contestaţii miercuri, până la ora 15.00, iar rezultatele finale vor fi afişate în 24...
Preşedintele Comisiei juridice, deputatul PSD Eugen Nicolicea, s-a arătat nemulţumit vineri, într-o intervenţie pentru Agerpres, de opinia preliminară a Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea legilor justiţiei. "Comisia de la Veneţia le dă o palmă peste ochi celor de la Opoziţie şi preşedintelui României, pentru că aceştia au...
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader scrie sâmbătă pe Facebook că abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în Codul penal din Germania, dar calitatea de funcţionar public sau european apare ca element de agravare în cazul mai multor infracţiuni. "Abuzul în serviciu nu este incriminat în mod distinct în...
Pe lângă cetăţenii oneşti care ies în stradă la protestele împotriva coaliţiei de guvernare, sunt şi unii neinformaţi sau manevraţi din străinătate, a acuzat, la Antena 3, preşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu. "Problema e că cei care sunt mai gălăgioşi nu vor să accepte rezultatul alegerilor. Ieşirea oamenilor în stradă...
Ministerul de Interne condus de Carmen Dan a avizat negativ cererea fostei şefe DNA, Laura Codruţa Kovesi, de a obţine protecţia SPP. Cererea trebuie să obţină avizul membrilor Consiliului Suprem de Apărării a Ţării, pentru că numai aşa se poate da o derogare de la lege, în contextul în care...
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a anunţat, miercuri, că îşi propune ca, până la finele lui 2018, să elimine măsura de poprire a conturilor românilor, măsură pe care a catalogat-o drept "o abordare agresivă a statului." "Nu te poţi uita în ochii unui român simplu, care n-are niciun fel de...