Viorica Dăncilă ar fi vrut să îl SUSPENDE pe Klaus Iohannis: ‘Merita să fie suspendat, nu respectă Constituția, deciziile CCR’, a declarat liderul social-democrat la emisiunea România9, de la TVR1.
Dăncilă a precizat că a avut această intenție, după ce a ajuns la conducerea PSD.
„Eu, când am fost președintele partidului,...
Motto: „Au căzut în Europa trei imperii, au fost cinci, șase revoluții și s-au bătut pentru felul de carte și de minte cincizeci de milioane de oameni, dar la Academia Română nu s-a schimbat nimic.”
Tudor Arghezi – „Biblioteca Academiei” – 1933
O atmosferă îmbâcsită domină aula Academiei Române. Nu...
Apariția filosofului Mihai Șora în clipul publicitar al unui magazin online a iritat o parte din opinia publică, în timp ce alta a agreat inițiativa. Printre cei care au avut ceva de comentat se numără și Lucian Postu, care scrie pe blogul personal o„ Baleada lu’ domnu’ dizident, rezistent...
Beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Miercurea Ciuc, Asociaţia Crescătorilor de Albine din România – filiala judeţului Harghita, împreună cu Ordinul Cavalerilor Mierii au organizat cea de a 8-a ediţie a Festivalului Mierii şi Târgul produselor tradiţionale în Miercurea Ciuc. În cadrul evenimentului în Piaţa Cetăţii a fost plantată şi...
Plt. maj. Dumitriu Ionuț Cristian, de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț, a fost ieri, 15 octombrie, omul potrivit la locul potrivit. (click aici pentru articol)
În timp ce se deplasa spre orașul Târgu Neamț a fost martorul unui accident rutier în localitatea Grumăzești.
„Ionuț nu a stat pe gânduri,...
Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a analizat evoluţia preţurilor şi a căutărilor de cazare în locaţiile din România pentru lunile septembrie – noiembrie 2019. Raportul oferă sugestii pentru cei care încă mai au zile de concediu disponibile sau pur şi simplu vor să facă o escapadă...
Președintele Klaus Iohanis l-a desemnat în funcția de prim-ministru al României pe Ludovic Orban.
Am decis să-l desemnez premier pe domnul Ludovic Orban. Este președintele PNL, cel mai mare partid din opoziție și promotorul principal al moțiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului Dăncilă. PNL a fost singurul...
Consiliul Județean Neamț anunță publicul interesat asupra depunerii raportului privind impactul asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată pentru proiectul „Consolidare drum județean DJ 155 F km 12+000-32+000 județul Neamț“, propus a fi amplasat în orașul Bicaz-extravilan, comuna Ceahlău-extravilan și intravilan sat Durău, situat în ROSPA0129 Masivul Ceahlău...
*președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a participat la recepția lucrărilor de reabilitare *finanțarea lor este asigurată de Consiliul Județean Neamț și depășește 400.000 de lei
Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț, a verificat, în cursul zilei de astăzi, spațiile în care vor funcționa Blocul operator al secției de Ortopedie...
Ministerul Apărării din România aşteaptă opinia statelor ai căror morţi de război se odihnesc în cimitirul militar din Valea Uzului, acesta este motivul pentru care întârzie o nouă rundă de consultare a instituţiilor române şi maghiare care sunt responsabile cu îngrijirea mormintelor militare, scrie în ediţia de miercuri a...










































