„Sună la poliție!” – dar nu deranja, că omul de la serviciu ține tot statul pe un scaun de birou
Dacă ai crezut vreodată că „ofițerul de serviciu” dintr-o secție de poliție e doar ăla care ridică plictisit receptorul și zice „alo, poliția”, dezvăluirile Sindicatului Europol îți cam dinamitează mitul.
În spatele ușii cu geam mat scrie „Camera personalului de serviciu”. Înăuntru, însă, nu e un om, e o centrală nucleară:
- primește cetățeni,
- dă indicații,
- preia sesizări,
- sună șefi,
- raportează „evenimente operative”,
- ține legătura cu comanda Poliției Sectorului 1,
- înghite telefoane, faxuri, e-mailuri și aplicații informatice,
…în timp ce, în imaginarul public, el „doar stă la birou”.
Conform materialului publicat de Sindicatul Europol, acest post nu e „omul de la intrare”, e punctul în care se sprijină jumătate de secție. Doar că nimeni nu recunoaște oficial: dacă s-ar trezi ofițerii de serviciu toți deodată, jumătate din șefime ar intra în comă procesuală.
De la ghișeu la șefii în pijama: „alo, dom’ comandant, mai aveți un scandal”
Omul din cameră e primul pe care-l vede cetățeanul când intră:
- îl ascultă,
- îl trimite la cine trebuie (dacă există „cine trebuie”),
- îi ia sesizarea,
- o notează,
- o transmite mai departe.
În paralel, același om:
- sună conducerea secției pentru orice infracțiune serioasă de pe raza de competență,
- anunță imediat dacă apare un eveniment cu cadre MAI,
- ține legătura cu „ofițerul la comandă” al Poliției Sectorului 1, inclusiv când restul lumii e liberă de sărbători.
Pe românește: toată lumea are program, sărbători, weekend. Ofițerul de serviciu are „disponibilitatea legală să vă enervați în timp real”.
Arsenalu’, body-cam-ul și brățara: „băi, da’ dacă scap ceva jos, cade tot IPJ-ul”
Sindicatul Europol descrie clar o „bomboană” de responsabilitate: gestionarea armamentului.
Persoana de serviciu:
- împarte și primește armele polițiștilor de la secție și de la Poliția Sectorului 1,
- se ocupă și de struțo-cămilele specializate,
- păzește camera unde stau armele și muniția, cu evidență, integritate, securitate.
Pe lângă pistoale și gloanțe, la pachet mai are:
- body-cam-uri,
- telefoane EDAC,
- tablete,
- imprimante,
- telefoane SIME,
- brățări electronice.
Trebuie să le:
- dea,
- primească,
- încarce,
- verifice,
- noteze.
Dacă se strică ceva, ghici cine „n-a verificat cum trebuie”? Nu firma producătoare, nu departamentul IT, nu ministerul. Cel de la cameră, că „n-a fost atent”.
CCTV, barieră, PSI și plan de apocalipsă: când ești și paznic, și centralist, și pompier de rezervă
În același cubical, „omul de la ușă”:
- verifică cine intră și iese din sediu, oameni și mașini,
- se uită la camerele de supraveghere din interior și exterior,
- se asigură că sediul nu devine autogară sau motel.
La preluarea serviciului:
- verifică panoul PSI,
- se uită la extinctoare,
- la planul de apărare împotriva incendiilor.
Dacă pică vreun necaz serios sau se face vreun exercițiu, tot el:
- declanșează planurile de alarmare,
- sună factorii de decizie.
Pe scurt: în statul român, situațiile de urgență încep la telefonul „ofițerului de serviciu” și se termină la cafeluța șefului.
Dispariții, echipaje, stație: „unde e copilul, unde e patrula, unde e creierul sistemului?”
Când se anunță o infracțiune sau un eveniment „tare”, personalul de serviciu:
- anunță grupa operativă,
- dă date prin stație,
- trimite echipaje de ordine publică,
- ține legătura cu dispeceratul Sectorului 1.
Dacă dispare un adult:
- ia sesizarea,
- dă alarma prin stație,
- dirijează oamenii din teren,
- trimite nota prin e-mail,
- bagă persoana dispărută în aplicația specială,
- o scoate din aplicație când e găsită.
Dacă dispare un minor, Sindicatul Europol arată clar: presiunea se dublează. În plus:
- trebuie sunat imediat lucrătorul de la Serviciul Investigații Criminale – Compartiment Urmăriri,
- se pun în mișcare proceduri, alerte, oameni.
Toată lumea urlă „unde e copilul?”, dar primii care trebuie să știe cine, unde, cum sunt cei din cameră. Și, desigur, dacă se greșește ceva, nu scapă nimeni: nici părinții, nici polițistul, dar în statistici e „eroare de serviciu”.
Camera personalului de serviciu – secretariat, arhivă, STS, SCI, poștă, curier și doamnă de la registratură, toate în unul
Sindicatul Europol detaliază absurdul logistic:
În afara programului, camera personalului de serviciu devine:
- centrală telefonică (telefon fix, intern MAI, intern STS),
- ghișeu de fax pentru Secția 1 și Poliția Sectorului 1,
- „centru de scanare” pentru documente de trimis prin SCI.
Dacă omul de la relații cu publicul e în concediu, ghici cine:
- citește mailul public al secției,
- răspunde,
- înregistrează?
Corect: ofițerul de serviciu.
În plus:
- completează registrele din opisul de predare-primire a serviciului,
- pune vize de intrare-ieșire pentru deținuți învoiți,
- înregistrează liberații,
- introduce date în aplicații.
Iar în afara orelor de program:
- folosește ștampila,
- dă numere la lucrări penale și diverse,
- atât pentru Secția 1, cât și pentru Poliția Sectorului 1.
Dacă mai avea cineva iluzia că „secretariatul” e un birou separat, surpriză: după ora 16, secretariatul e omul de la cameră. Gratis.
Raportări, anexe, machete, telexuri: „șefu’, mai vreți un tabel sau două?”
Una dintre cele mai toxice părți, relatată clar de Sindicatul Europol: raportările.
Zilnic, omul de serviciu:
- întocmește note telex pentru evenimente grave,
- verifică persoane în baze de date,
- decriptează documente clasificate în Outlook,
- se îneacă în anexe, machete și „situații operative”.
Printre „deliciile” zilnice:
- Anexa 4 DGPMB – date operative,
- Anexa 2 la documentul nr. 22052/14.06.2017,
- situații cu efectivele folosite la menținerea ordinii publice,
- raportări cu infracțiunile și contravențiile din Sectorul 1,
- situația operativă complexă pe ultimele 24 de ore,
- centralizări de forțe,
- rapoarte pentru sezon estival, sărbători de iarnă, fenomene meteo.
Toate astea:
- zilnic,
- inclusiv în weekend,
- inclusiv în zile libere legale,
- uneori la ore târzii din noapte.
Dacă se depășește termenul? Nu se strică internetul, nu cade serverul. „A greșit ofițerul de serviciu.”
Aplicații, baze de date, SIME, SIRENE: „ai 30 de minute să nu greșești nimic”
În timp ce ține telefonul, pixul și ștampila, același om:
- verifică persoane în baze de date,
- introduce date în aplicații operative,
- gestionează alerte.
Dacă apare alertă SIME:
- întocmește telex preliminar,
- termen: două ore.
Dacă mașinile pleacă în regim prioritar:
- introduce datele în baza „Regim prioritar”.
Dacă apare alertă urgentă:
- formularul G către Biroul SIRENE,
- termen: 30 de minute.
Astea nu sunt „birocrații”. Sunt momente în care o eroare sau o întârziere poate să coste mult. Dar în organigrama minții șefilor, postul ăsta e tot „ăla de la ușă”.
Concluzie: Polițistul multifuncțional – de toate pentru toți, respect pentru nimeni
Din lista strânsă de Sindicatul Europol rezultă un tablou penibil:
- un singur om,
- într-o cameră,
- este poartă, centrală, secretariat, operator IT, dispecer, magazioner de arme, paznic, pompier, statistician, translator de proceduri și sac de box pentru nervii șefilor.
În teorie, instituția se laudă cu:
- „eficiență operativă”,
- „siguranță publică”,
- „reacție rapidă”.
În practică, jumătate din aceste lozinci stau pe umerii unuia singur: polițistul de serviciu, sufocat de zeci de sarcini, plătit ca și cum ar răspunde la două telefoane pe tură.
Atât timp cât rolul lui nu e recunoscut clar:
- în norme,
- în salarizare,
- în structură de personal,
statul român funcționează, în bună măsură, pe principiul: „un om face tot, restul semnează”.
Iar când Sindicatul Europol vine și spune public câtă muncă reală, responsabilitate și risc se ascund în spatele plăcuței „ofițer de serviciu”, nu mai e pamflet. E radiografia unui sistem în care cel mai încărcat post e, culmea, și cel mai ignorat. (Irinel I.).
