Ariceștii Rahtivani: Accident mortal de muncă, la fabrica Bauelemente de pe DN 72

0
161

 

Marți după-amiază, polițiștii au fost sesizați, de către un reprezentant al unei societăți comerciale din comuna Ariceștii Rahtivani, cu privire la producerea unui accident de muncă în incinta societății.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje medicale, pentru acordarea primului ajutor, precum și polițiștii specializați, în vederea efectuării verificărilor specifice. Din păcate, victima era deja decedată.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Ariceștii Rahtivani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața la nivelul capului.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Surse din achetă susțin că bărbatul, angajat în cadrul companiei Bauelemente, executa lucrări la un cofraj, când a fost izbit puternic în zona capului de o grindă metalică, desprinsă din ansamblul unei matrițe.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Ziarul de Ploiești

Articolul Ariceștii Rahtivani: Accident mortal de muncă, la fabrica Bauelemente de pe DN 72 apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here