PSD susţine lupta împotriva „adevăratei corupţii”, nu acţiunile unor procurori care vânează „ţinte” deja stabilite şi fabrică probe, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută după consultările pe justiţie de la Cotroceni, preşedintele PSD Liviu Dragnea.
„Lupta anticorupţie se află pe acelaşi loc cu respectarea drepturilor omului. Lupta împotriva corupţiei este susţinută de noi cu precizarea făcută în mai multe rânduri că susţinem lupta împotriva adevăratei corupţii. Nu susţinem acţiunile unor procurori care au fost realizate după ce s-au stabilit în prealabil ţinte urmând să se adune probe mai mult sau mai puţin corecte, probe mai mult sau mai puţin falsificate”, a declarat Dragnea.
Liderul PSD s-a plâns de legislaţia şi procedurile judiciare de la noi din ţară.
„Am ajuns în situaţia în care să se transmită tot felul de informaţii în cancelariile străine pentru a arăta cât de coruptă este această ţară, pentru a se justifica existenţa şi activitatea unei anume instituţii (DNA – n.r.). Dacă legislaţia din România, dacă procedurile din România erau funcţionale în oricare altă ţară din Uniunea Europeană şi acolo era aceeaşi situaţie. Pentru că aprope cu toţi oficialii cu care am vorbit în ultimii ani de zile, explicându-le în detaliu când a fost timp ce se întâmplă la noi, care sunt prevederile legale la noi, identificându-le nişte acţiuni pe care le fac în mod curent politicienii de acolo, miniştrii, parlamentarii, spunându-le că la noi acasă ar avea unu, două, sau nouă dosare penale, sigur că au fost destul de miraţi şi contrariaţi”, a precizat Dragnea. (Andrei Pricopie//Epoch Times)






































