Republica precizărilor: Cum a ajuns Poliția Română jucăria nervoasă a unui chestor cu degetul pe ‘block’”
Precizare la precizarea precizării: statul român, administrat de pe telefon
Poliția Română a descoperit, în sfârșit, arma absolută împotriva criticilor: butonul de „block” de pe Facebook. Nu Codul penal, nu procedura, nu profesionalismul. Block.
Într-un episod demn de cuplul Stan și Bran, o instituție publică centrală a ajuns să se comporte, în mediul online, ca un adolescent rănit în orgoliu care-și administrează pagina personală: cine comentează critic, sau doar deranjează prin simpla existență, „dispare” din peisaj. Nu printr-o dezbatere de idei, nu printr-o clarificare calmă, ci printr-un clic nervos: „Blochează profiluri și Pagini”.
Cazul concret îl are în centru pe colonelul (r) Emil Păscuț, lider al Sindicatului Diamantul, veteran de teatre de operații și om al legii cu câteva decenii de sistem în spate. Omul constată brusc că… nu mai poate vedea pagina oficială de Facebook a Poliției Române. Zero acces la comunicarea instituțională oficială a unei structuri pe care a servit-o o viață.
„Vinovatul” probabil? Chestorul Georgian Drăgan, personajul principal din serialul „Precizare. Precizare. Precizare”, care a reușit să transforme pagina Poliției Române într-un soi de vlog personal de justificări.
Când pagina Poliției devine curtea personală a copilului supărat
Păscuț observă un fapt uluitor: el, cetățean, colonel în rezervă, lider sindical, nu poate accesa pagina oficială a Poliției Române. În schimb, Poliția Română îi „flood”-ează pagina sindicatului cu tot ce postează „reprezentantul” comunicării instituționale, Georgian Drăgan. Precizări, contra-precizări, explicații, reacții nervoase la jurnaliști incomozi.
Cu alte cuvinte, statul – prin Poliția Română – îl blochează pe unul dintre oamenii legii de la a vedea comunicarea oficială… dar se simte perfect îndreptățit să își difuzeze în continuare, agresiv, conținutul pe pagina pe care el o administrează.
E ca și cum ți-ar încuia primăria ușa în nas, dar ți-ar băga, cu forța, pliante pe sub ușă, în fiecare oră, și ar mai și pretinde că „servește interesul public”.
Sindicatul Diamantul, prin Emil Păscuț, denunță situația. Iar în completare, Sindicatul Europol vine cu radiografia exactă a grotescului: în doar câteva ore, pagina oficială a Poliției Române intră într-un „regim de Breaking-News permanent” cu protagonist unic – chestorul Georgian Drăgan. Serii de postări, una după alta, toate încadrate în același registru: „PRECIZARE”.
De la „Poliția Română” la „Georgian Drăgan – opinii, reacții și justificări”
Sindicatul Europol remarcă, cu sarcasm justificat, că ritmul postărilor este atât de intens încât pare că Georgian Drăgan stă cu degetul pe butonul de „refresh” și cu pulsul pe „avarii”, gata să mai livreze încă o „precizare” de fiecare dată când un jurnalist îndrăznește să pună o întrebare incomodă.
Imaginea care rezultă din capturile de ecran este antologică: șir de postări consecutive, toate cu același început: „PRECIZARE…”. Nu mai lipsește decât formula „Bună seara, dragii mei, astăzi revin cu o nouă precizare despre precizarea de mai devreme”.
De facto, pagina oficială a Poliției Române arată ca profilul personal al unui utilizator irascibil, care se ceartă cu necunoscuți în comentarii și simte, periodic, nevoia de a „lămuri situația” cu încă o postare: „Ca să fie clar pentru toată lumea…”.
În acest ritm, gluma amară lansată în spațiul public capătă un aer profetic: există riscul real ca pagina să fie, de facto, redenumită în „Georgian Drăgan – opinii, reacții și justificări (featuring Poliția Română)”.
Comunicare instituțională sau terapie live pentru un chestor nervos?
Nu asistăm doar la o criză de comunicare; asistăm la o privatizare emoțională a unei pagini oficiale. Când o instituție se lasă confiscată, în plan imagologic, de nervii și orgoliile unui singur om, nu mai vorbim de comunicare publică. Vorbim de terapie live, transmisă la nivel național pe banii contribuabilului.
Precizarea oficială a Poliției Române (într-una dintre postările aflate deja în „turneu” pe Facebook) susține, în esență, că niciun jurnalist nu ar fi fost blocat, că „pagina nu a restricționat accesul” vreunui ziarist. Se răspunde astfel, în mod transparent doar la suprafață, unei acuzații punctuale.
Numai că realitatea documentată de Emil Păscuț și preluată de sindicatele din sistem ridică alt tip de întrebare: dacă un colonel în rezervă, lider de sindicat din Poliție, poate fi blocat de la accesul la pagina instituției, de ce nu ar putea fi blocat, la nervi, oricine altcineva? Și, mai ales, cine decide și pe ce bază juridică?
Când un chestor – funcționar public de rang înalt – folosește un mecanism tehnic privat (block-ul de pe Facebook) ca să limiteze accesul la comunicarea oficială a statului, avem un derapaj direct, grosier, de la noțiunea de transparență instituțională.
„Poliție pentru toți” sau „pagina mea, regulile mele”?
Cazul Păscuț ridică o întrebare de fond: la cine e, de fapt, pagina Poliției Române? La instituție sau la administratorul nervos al contului?
Dacă este pagina oficială a unei instituții publice, ea nu poate funcționa la umor, la criză de orgoliu sau la răfuieli personale. Nu e curtea din spatele blocului, e vitrina online a statului. Oricine plătește taxe are dreptul să vadă ce spune instituția, mai ales când acea instituție are atribuții directe pe siguranța publică, ordine și lege.
În momentul în care o instituție blocchează selectiv cetățeni – fie ei și sindicaliști incomozi, fie ei și jurnaliști critici – pagina nu mai este canal oficial de comunicare. Devine spațiu semi-privat, controlat arbitrar, cu acces după bunul plac al administratorului.
Asta echivalează cu a încuia ușa unei conferințe de presă și a decide, după simpatii personale, cine intră și cine rămâne pe hol.
Miliția digitală: „Dai block, nu dai block?”
Într-unul dintre comentariile din spațiul public, sub capturile de ecran cu ferestrele de „Blochează profiluri și Pagini”, cineva întreabă, cu ironie: „Aloooo!!! Miliția??? Ne dați sau nu dați… block din ăla, breee?”. Cineva observă perfect esența situației: pare că instituția se joacă „de-a miliția online”, unde represaliile nu se mai fac cu dosare, ci cu „block”.
Păscuț ridică o problemă simplă: dacă el este blocat, să le dea și el block înapoi, pentru tratament egal. Într-un stat normal, simplul fapt că un lider sindical din Poliție ia în calcul să blocheze pagina Poliției Române ca reacție de apărare împotriva abuzului tehnic al instituției spune tot despre absurdul momentului.
Să o spunem clar: o pagină oficială a unei instituții publice nu poate deveni terenul de joacă privat al „unui adolescent întârziat”, ca să folosim terminologia folosită în mod direct în textul public al liderului de sindicat. Când reacția instituțională se confundă cu orgoliul personal al unui înalt funcționar, statul își pierde chipul și rămâne doar cu grimasă.
Revoluția de Facebook: poporul ar ieși în stradă… să îl oprească pe Georgian
Pe același ton de pamflet amar, Emil Păscuț avertizează că, lăsat nesupravegheat, administratorul nervos al paginii – identificat în mod constant în spațiul sindical ca Georgian Drăgan – poate „declanșa o nouă revoluție”. Numai că, în această versiune grotescă de istorie, poporul nu ar mai ieși în stradă împotriva abuzurilor statului, ci ca să îl oprească pe Georgian din „precizări”.
E un umor negru care nu mai e doar glumă, ci radiografie de sistem. Când instituția, în loc să tempereze, întreține isteria prin postări compulsive de justificare, nu avem comunicare. Avem panică la vârf, ambalată în limbaj oficial.
Sindicatul Europol punctează, pe bună dreptate, că postările par scrise „la cald”, dintr-o stare de tensiune, „la îndemnul superiorilor”. Adică sistemul, în loc să tragă frâna de mână și să revină la o strategie calmă, tehnică și profesionistă de comunicare, pune și mai multă presiune pe acceleratorul rușinii publice.
Precizare finală: s-a pierdut parola de bun-simț
În acest context, gluma amară care circulă, în diverse forme, pe rețele: „ATENȚIE! S-a pierdut PAROLA de Facebook a paginii Poliția Română! Se declară NULĂ!” capătă un sens mai profund. Parola nu e butonul de login, parola e bunul-simț instituțional.
Când:
- lideri sindicali din Poliție sunt blocați la accesul la comunicarea oficială a propriei instituții;
- pagina Poliției Române devine flux neîntrerupt de „precizări” personale, în care imaginea unui chestor eclipsează complet instituția;
- instrumentele tehnice ale unei companii private (Facebook) sunt folosite în mod abuziv ca filtru de acces la informație publică;
- și când reacția sistemului este să se autofelicite pentru „transparență” în timp ce apasă, simultan, „block” pe cei incomozi,
atunci nu mai vorbim de o problemă de PR. Vorbim de o problemă de cultură instituțională.
Acest pamflet nu inventează nimic. Doar pune cap la cap:
- declarațiile lui Emil Păscuț, lider al Sindicatului Diamantul, colonel în rezervă și veteran de teatre de operații;
- pozițiile ironice și extrem de bine argumentate ale Sindicatului Europol;
- capturile de ecran cu „precizările” înlănțuite ale Poliției Române, avându-l în prim-plan pe chestorul Georgian Drăgan;
- și realitatea simplă a unui buton de „block” folosit ca bâtă digitală.
Epilog: „Ca să fie clar pentru toată lumea…”
Ca să fie realmente clar pentru toată lumea, comunicarea unei instituții precum Poliția Română nu e proprietatea nervilor unui singur om. E un serviciu public.
O pagină de Facebook a Poliției Române nu e un jurnal de terapie pentru Georgian Drăgan, nici un zid pe care se lipesc „precizări” compulsive la fiecare critici. E, sau ar trebui să fie, un canal prin care cetățenii – inclusiv cei incomozi, inclusiv cei care pun întrebări, inclusiv liderii de sindicat – să poată vedea, neîngrădit, ce face și ce spune instituția.
Până când parola de bun-simț va fi recuperată, rămânem cu spectacolul grotesc al unei Poliții care „blochează” cetățeni, dar nu și ridicolul. Iar precizarea finală e simplă: când statul ajunge să fie administrat, la nivel de imagine, ca un cont personal de Facebook, nu mai avem doar o problemă de comunicare. Avem, oficial, o criză de credibilitate. (Cerasela N.).
