În timp ce cetățenii de rând își imaginează că frontierele țării sunt păzite de „stâlpi” de profesionalism, realitatea administrativă din Ministerul Afacerilor Interne ne arată că, la vârful Poliției de Frontieră, scaunele de conducere au devenit mai degrabă niște șezlonguri pliabile. Recent, s-a descoperit că la cârma instituției nu se mai practică managementul, ci un fel de „alba-neagra” cu funcții, unde durata de viață a unui șef este mai scurtă decât ciclul de reînnoire a unei manichiuri cu gel.
Rocada găunoasă: Când chestorii se joacă de-a scaunele muzicale pe bani publici
Potrivit dezvăluirilor acide făcute de Sindicatul Europol, asistăm la un spectacol de varietăți administrative demn de teatrele de revistă de mâna a doua. Protagoniștii? Chestorul Dan Călinoiu și chestorul principal Dumitru Bîltag. După ce Călinoiu a „transpirat” timp de 12 luni într-o împuternicire, ministerul a decis că e timpul pentru o schimbare de decor, dar nu și de actori.
Cei doi au făcut o rocadă care i-ar face geloși și pe marii maeștri ai șahului: au fost împuterniciți reciproc pe funcții de adjunct, dar cu un termen de valabilitate jignitor pentru orice purtător de epoleți – exact 30 de zile. Practic, conducerea Frontierei a ajuns să aibă aceeași garanție legală ca o pereche de încălțăminte ieftină cumpărată de la colțul străzii, sursa citată subliniind ridicolul unei strategii care se evaporă înainte să se usuce cerneala pe ordinul de numire.
Dictatura interimatului: Cum se fabrică „slugile” administrative prin metoda expirării rapide
De ce am ajuns aici? Răspunsul pute a politică și a frică de concursuri transparente. Această practică a „împuternicirilor-fulger” nu este o eroare de calcul, ci un instrument de dresaj administrativ. Un șef care știe că „expiră” peste 30 de zile nu va avea niciodată coloana vertebrală necesară pentru a spune „nu” ordinelor venite de la factorul politic din MAI.
Sindicatul Europol atrage atenția că legea, deși clară ca lumina zilei, este tratată ca o simplă sugestie facultativă. În loc de stabilitate, avem o improvizație permanentă, un sistem de „interimate fără sfârșit” care transformă instituția într-un laborator de experimente politice. Se pare că pentru mai-marii ministerului, un concurs organizat corect este la fel de înspăimântător ca tămâia pentru necuratul, preferându-se varianta comodă a șefilor ținuți „în lesă” prin semnături lunare.
Frontiera sub cod de avarie: Profesioniștii cu „termen de valabilitate” pe etichetă
Este revoltător să vezi cum o structură vitală pentru siguranța națională este condusă cu mentalitatea unui magazin de tipul „totul la un leu”. Un sistem sănătos nu se poate sprijini pe niște cârje administrative care se rup la fiecare 30 de zile. Poliția de Frontieră nu are nevoie de „șefi de paie” care își fac bagajele lună de lună, ci de lideri validați prin concursuri, nu prin bunăvoința politică a unui ministru trecător.
Mesajul transmis de la vârful MAI este unul de un cinism absolut: profesionalismul și experiența sunt irelevante atât timp cât poți fi mutat ca o piesă de Lego pe tabla de joc a intereselor de partid. Până când vom avea concursuri reale, vom continua să privim cum siguranța frontierei este lăsată pe mâna unor „producători de provizorat”, a căror singură competență pare a fi aceea de a nu deranja sistemul în scurta lor vizită prin birourile de conducere. (Cerasela N.).
