Circul „meritocrației” a lovit din plin la Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Timișoara, unde un concurs banal pentru o funcție de șef de sector la Sectorul Poliției de Frontieră Lunga s-a transformat într-o farsă jenantă. Sindicatul Europol trage semnalul de alarmă, dezvăluind o poveste demnă de un scenariu de teatru absurd: procedura, programată pentru 31 martie 2026, a fost dinamitată din fașă, candidații fiind ejectați cu o agilitate demnă de o scenetă de stand-up comedy, nu de o instituție serioasă.
Misterul CV-ului bipolar: Ieri erou, azi paria!
Imaginează-ți un document. Un Curriculum Vitae. Același document, identic, fără o virgulă lipsă, fără o literă schimbată. Acest CV a trecut cu brio patru concursuri anterioare, trei dintre ele chiar la același ITPF Timișoara și unul la marele Inspectorat General al Poliției de Frontieră. Patru! De fiecare dată, impecabil. Validat, aplaudat, trecut. Dar, surpriză! Pentru concursul de la Sectorul Poliției de Frontieră Lunga, acest CV devine, peste noapte, un fel de document eretic.
„Curriculum Vitae nu este întocmit în conformitate cu prevederile punctului 1 din dosarul de recrutare, modelul comun european”, decretează solemn comisia, eliminându-l pe unul dintre candidați. Adică, dacă până ieri modelul european era bun și acceptat de ITPF Timișoara, azi e… „neeuropean”? Ori cei care au verificat dosarele au o miopie acută, ori au fost brusc loviți de o amnezie selectivă, uitând propriile lor precedente.
Rigiditatea elastică a regulilor: Unde interesul dictază legea
Această metamorfoză subită a unui CV perfect demonstrează, nu doar o incompetență crasă, ci o aplicare selectivă a regulilor, demnă de cele mai sinistre regimuri. Sindicatul Europol, după o analiză amănunțită, confirmă cu stupefacție că „rezultatul a fost uimitor, nu erau cu nimic diferite și nu lipsea nicio informatție dintre cele solicitate”. Prin urmare, explicația e simplă și brutală: nu s-a schimbat modelul, ci, așa cum sugerează Europol, „s-a schimbat interesul”.
Rigoarea obsesivă a instituției, clamată de dimineață până seară, se transformă într-o plastilină moale în mâinile „factorilor de decizie”. Azi e valabil, mâine nu e. Exigență? Nu, arbitrar pur și simplu! Aceeași comisie sau aceiași șefi validează azi ce ieri au respins, și invers. Nu mai vorbim de profesionalism, ci de un soi de tragicomedie administrativă.
Candidatul incomod: Mai periculos decât orice contrabandist?
Când un concurs e desființat înainte să înceapă, iar motivele invocate sunt mai transparente decât un geam proaspăt spălat, întrebarea devine legitimă: oare nu cumva trebuia „resetat” pentru altcineva? Oare candidatul, deși impecabil, nu era „agreat” de „conducere”? Practica ultimilor ani, înlocuind meritocrația cu preferințele personale, arată un tipar sinistru. Nu ai o virgulă lipsă? Nicio problemă, ți-o inventăm! Ești prea bun? Prea experimentat? Ai vechime și validări multiple? Ești, prin definiție, un „candidat incomod” – o amenințare la adresa „statu-quo-ului” și a „aranjamentelor” deja prestabilite.
Deznădejdea la Frontieră: Sistemul impotriva oamenilor săi
Cu peste 100 de posturi de conducere vacante la nivelul Poliției de Frontieră, unele neocupate de 4-5 ani și gestionate prin acele celebre „împuterniciri” și „desemnări” – tehnici perfide de dominare și control – această mascaradă de concurs este picătura care umple paharul. În loc să aleagă pe cei mai buni, se alege „cine trebuie”.
Mesajul transmis polițiștilor onești, confirmă Sindicatul Europol, este clar și devastator: „Poți avea experiență, poți avea vechime, poți fi validat de trei sau patru ori, dar dacă ești incomod pentru cei care conduc, sistemul inventează orice”. Se caută nod în papură până se găsește o „virgulă lipsă” (sau se inventează una), se „reinterpretează” orice model, iar procedura se închide „elegant”, sub vălul „respectării regulilor”. Concluzia este dură, dar justă: interesul real nu e buna funcționare a instituției, ci „o altă agendă” – una a manipulării, favoritismului și a decăderii morale. La Poliția de Frontieră, „buna funcționare” a devenit o glumă proastă. (Irinel I.).
