Într-o Românie în care absurdul pare să se fi înscris la „cursuri de perfecționare” anuale, sistemul polițienesc reușește, cu o obstinație demnă de o cauză mai bună, să depășească orice limită a bunului-simț. Ceea ce se întâmplă la vârful Inspectoratelor Județene de Poliție (IPJ) nu mai este doar o „practică discutabilă”, ci o adevărată farsă, o comedie neagră cu ramificații tragice pentru siguranța publică. Iar Vasluiul, da, Vasluiul, se profilează ca epicentrul acestui grotesc administrativ, oferind un studiu de caz de o hilaritate amară.
Comedia neagră de la Vaslui: O piesă cu un singur actor și trei roluri de șef!
Scena se petrece la IPJ Vaslui, unde, într-o demonstrație de agilitate managerială supraomenească (sau de o incompetență sistemică profundă), un singur ofițer reușește performanța de a ocupa nu mai puțin de trei funcții de conducere simultan! Sună a banc? Nu, este realitatea crudă, confirmată de Cosmin Andreica, liderul Sindicatului Europol.
Potrivit dezvăluirilor sindicatului, personajul nostru, demn de un Molière al birocrației românești, este pe rând:
- Șeful Poliției Municipiului Vaslui (funcția de bază).
- Adjunctul împuternicit al inspectorului-șef.
- Și, cireașa de pe tort, Inspector-Șef, tot prin împuternicire!
„Cu alte cuvinte,” subliniază Sindicatul Europol, „trei poziții de top management din vârful piramidei IPJ Vaslui sunt ocupate de același om.” Imaginați-vă: cine este șeful său direct? Tot el! Cui îi raportează adjunctul? Tot lui! Un triumf al multitasking-ului sau o dovada irefutabilă că întregul sistem a deraiat iremediabil? Întrebarea este, desigur, retorică.
„Împuternicirea”, virusul fatal: De la excepție, la regula de aur a dezastrului!
Această situație absurdă de la Vaslui nu este o anomalie izolată, ci un simptom al unei boli cronice ce macină Poliția Română: practica împuternicirii. O metodă concepută, teoretic, ca o excepție temporară pentru situații de criză, a devenit, prin magie politică, regula de aur a numirilor în funcții de conducere.
„În momentul de față, concursurile în Poliție sunt rare,” acuză Cosmin Andreica. Motivul? Această „exercitare temporară” a funcțiilor a devenit „instrumentul preferat al factorului politic din MAI de a controla anumite segmente din zona de Poliție Română”. O recunoaștere cinică a modului în care politicul își introduce tentaculele într-o instituție fundamentală pentru siguranța cetățenilor. Mai mult, sindicalistul Europol atrage atenția că toți miniștrii de Interne, de la Carmen Dan încoace, au criticat vehement practica la început de mandat, doar pentru a o îmbrățișa cu ardoare ulterior, odată ajunși la butoane. O ipocrizie demnă de Oscar!
Competența, o glumă proastă: Când concursurile devin farse cu final prestabilit!
Unde a dispărut meritocrația? Unde sunt profesioniștii? Se pare că s-au evaporat în fața „agrementului politic”. Chiar și atunci când se organizează concursuri, acestea sunt adesea doar niște decoruri pentru o piesă cu finalul deja scris.
Sindicatul Europol semnalează o realitate jenantă: pentru funcții de top, care ar trebui să atragă zeci de candidați competenți, „avem, de cele mai multe ori, câte un candidat pe un loc. Sau maximum doi.” Motivul e simplu și trist: ofițerii de carieră sunt descurajați. Ei știu că rezultatele sunt predeterminate și nu vor să își atragă animozitatea „celor unși cu mir” prin simpla prezență. Controlul politic este atât de evident încât transformă orice tentativă de concurs transparent într-o farsă cu „Lia noastră” dictând cine să fie înscăunat pe anumite poziții.
Dezastrul din spatele birourilor capitonate: De la Caracal la 2 Mai, o linie roșie a incompetenței!
Ce se întâmplă când Poliția este condusă de oameni nu neapărat competenți, ci „agreabili” politic? Consecințele sunt tragice și vizibile în mass-media. Nume precum Emil Gânj, Caracal, Bacău sau 2 Mai nu sunt doar știri, ci cicatrici dureroase pe obrazul unei instituții menite să protejeze.
„Efectele le vedem în mod direct,” afirmă Cosmin Andreica. Când un inspector-șef ajunge în funcție prin „relații în zona politică”, nu prin merit, rezultatul este un „șef care se va închide în birou și căruia îi va fi frică să dea ochii cu oamenii”. Un astfel de „lider” fugar de responsabilitate și de situația operativă este o bombă cu ceas, iar explozia se traduce în vieți pierdute și încredere spulberată.
Transparența? Un lux! Propunerile sindicatului, aruncate la coșul istoriei (recente)!
Există soluții? Desigur! Europol a propus de nenumărate ori măsuri simple de bun-simț, care ar putea readuce o fărâmă de integritate în sistem. Printre acestea:
- Transmiterea în direct a audierilor candidaților pentru funcțiile de management, pentru ca publicul să își poată vedea viitorii șefi. Ați mai vedea atunci „analfabeți funcțional, obedienți factorilor politici, să candideze și să se expună public”? Probabil că nu!
- Implicarea sindicatului în realizarea subiectelor de concurs, pentru a preveni situațiile „ciudate” în care subiectele sunt „diseminate către candidați anterior” concursului.
- Introducerea mandatelor pentru inspectorii-șefi, cu obiective clare, măsurabile, publice, și cu posibilitatea încetării mandatului în caz de neîndeplinire.
Aceste propuneri logice, menite să asigure transparență și responsabilitate, au fost, desigur, ignorate cu dispreț de decidenții politici.
De la „ghidul carierei” la „ghidul haosului”: Evoluția (sau involuția) Poliției Române!
Trist, dar adevărat: acum 15 ani, deși existau influențe, acestea erau „cu titlu de excepție și cumva erau făcute cu perdea”. Astăzi, „competențele efectiv nu mai contează și pălesc în fața unei relații pe care un șef din poliție o poate avea cu factorul politic din acel județ,” acuză Andreica. Nu mai există nici măcar un „ghid al carierei”, ci un haos în care „mâine dacă intri în sistem, poți să lucrezi la Judiciar, poți să lucrezi la Ordine Publică, la Rutieră, la Crimă Organizată… și săptămâna viitoare să te muți la Financiar”. Zero direcție, zero viziune, zero profesionalism.
Bancul cu „șefu’ invizibil”: Râsul amar al unei instituții în prag de colaps!
În rândul polițiștilor, circulă un banc revelator: „De ce adjuncții nu își iau concediu deodată cu inspectorul-șef? Răspunsul este: ca să nu își dea seama subalternii că merge treaba și fără ei.” Un hohot de râs amar, care, după cum subliniază Cosmin Andreica, ascunde o problemă serioasă.
„Faptul că ai un inspector-șef care este inexistent, care nu coordonează activitatea, care nu își asumă obiective instituționale… demonstrează fără echivoc că actualul sistem duce la deprofesionalizare și la pierderea calității serviciului public.”
Vasluiul este, așadar, doar vârful de lance al unei realități bolnave, o oglindă deformată a unei Poliții Române pe care politicul o sufocă cu împuterniciri și impostură. Cât timp ne vom permite să ignorăm acest spectacol al absurdului, înainte ca râsul amar să se transforme într-un plâns de neconsolat? (Cerasela N.).
