DOCUMENTE: Râul de deșeuri medicale curge sub nasul statului: WhatsApp-ul rușinii naționale deconspiră caracatița mafiei, în timp ce politicienii (ca Oprea) ne vindeau sarea pe mărțișor și ne lasa cu bolile la ușă! (I)

0
99

Într-un peisaj politic românesc, unde „moralitatea e un accesoriu facultativ, iar responsabilitatea o glumă proastă”, așa cum Incisiv de Prahova a dezvăluit constant, se ridică un miros pestilențial, greu de ignorat: cel al mafiei deșeurilor medicale. Și nu oricum, ci cu binecuvântarea (sau, cel puțin, cu complicitatea tăcută) unui sistem corupt până în măduvă. Ceea ce până acum erau doar suspiciuni și investigații curajoase ale ziarului nostru, primește acum o confirmare oficială, neagră pe alb, de la însăși instituțiile statului român. Un adevărat „tablou” al nenorocirilor, în care „maestrul” Radu Oprea și acoliții săi par să fi cultivat terenul perfect pentru o astfel de caracatiță.

Decizia soc: Statul confirmă ce ziarul nostru de investigatii Incisiv de Prahova deconspirase – Caracatița deșeurilor medicale, prinsa cu ‘mâța în sac’ (și pe WhatsApp!)

Într-o lovitură zdrobitoare pentru toți cei care sperau că „lasă, că trece!” sau „nu se prinde nimic!”, Consiliul Concurenței, o instituție a statului român, a emis Decizia nr. 100 din 15.04.2025. Acest document de o importanță crucială nu doar că validează pe deplin dezvăluirile Incisiv de Prahova privind mafia deșeurilor, dar expune cu o claritate rece, juridică, modul sinistru în care funcționează această grupare infracțională.

Firme precum Eco Fire Sistems SRL, Bio Hazard SRL și AKSD România SRL, Sterileco SRL (fosta Stericycle România SRL), Mondeco SRL,  au fost găsite vinovate de încălcarea gravă a Legii concurenței (art. 5 alin. (1) lit. c) și a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (art. 101 alin. (1) lit. c)). Acuzația?

Înțelegeri și practici concertate pentru împărțirea pieței și alocarea clienților și/sau teritoriilor, toate în detrimentul sănătății publice și al bugetului de stat, pe piața serviciilor de tratare și eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale din România.

Pe scurt: mafia medicală, în loc să concureze cinstit pentru contracte vitale care ar trebui să asigure siguranța și igiena în spitale, și-a împărțit prada. Și cum s-au înțeles? Printre altele, ca la ușa cortului, prin… WhatsApp!

Stenogramele râsului criminal: WhatsApp, mărturie a ințelegerilor sub teren

Acum vine partea savuroasă (sau tragic-comică, depinde de cât de cinic ești). Consiliul Concurenței, prin investigațiile sale, a pus mâna pe dovezi incontestabile: conversații prin email și, mai ales, schimburi de mesaje pe platforma WhatsApp între directorii și administratorii firmelor implicate. Acestea arată o coordonare cinică, aproape sfidătoare, prin care piața deșeurilor medicale era împărțită pe „zone de influență” și licitațiile, trucate cu nonșalanță. Iată câteva „perle” extrase direct din Decizia Consiliului Concurenței, unde Andrei Nestor (Director General Stericycle) și Sandu Popescu (Administrator Eco Fire) dezvăluie, fără perdea, dedesubturile unei afaceri ce pune în pericol sănătatea publică:

Schimburi de mesaje privind întâlniri și împărțirea teritoriilor (2020)

Data/Ora Expeditor Mesaj
01.06.2020, 11:58:01 Sandu Popescu Ecofire „Cu scuze, pot ajunge in Buc joi nu miercuri. Ne putem vedea!!!???”
01.06.2020, 12:02:00 Andrei „Buna ziua, am verificat si da, ne putem vedea, in cursul diminetii va rog.”
05.06.2020, 12:11:23 Sandu Popescu Ecofire „Voi SRCL participați la CT!!!???”
05.06.2020, 12:11:30 Sandu Popescu Ecofire „Da sau nu …”
05.06.2020, 12:35:52 Sandu Popescu Ecofire „Ok, am aflat răspunsul”
05.06.2020, 12:36:44 Sandu Popescu Ecofire „Tine cont ca nu mi doresc Buc …”

Realizat exclusiv marca ziarul de investigatii Incisiv de Prahova

Observați, dragi cititori, cum „nu mi doresc Buc…” devine o metodă elegantă de a-ți marca teritoriul, în timp ce „Voi SRCL participați la CT!!!???” sună mai degrabă a avertisment decât a întrebare nevinovată.

Schimburi de mesaje privind presiuni și coordonare (2020)

Data/Ora Expeditor Mesaj
25.08.2020, 17:59:57 Sandu Popescu Ecofire „Intenționăm o vizita in Buc joi/vineri”
25.08.2020, 18:00:11 Sandu Popescu Ecofire „Și gândeam la o cafea …”
25.08.2020, 18:01:04 Andrei „Sunt in vacanta cu familia in Bulgaria. Revin duminica. De luni oricand cu placere.”
25.08.2020, 18:02:05 Sandu Popescu Ecofire „Vacanța plăcut, ne vedem sapt viitoare!”
03.12.2020, 15:16:02 Sandu Popescu Ecofire „17,15-17,30”
03.12.2020, 16:18:20 Andrei „Perfect, va astept.”

Realizat exclusiv marca ziarul de investigatii Incisiv de Prahova

Aceste fragmente de conversație nu sunt doar dovezi ale unui cartel, ci și o oglindă a nonșalanței cu care se tratează probleme grave de sănătate publică. În timp ce pacienții se luptă cu bolile, iar medicii cu un sistem subfinanțat, mafia deșeurilor medicale își truca licitațiile la o „cafea” sau o „vizită în Buc”.

De la mărțișor cu sare la miliarde din gunoi: Adevărata afacere de stat (și de familie?) – (aici)

Acest scandal monstruos nu face decât să completeze portretul sumbru al „maestrului nenorocirilor”, Radu Oprea, și al sistemului pe care îl reprezintă. Același Oprea care, la început de martie, „surprindea” angajatele Ministerului Economiei cu mărțișoare inedite – o floare și un pachet de sare de la Salrom, companie de stat subordonată – demonstrează acum o legătură profundă, chiar dacă indirectă, cu o mafie care jonglează cu sănătatea națiunii.

Amintiți-vă de Mihail Ștefănescu, zis „Treflă”, partenerul de încredere al lui Oprea în firme ca Eco Burn și Urban Electric, descris de Incisiv de Prahova ca un „adevărat arhitect al haosului” și „jucător central în mafia deșeurilor din România”. Chiar dacă firmele sancționate de Consiliul Concurenței nu sunt direct cele ale lui „Treflă” sau Oprea, contextul general al „mafiei deșeurilor” se suprapune perfect cu acuzațiile aduse de ziarul nostru. În fond, ce contează câteva milioane de euro din deșeuri medicale, când ai un sistem care te acoperă și politicieni care „nu taie” posturi, dar lasă să se putrezească întreaga infrastructură sanitară sub mirosul de corupție?

Consiliul Concurenței a aplicat amenzi usturătoare:  Eco Fire Sistems SRL primește o amendă  de aproape 2,5 milioane lei, AKSD România SRL peste 1,3 milioane lei, Bio Hazard SRL peste 128.000 lei, iar Sterileco SRL primește o amendă de peste 2,8 milioane lei.

Aceste cifre sunt un fleac, o palmă peste obraz, pentru profiturile uriașe generate de trucarea licitațiilor și controlul unui domeniu vital. Dar cine răspunde cu adevărat? Cine stă în spatele acestor „jucători” și le asigură impunitatea? Într-un stat în care un om a murit la Ecoburn (firma unde Oprea era „părinte spiritual”) și „liniștea este profundă”, iar Poliția din Prahova, sub „atenta” veghe a lui Ginel Preda, pare să sufere de „orb al găinilor/curcilor” în fața arderilor ilegale de deșeuri medicale, răspunsul este amar.

Un sistem bolnav, un popor otravit: Când părinții ne sunt hoții, iar spitalul devine abator de bani publici

Împărțirea pieței și trucarea licitațiilor în domeniul deșeurilor medicale au consecințe directe și devastatoare. Ele duc la costuri mai mari pentru spitale (și, implicit, pentru contribuabili), la o calitate inferioară a serviciilor și, în final, la riscuri majore pentru sănătatea publică. Când deșeurile medicale nu sunt gestionate corect, când concurența e înlocuită de înțelegeri „la cafea” sau pe WhatsApp, sănătatea noastră devine o monedă de schimb într-un joc murdar.

Scandalul ISCIR, unde o instituție vitală pentru siguranța publică a fost transformată într-o „afacere de familie și un teatru de intrigi politice”, este doar o altă piesă din același puzzle putred. Indiferența față de siguranța cazanelor și a instalațiilor se întâlnește cu indiferența față de deșeurile din spitale. În ambele cazuri, interesele personale și politice primează în fața vieții și sănătății cetățenilor.

Concluzia tristă a unei națiuni bolnave

Radu Oprea, cu „cazierul fiscal curat” (spune Grindeanu) și „nonșalanța demnă de un actor de comedie neagră”, este un simbol al acestui sistem. Un sistem în care dosarele penale se clasează, acuzațiile se „exagerează”, iar politicienii „aterizează mereu în picioare”, indiferent de gravitatea faptelor. Mafia deșeurilor medicale, acum confirmată de stat, este doar un alt simptom al unei boli mult mai profunde: boala statului român, metastază a corupției și impunității.

Întrebarea care rămâne este crudă și directă: cât timp vom mai tolera ca sănătatea noastră să fie batjocorită, iar banii noștri să ajungă în buzunarele unor grupări infracționale acoperite de „diplomația tăcerii” și protejate de un sistem politic putred? Așteptăm răspunsuri, nu doar mărțișoare cu sare. Așteptăm justiție, nu doar amenzi simbolice. Vom reveni, chiar dacă mirosul devine insuportabil.

Atâta timp cât anumite entități media „cântă prohodul” de pierderea unor licitații pe acest domeniu al deșeurilor medicale, în care contestatoarea este, printre altele, firma de casă a lui Oprea – entități media care habar nu au de acest fenomen și nu au toate documentele la îndemână – atâta timp cât justiția din Prahova le joacă în strună acestor firme care sunt demonstrate ca făcând parte dintr-o grupare infracțională ce falsifică licitațiile, ziarul nostru de investigații Incisiv de Prahova va devoala toate aceste interese meschine și absconse.

Vom demasca culoarele justiției, jurnaliștii implicați, funcționarii publici cu funcții de răspundere care au membri de familie în aceste firme, interesele ascunse dintre aceste societăți din gruparea de crimă organizată cu Coca-Cola și alte instituții ale statului român, precum și cu oameni politici.

ALERTĂ DE FEBRĂ: Oprea, iți scoți batista? Căldura abia începe!

Mici incomodități pe axa Oprea-Panică

Stimabile Oprea, cum îți merge pulsul în aceste zile senine? Simți cum te iau dintr-odată niște valuri… de căldură? Nu cumva e de la… anticipare? Sau poate e doar o simplă transpirație nervoasă, o primă reacție la aerul curat care începe să circule? Ei bine, te anunțăm cu o malițiozitate fină: ce a fost mai „rău” abia urmează!

Sezonul 2: Vânătoarea de… „proba diligentă”

Căci noi, aici, la Redacția Incisiv de Prahova , nu ne putem abține să nu-ți confirmăm: vom reveni! Și nu oricum, ci cu o poftă de nestăvilit și un… entuziasm bolnăvicios de a dezgropa adevărul!

În „episoadele” viitoare, bineînțeles, că doar nu stricăm tot farmecul deodată! Pregătește-te pentru sesiuni de lectură publică, organizate cu… foarte mare drag!

Spovedania digitală a mafiei deșeurilor (sau cum WhatsApp-ul nu iartă)

Mai ales că avem teancuri întregi! Sute de pagini, domnule, sute! Documente oficiale (oh, surpriza!), venite direct din inima pulsândă a Statului Român – structură după structură, una mai „transparentă” ca alta. Și, cireașa de pe tort (deșeuri, desigur): zeci și zeci de conversații, culese cu migală, direct de pe… WhatsApp! Adică, fix de unde „mafia deșeurilor medicale” credea că se joacă la adăpost de ochii (și urechile) indiscrete!

Consiliul Concurenței: „WhatsApp-ul e prea… non-concurențial”?

Dar, să fim serioși acum (un efort de imaginație, știu): Consiliul Concurenței nu putea să vă „monitorizeze” pe WhatsApp, nu-i așa? Era prea „ne-ortodox” pentru metodele lor oficiale! Nu, nu… lucrurile sunt mult mai… organice. Și dacă te întrebi „ce urmează?”, ei bine, imaginează-ți cel mai înfricoșător coșmar birocratic în care toate secretele, toate „înțelegerile”, toate „afacerile” ies la lumină, nu sub lupa plictisită a unei instituții, ci sub reflectoarele unei curiozități populare insațiabile!

Succes la… dormit! 

(Cristina T.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here