Se pare că la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), „transparența” este un cuvânt scos din dicționar și înlocuit cu un jargon specific: „eroare umană”, „volum mare de muncă” și „personal insuficient”. Acestea sunt perlele de înțelepciune cu care demnitarii MAI încearcă să acopere un dezmăț financiar de proporții, scos la iveală, culmea, de însăși Curtea de Conturi și expus public de Sindicatul Europol. Ceea ce trebuia să fie o chestiune de rigoare și legalitate, a devenit o farsă tragică, pe banii contribuabililor.
I. Opacitatea, noul standard al achizițiilor MAI: „Cine are ochi să vadă, să Nu spună!”
Adevărul crud, pe care Curtea de Conturi l-a pus pe tapet și pe care Sindicatul Europol îl detaliază, este că două dintre direcțiile cheie ale MAI – Direcția Achiziții Publice (DAP) și Direcția Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației (DGCTI) – au sfidat legea cu o nonșalanță demnă de o trupă de circari. Au încălcat flagrant normele privind transparența, „uitând” să publice, în termenul legal de 30 de zile, anunțurile de atribuire pentru o serie de contracte subsecvente. Și nu vorbim despre mizilicuri, ci despre înțelegeri de „mare valoare”, desigur, cu detalii învăluite în misterul absolut al incompetenței instituționalizate. Banii publici, destinați proiectelor naționale finanțate din fonduri europene, par să fi intrat într-o gaură neagră birocratică, acolo unde ochii publicului nu au voie să pătrundă.
II. Operațiunea „eroare umană”: Scuze de grădiniță, impact de buget național
Când te-ai aștepta la justificări serioase, la analize profunde și la măsuri corective, MAI-ul, condus de facto de domnul Despescu, ne servește un cocktail de scuze infantile. „Eroare umană”, „volum mare de muncă” și, cireașa de pe tort, „personal insuficient”. Ne imaginăm deja birourile MAI pline de angajați epuizați, copleșiți de munca titanică de a nu face nimic conform legii, sau, mai rău, de a ascunde ceea ce trebuia să fie public. Aceste pretexte, atât de fragile încât s-ar sparge la o adiere de vânt, nu fac decât să confirme ceea ce știm deja: ministerul este o carcasă găurită de ineficiență, incapabil să gestioneze cu profesionalism și responsabilitate fondurile ce ar trebui să servească cetățenii.
III. Despescu, maestrul (In)vizibil al transparenței: Când banii publici se evaporă în „bună-credință”
Acceptarea unor astfel de scuze penibile nu doar că ne insultă inteligența colectivă, dar ridică semne de întrebare grave. Despre ce capacitate instituțională vorbim, când „eroarea umană” devine o politică de stat? Unde este „buna-credință” când zeci sau sute de milioane de euro dispar în opacitate? Și mai ales, cum se respectă principiile de legalitate și responsabilitate în cheltuirea banilor publici când instituțiile statului preferă să se ascundă în spatele unor alibiuri demne de bancurile cu Bula? Este limpede că la MAI, legea și transparența sunt simple sugestii, nu obligații, iar banul public este un fond de distracție pentru „greșeli” și „volum mare de muncă”.
IV. Alibiul perfect pentru orice polițist (marca MAI): „Scuze, dom’ profesor, am avut volum mare de muncă!”
Și ca tacâmul să fie complet, ni se oferă o soluție genială, o „descoperire” ce va revoluționa justiția disciplinară din România! Articolul ne sugerează, cu un sarcasm amar, să reținem aceste „scuze” divine. De acum înainte, orice polițist prins cu nereguli, de la mici abateri până la fapte mai grave, va avea la dispoziție o justificare imbatabilă, oferită chiar de propria conducere: „Am avut un volum mare de muncă, domnule, și am suferit de o eroare umană!”. Mulțumim, MAI, pentru acest „ghid de exonerare” – cel puțin, incompetența voastră monumentală va fi utilă măcar la nivel individual!
În concluzie, MAI demonstrează încă o dată că este un minister al „afacerilor” (ne)interne, în care banul public se transformă în fum, iar transparența este o iluzie scumpă. O instituție ce ar trebui să garanteze ordinea și legalitatea, devine un exemplu grăitor de dispreț față de ambele. Păcat că factura o plătim tot noi, cetățenii de rând. (Cerasela N.).
