Într-o Românie unde incompetența administrativă pare a fi sport național, Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) se distinge printr-o performanță de-a dreptul olimpică la categoria „amatorism cronic”. Ultimele dezvăluiri, direct din inima sistemului, arată că, în loc de decizii asumate, ne-am pricopsit cu „fițuici” stângace, demne de o lucrare de clasa a treia!
Fițuici de gușter, nu decizii de stat: Cronica unei incompetențe anunțate
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a tras un semnal de alarmă care ar trebui să răsune până în cele mai înalte birouri ale statului. Concluzia lor este devastatoare: ANP e campioană la bâlbâială, iar „documentele” produse sunt jalnice. Cel mai recent monument al incompetenței, procesul-verbal al întâlnirii cu organizațiile sindicale din 15 ianuarie 2026, nu este altceva decât un „cearșaf amorțit de declarații”. Un ghiveci de opinii, promisiuni sforăitoare și intenții vagi, lipsit total de structură, de responsabilități clare și, mai ales, de termene. Nu o fiță, ci o fițuică – o maculatură de lucru, nu un act oficial emanat de o instituție centrală a statului!
Cum de trec asemenea „imbecilități” de avizul conducerii ANP? O întrebare legitimă care ne bântuie. Ori standardele profesionale au fost aruncate la gunoi cu bună știință, ori deprofesionalizarea a atins cote alarmante, ducând ANP într-o stare de comă irecuperabilă. Să fie oare atât de greu să citești un document înainte de a-l trimite, ca să nu te faci de râs public? Se pare că da.
ANP, instituția care trăiește cu capul în nori… și cu problemele în aer!
Problemele sistemului penitenciar sunt, de ani buni, la fel de perene ca bradul de Crăciun: deficit uriaș de personal, mutări făcute pe sub masă, grupuri de lucru opace ca mintea unui director cu viziune încețoșată, proceduri inexistente sau, mai rău, contradictorii, aparatul central suprasolicitat până la epuizare și o viziune pe salarizare și resurse umane la fel de clară ca o zi de iarnă cu ceață densă.
Toate aceste teme, ridicate cu obstinație de sindicate, apar în documentul-fantomă al ANP. Doar că nu sunt delimitate, nu sunt tratate cu seriozitate și, evident, nu sunt închise cu decizii. Ele plutesc într-un limbaj lemnos și infinit de vag: „vom analiza”, „vom discuta ulterior”, „se va constitui un grup de lucru”, „vom reveni”. Adică, pe românește: „vă amânăm, vă ducem cu zăhărelul, iar voi, sindicatele, rămâneți cu buzele umflate!” ANP nu e doar în pom, ci pomul e în aer, legat de un fir de ață gata să se rupă!
Maratonul absurdului la ANP: Când ședințele devin sport extrem de inutilitate
Nu există în acest proces-verbal o secțiune clară de decizii. Nu știm cine răspunde pentru ce, nu există responsabili, nu se poate face un control ulterior. Documentul e ca un roman fără cap și fără coadă. Problema? Analiza? Soluția? Responsabilul? Termenul? Toate aceste elemente esențiale lipsesc cu desăvârșire!
Ne întâlnim, pur și simplu, degeaba! Este imposibil de urmărit cine, ce și când a rezolvat. Asta, desigur, dacă s-a rezolvat ceva vreodată. Un simulacru grotesc de dialog social, unde timpul sindicaliștilor este irosit fără milă, pentru a produce o hârtie fără valoare!
Șefii ANP: Mai mult statui la masă, mai puțin creier în cap?
De ce această lipsă flagrantă de rigoare? Pentru că nu e un accident, ci o stare de fapt cronică, spun sindicatele. ANP a fost semnalată, i s-au promis rezolvări, dar a ținut minte „de azi până ieri”. Conducerea ANP pare prinsă într-o logică a incompetenței accelerate care, spre ghinionul tuturor, devine permanentă.
Ah, da, și să nu uităm că aceste consilii și întâlniri tind să devină scene pentru „trâmbițari”, adică pentru cei care își etalează prezența, nu și competența. Ne-am dori, ca orice cetățean cu bun-simț, oameni serioși în conducerea ANP. Dar se pare că aceștia „încă nu s-au obișnuit cu scaunele” și confundă funcția cu simpla prezență la masă!
Domnule Burcu, doamnă Morar!
Dacă, în calitate de director general și director general adjunct, nu sunteți în stare să o instruiți pe secretară cum să întocmească un amărât de proces-verbal, atunci poate că e timpul să vă luați de mână și să mergeți acasă! Funcțiile motrice de a lua mapele și a le plimba între birouri nu necesită diplome, ci doar o minimă… instruire. Iar dacă nici măcar atât nu se poate, atunci chiar că e grav!
ANP: Vise umede cu seriozitate? Mai întâi, învățați să scrieți (și să decideți)!
Dacă ANP își dorește, vreodată, să fie percepută ca o instituție serioasă și nu ca un soi de club de amatori cu pretenții de decizie, trebuie să înceapă cu ABC-ul: documente clare, decizii explicite, responsabilitate individuală și, mai ales, respect pentru cele patru ore prețioase irosite în fiecare ședință cu sindicatele.
Altfel, fiecare proces-verbal viitor va rămâne doar o nouă dovadă că acest sistem toxic vorbește mult, scrie prost, gândește puțin și, în final, decide mult, mult prea puțin! O pată de cerneală pe obrazul unei instituții care ar trebui să inspire ordine și rigoare, nu râsul amar al incompetenței! (Cerasela N.).
