Într-o Românie unde scandalul public e moneda forte și minciuna o virtute, iar deciziile se iau, parcă, după cum bate vântul televiziunilor de știri, a mai răsărit o temă salvatoare pentru manipulatori: Pensiile Militare. Această găselniță, veșnic verde, este scoasă de la naftalină ori de câte ori poporul riscă să gândească prea mult la propriile-i buzunare goale sau la incompetența abisală a celor ce ne conduc.
Magia neagră a deturnării atenției: Din buzunarele noastre, în fanteziile lor!
Potrivit analizei tranșante a lui Adrian Grigoroiu, președintele Sindicatului EQUITAS și reprezentant al FSANP, prezentată la Podcastul Redacției MediaSud, nu e o coincidență că „pensiile speciale” sunt subiectul preferat al oricărei emisiuni de la ora șapte.
E o cortină de fum, dragi români! O fumigenă scumpă, dar eficientă, menită să ne abată privirile de la adevăratele jafuri și incompetențe: achizițiile penibile de vaccinuri, anularea alegerilor (ce idee „strălucită”!), cheltuielile netransparente care evaporă miliarde sau fondurile externe băgate într-un sac fără fund. În timp ce miliarde se scurg prin găurile negre ale statului, fără ca nimeni să răspundă, noi ne înfuriem pe pensia unui fost milițian sau, mai nou, pe a unui polițist de penitenciare. Ce circ ieftin!
Matematica absurdului: Pensiile militare, belșugul improbabil al pușcăriașilor!
Ați auzit, desigur, de „pensiile colosale” care ar ruina țara! Imaginați-vă ofițeri de pușcărie plimbându-se cu iahturi, în timp ce voi numărați fiecare leușor. Ei bine, treziți-vă la realitate! Domnul Grigoroiu a demontat această gogoașă cu cifre oficiale, nu cu basme electorale. Pensia medie a unui polițist de penitenciare, cel care își riscă zilnic pielea printre deținuți, se învârte undeva între 4.000 și 5.000 de lei. Adică, mai puțin decât salariul unui corporatist de rând și, adesea, mai puțin decât chiria din buricul târgului. Dar, ce contează realitatea, când poți vinde emoții ieftine, nu?
Guvernul României: Trei ministere, o mie de minciuni și nicio strategie!
Și dacă am crezut că am atins culmea ridicolului, iată că vine și guvernul cu propriul său număr de ventrilocie. Ministerul Apărării anunță modificări legislative, Ministerul de Interne neagă vehement existența vreunui proiect, iar Ministerul Muncii, cu o față imaculată, dă vina pe „presiuni externe” și „condiționalități europene”. Oare cine minte mai frumos? Această lipsă totală de coerență, acest slalom printre declarații contradictorii, nu face decât să demonstreze incompetența crasă și, mai grav, lipsa de respect față de angajații propriului sistem. E un Guvern condus de orbi și surzi, ce se miră apoi de haosul pe care-l generează.
Metoda frizerului: Tăiem la intâmplare, măscărim legea și batem apa în „piuă”!
Și ca să fie tacâmul complet, avem și soluțiile „geniale” de austeritate. Tăieri salariale de 10%, ca un frizer beat ce te tunde cu ochii închiși! Fără viziune, fără criterii, doar cu o foarfecă ruginită și pofta de a mai zgândări un pic nervii oamenilor. Legea salarizării unitare nr. 153/2017, ce ar fi trebuit să aducă măcar o fărâmă de echitate, stă la sertar, uitată și neaplicată. Dar cui îi pasă de legi, când poți să tai la sânge și să te lauzi că „faci reformă”? E mai simplu să mimezi munca, decât să o faci cu adevărat.
Circul mediatic: Pâine și circ pentru proști, in timp ce sistemul putrezește!
În tot acest balet grotesc, mass-media, prea adesea complice, își dă obolul la manipularea publică. Atacurile repetate asupra „pensiilor speciale” sunt un ecran gros în spatele căruia se ascund probleme reale, dar incomode: lipsa cronică de personal în penitenciare, condițiile de muncă inumane, riscurile profesionale absurde și responsabilitățile uriașe ale celor ce ne apără de infractori. Ideea de „justiție socială” este golită de orice conținut, transformată într-un slogan de PR pentru politicienii falși. Între timp, sistemul penitenciar, un barometru al sănătății unei națiuni, putrezește pe dinăuntru.
Concluzie: Lașitatea Guvernamentală și prețul ipocriziei
Sistemul penitenciar românesc nu cere privilegii, ci doar respectarea legii, predictibilitate și recunoașterea unei realități pe care prea puțini o vor vedea dincolo de titlurile bombastice și emoțiile fabricate. Soluțiile nu vor veni din scandaluri televizate sau din confruntări absurde între categorii profesionale, ci din dialog real, politici coerente și, mai presus de toate, din asumare politică. Dar cine să-și asume ceva într-o țară în care lașitatea și ipocrizia sunt monedă curentă? Până atunci, FSANP și sindicatele își vor continua demersurile, informând corect populația, într-un efort disperat de a trezi o conștiință publică adormită de ani de minciună. Poate, într-o zi, vom alege să nu mai fim parte din acest circ ieftin. Vom reveni. (Cerasela N.).
