SAS, de la „acțiuni speciale” la „execuții publice”: Cum a devenit o vorbă pe YouTube o condamnare la carieră, sub privirea îngăduitoare a MAI! Saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș

0
131

Un nou capitol grotesc se scrie în saga agentului-șef Wilhelm Constantin Bendriș, polițistul incomod de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale (SAS) al Poliției Capitalei. După luni de hărțuire demnă de o telenovelă psiho-birocratică, sistemul a decis să-i aplice o nouă lovitură: amânarea promovării în grad profesional pentru trei ani. Motivul? A avut „tupeul” să vorbească liber într-un podcast, dezvăluind putregaiul instituțional. Și, ca de fiecare dată, o face cu un cinism care sfidează bunul-simț, transformând critica constructivă într-o „infracțiune” demnă de cea mai aspră pedeapsă, în timp ce pe fond, instituția se auto-denunță penal pentru fals intelectual și abuz în serviciu, dar pedepsește mesagerul.

O poveste cu sânge, lacrimi și „rapoarte prealabile” pe post de ciocan, unde un luptător SAS e tăvălit de un sistem putred, sub ochii „vigilenți” ai Controlului Intern (aici),  (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc.

„În gura lupului” și salariul sub-covrigarului: Delictul de a gândi public

Când crezi că ai văzut totul în materie de abuzuri la SAS, sistemul reușește să te surprindă. Cel mai recent „cap de acuzare” adus agentului-șef Bendriș vine sub forma unei sancțiuni disciplinare de proporții: amânarea promovării în grade profesionale pentru 3 (trei) ani, conform Dispoziției Directorului General al DGPMB nr. 4881/03.06.2025 (sursa: document intern DGPMB, iunie 2025, prezentat în exclusivitate de Incisiv de Prahova). Dar ce „crimă” a comis polițistul cu aproape două decenii de experiență, decorat și cu „Foarte Bine” în trecut, pentru a merita o asemenea „retrogradare profesională”? A vorbit. Public. Într-un podcast.

Pe 3 februarie 2025, într-o emisiune intitulată sugestiv „În gura lupului” cu Ovidiu Zară, Bendriș a îndrăznit să descrie o Poliție Română decăzută, coruptă, cu șefi incompetenți și legați de lumea interlopă. A vorbit despre anvelope uzate, uniforme de proastă calitate, promovări pe pile și servicii de informații mai preocupate de a băga „pumnul în gură” decât de a apăra legea. A nominalizat șefi, a demascat abuzuri și a avertizat tinerii polițiști „în ce se bagă”. Pentru sistemul MAI, aceasta nu e liberă exprimare, ci „comportare necorespunzătoare, negligență în îndeplinirea îndatoririlor și încălcarea prevederilor referitoare la îndatoriri”, conform art. 57 lit. a), b) și k) din Legea nr. 360/2002. Adică, dacă nu ești un „robot YES MAN”, ești „vinovat”!

Inchiziția birocratică: Când respectul se măsoară în tăcere asurzitoare

Documentul intern care-l condamnă pe Bendriș este o bijuterie de limbaj lemnos și ipocrizie. Pe 29 de pagini, se transcrie cu meticulozitate discursul polițistului, pentru a-l diseca apoi bucată cu bucată, găsind „abateri” la fiecare virgulă. „Atitudine lipsită de considerație”, „limbaj lipsit de bună-cuviință”, „termeni argotici”, „opinii denigratoare” – acestea sunt capetele de acuzare. Căci, nu-i așa, un polițist trebuie „să fie respectuos, cuviincios și corect față de șefi”, chiar și când șefii îi bat joc de carieră și de viață.

Și, pentru a justifica „corectitudinea” sancțiunii, se invocă articole din Statutul Polițistului și Ordinele MAI care reglementează comunicarea cu mass-media. Se uită cu desăvârșire faptul că agentul nu a vorbit în nume oficial, iar la unele acuzații, chiar corpul de control recunoaște că „reglementările invocate nu prevăd o astfel de regulă sau obligație opozabilă angajaților din cadrul MAI” (sursa: Dispoziția Directorului General, iunie 2025).

Adică, te acuzăm, chiar dacă nu există lege, dar te iertăm pentru ce nu am putut dovedi! O justiție de sticlete, dar cu ghimpi ascuțiți pentru gura care vorbește.

„Inelul magic” și psihologii-călăi: Rețeta hărțuirii sistemice

Noua condamnare nu este un caz izolat, ci o piesă într-un puzzle murdar, o continuare a „inelului magic” de abuzuri descris pe larg de Incisiv de Prahova . Amânarea promovării vine după o serie de sancțiuni și marginalizări absurde. Vă amintiți de episodul „vagabondului”, când Bendriș a fost acuzat de insolență pentru că a folosit un termen din DEX? Sau de „psihologul-călău” Horia Bejenaru, cel care l-a amenințat cu suspendarea și l-a acuzat de „alcoolism la mare” doar pentru că a cerut o reprogramare din cauza unei migrene, document dovedit apoi drept „fals intelectual și abuz în serviciu” chiar de Serviciul Control Intern al DGPMB ?

De la mutarea abuzivă la secretariat, la retragerea dreptului de a purta arma și la refuzul „lunii tatălui”, toate acestea se încadrează într-un plan metodic de „character assassination” împotriva unui angajat incomod. Iar acum, „delictul de opinie” îi blochează cariera pentru trei ani. Sistemul nu doar că nu învață din propriile greșeli, dar le transformă în metodă de lucru, pedepsind „nesupunerea” cu o inventivitate demnă de alte epoci.

Podcastul durerii, verdictul cinismului: „Oameni cu cord” la Poliția fără inimă

Un detaliu cutremurător, ignorat cu bună știință de „Raportul de Cercetare Prealabilă”, este contextul filmării podcastului. „S-a filmat chiar în ziua când dimineața tatăl meu a murit de cancer. Aveam o durere imensă, dar a trebuit să îmi duc promisiunea cuvântului dat la capăt”, a mărturisit Bendriș. O mărturie sfâșietoare, ce demonstrează curajul unui om de a-și asuma riscuri uriașe pentru adevăr, chiar și în cel mai vulnerabil moment al vieții sale.

Dar pentru șefii DGPMB, durerea personală e doar o circumstanță irelevantă. Cuvintele polițistului, rostite cu sufletul ars, sunt catalogate drept „atitudine necorespunzătoare” și „denigrare”. A te plânge de salarii „sub covrigar”, a denunța incompetența sau a te revolta împotriva unui sistem care te-a măcinat ani la rând, chiar și în zi de doliu, este mai grav decât să comiți abuzuri sistemice, să falsifici documente sau să hărțuiești subalterni. Ce mai contează suferința umană când „prestigiul instituției” e în joc, chiar dacă „prestigiul” e o iluzie spulberată de faptele propriilor șefi?

„Loialitate” și „Trădători”: Când seful SAS te declară risc, iar Logistică te laudă!

Raportul invocă „loialitatea” ca principiu fundamental, acuzându-l pe Bendriș de lipsa acesteia. Dar cui să-i fii loial? Unui sistem care te suspendă pe baza unor documente false? Unor șefi care te umilesc și te marginalizează ? Într-un contrast flagrant, în timp ce foștii șefi de la SAS îl descriu pe Bendriș ca fiind „dificil”, „respins de colectiv”, „manipulativ” și „risc de securitate”, șefa sa de la Serviciul de Logistică, comisarul de poliție Neagu Andreea, acolo unde a fost mutat abuziv, îl laudă pentru „integritate morală, respect pentru ordine și lege” și „spirit de echipă” .

Este limpede că problema nu este Bendriș, ci „inelul magic” al hărțuirii de la SAS, care distorsionează realitatea. Odată scos din cercul toxic al „acțiunilor speciale”, polițistul redevine un angajat model. Dar acest lucru nu face decât să sublinieze caracterul abuziv al sancțiunilor și să demonstreze că, pentru unii, „loialitatea” înseamnă doar supunere oarbă, nu adevăr și integritate.

Justiția, ultimul bastion (sau ulimul răsuflet?): Comedia absurdului se joacă în instanță

„Mărim toți polițiștii, dar îi dăm pe toți afară!” – pare să fie noul motto al Poliției Capitalei.

Agentul Bendriș, cu sancțiuni multiple deja aplicate (mustrare scrisă, diminuare de salariu de 20% pentru 3 luni) și o carieră blocată pentru alți trei ani, continuă lupta în instanță. El contestă aceste abuzuri, sperând ca justiția să spargă „inelul magic” al impunității.

Ironia supremă? DGPMB este acuzată de propriul Serviciu Control Intern de „fals intelectual și abuz în serviciu” în legătură cu documentele care au stat la baza suspendării inițiale a lui Bendriș . O instituție care se auto-denunță penal, dar continuă să-și persecute angajații pe baza acelorași tactici abuzive. Este un circ macabru, o comedie neagră unde actorii principali sunt birocrați cu epoleți, iar spectatorii sunt cetățenii care văd cum încrederea în lege se macină zi de zi.

Data de 02/12/2025 găsește Poliția Română la un nivel „cel mai de jos”, așa cum spunea Bendriș. Când „legi sunt scrise de boi pentru noi”, iar politicul este implicat în toate structurile, transformând indivizii cu personalitate în „roboți”, cine mai vrea să fie polițist? Poate e timpul să facem copiii zugravi, cum sugera Bendriș ironic, înainte să-i aruncăm în malaxorul acestei „torturi instituționale” unde „șmecherii” cu epoleți distrug totul. Această „cutie a Pandorei” trebuie deschisă până la capăt, iar responsabilii trași la răspundere. Altfel, SAS va rămâne acronim pentru „Serviciul pentru Abuzuri Sistemice”, iar Poliția Română, o glumă bună de spus la un pahar… de cinism. Vom reveni.  (Cristina T.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here