Termo Ploiești a lansat licitația pentru lucrări de montare a unor motoare termice la CET Brazi

0
126

Termo Ploiești a lansat licitația pentru lucrări de montare a unor motoare termice la CET Brazi, cumpărate anterior în cadrul altei achiziții publice. 

Se intenționează încheierea contractului sectorial având ca obiect „Montare 4 (patru) Motoare termice cu putere electrica unitara de 2,5 Mwe 10,5Kv (2,8MWt). Realizare conexiuni Motoare termice cu instalațiile existente (gaze, termoficare, electrice și automatizare)”, conform cerințelor prevăzute în caietul de sarcini.

Echipamentele au fost cumpărate, în acest an, cu suma de 14,9 milioane de lei (fără TVA), și sunt fabricate în Turcia.

Pentru licitația care se desfășoară pe SEAP, prin procedură simplificată, achiziția pentru montarea celor patru motoare termice prevede:

  • Lucrări de proiectare: – Elaborarea documentatiei tehnice pentru lucrările de construcții (fundatii cosuri de evacuare gaze arse); – Elaborarea documentațiilor tehnice pentru montarea celor patru motoare termice, realizarea circuitelor si conexiunilor intre motoare si echipamentele auxiliare aferente inclusiv conexiunile cu instalațiile existente; – Elaborarea documentațiilor tehnice pentru montarea circuitelor electrice de alimentare si a circuitelor electrice de comanda si automatizare (alimentare cu gaz metan; circuitul de termoficare; evacuare putere); – Elaborarea documentatiei tehnice si economice;
  • Lucrări de execuție – Execuția lucrărilor de construcții fundatii cosuri de evacuare gaze arse; – Execuția lucrărilor de montaj (C+M), teste si punerea in functiune: • Montarea si fixarea pe pozitie a motoarelor si a echipamentelor auxiliare aferente; • Montarea si pozitionarea echipamentelor auxiliare aferente fiecarui motor termic; • Executia si montajul unui nou circuit de alimentare cu gaz metan, calculat pentru parametrii de alimentare a celor patru motoare de 2,5 MW ( debit, presiune, etc ), inclusiv a statiei intermediare de reglare a debitului de gaz, calculat pentru alimentarea celor patru motoare termice de 2,5 MWe. Executantul trebuie să fie autorizat ANRE; • Executia si montarea circuitelor mecanice, electrice si automatizare de legatura, de la fiecare motor la echipamentele auxiliare aferente. Realizarea conexiunilor cu instalatiile existente si la utilitatile necesare; • Pozarea circuitelor electrice de evacuare a puterii, de la motoare la containerul cu punctele de conexiuni electrice. Efectuarea conexiunilor / legaturilor la intrerupatoarele de paralel a acestora; • Conexiunea motoarelor la circuitul de alimentare cu gaz metan; • Confectionarea si montarea circuitului de evacuare gaze arse si conexiunea cu cosurile de fum, avand inaltimea in conformitate cu documentatia elaborata de proiectant; • Confectionarea si montarea cosurilor de fum; OBS: cosurile de fum se vor confectiona si monta in conformitate cu documentatia tehnica elaborata de ofertant / prestator, respectand legislatia in vigoare. • Confectionarea si montarea circuitului de racire pentru fiecare motor termic; • Confectionare si montare circuit de evacuare energie termica ( pentru circuitul intern de cogenerare al fiecarui motor); • Refacerea instalatiei de ventilatie: aer combustie si aer racire (cu recalcularea debitului necesar de aer raportat la cele patru motoare de 2,5 MW) si executie montaj instalatie; • Refacerea instalatiei de semnalizare si avertizare incendiu, care va cuprinde pe langa senzorii de detectare si alt PLC; • Montarea unui sistem de captare si colectare in pardoseala a scurgeri.

Contractul a fost estimat la valoarea de 9 milioane de lei (fără TVA).

Durata contractului este de 12 luni și include pe lângă cele 2 luni pentru proiectare și cele 5 luni pentru montaj și timpii estimați pentru avizarea documentației tehnice și obținerea autorizației de construire.

Energia electrică produsă de motoarele termice cu funcționare în cogenerare urmează a fi utilizată atât pentru acoperirea consumului intern, în punctul de lucru din Comuna Brazi (CET Brazi), cât și la consumul punctelor și centralelor termice din Municipiul Ploiești. Diferența neutilizată va fi comercializată pe piața de energie națională/sistemul energetic național SEN.

Efectul imediat al acestei achiziții va fi scăderea costurilor de producție și implicit a tarifelor.

Ziarul de Ploiești

Articolul Termo Ploiești a lansat licitația pentru lucrări de montare a unor motoare termice la CET Brazi apare prima dată în Ziarul de Ploiesti, stiri Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here