Patric Ghebaru de la Penitenciarul Mioveni, un model de profesionalism și implicare! „Lăsați-l în pace să-și facă treaba!” – O incursiune în lumea dincolo de ziduri

0
132

Implicarea directorului în îmbunătățirea condițiilor

Sindicatul Equitas Târgșor a transmis un mesaj de susținere puternică pentru Patric Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni, descriindu-l ca pe un exemplu de implicare și profesionalism autentic.

O perspectivă asupra modului în care Ghebaru gestionează această instituție complexă.

Liderul: Subcomisarul Patric Ghebaru, cel mai tânăr director din sistem

Subcomisarul de poliție penitenciară Patric Ghebaru, directorul Penitenciarului Mioveni și cel mai tânăr conducător din sistemul de penitenciare din România. Îi observasem în prealabil deschiderea către comunicare și, recunosc, m-am întrebat cum un om atât de tânăr are puterea de a duce pe umeri responsabilitatea unei instituții atât de complexe cu peste 700 de deținuți, cu numeroși angajați dar și a întregii logistici și administrații.

În 2010, Patric Ghebaru a intrat primul pe țară la Academia de Poliție Al. I. Cuza – arma penitenciare. Ulterior a obținut multiple calificative de excepțional în desfășurarea activităților profesionale specifice, iar în carieră a fost recompensat cu majorări de excepție pentru misiuni speciale, avansând astfel înainte de termenul prevăzut de lege.

De la sindicalist la administrator: Concentrare pe soluții și resursa umană

Cu o experiență de peste 10 ani în domeniu și ca fost lider al Sindicatului Alianța Mioveni, Patric Ghebaru își demonstrează cu succes abilitățile. „Acum, trecând de partea cealaltă a baricadei, de la sindicat la administrație, cunoaște problemele de la firul ierbii și este concentrat pe soluții și pe resursa umană”. Recunoaște că, înainte, din poziția de sindicalist nu își imagina că până și rezolvarea unei probleme minore poate implica multă birocrație sau probleme neanticipate.

Crâmpeie de viață ca într-un kibutz: Autogospodărire și valorificarea forței de muncă

În curtea închisorii se observă o forfotă continuă. Instituția funcționează pe principiul autogospodăririi, iar forța de muncă a deținuților este valorificată la cote maxime. Penitenciarul are brutărie proprie, unde se face pâinea necesară atât deținuților cât și angajaților, mâncarea se prepară și ea în bucătăria proprie, iar legumele sunt cultivate tot în regim propriu. „Instituția noastră beneficiază de o Gospodărie Agrozootehnică, unde, pe o suprafață de 24 de hectare, au fost cultivate mai multe tipuri de cereale și legume. Ca niște buni gospodari, persoanele private de libertate s-au preocupat de producerea și recoltarea roadelor pământului, care vor fi folosite ca sursă de hrană pentru sezonul rece”, informa instituția pe Facebook.

Există și un atelier de tâmplărie, zona centralelor termice, curtea închisorii, clădiri în curs de reabilitare și multe alte locuri unde se muncește la propriu. Rezultatul muncii e valorificat în folosul tuturor.

Regimul semideschis și îmbunătățirea condițiilor de viață

Clădirea celulelor arată destul de îngrijit. Ușile interioare sunt deschise, iar locatarii se pot plimba pe holuri. Subcomisarul Ghebaru povestește că prima schimbare pe care a făcut-o după ce a devenit director, a fost înlocuirea saltelelor din celule cu unele noi și igienizarea completă a clădirilor. Nu mai există ploșnițe, sau gândaci. Ghebaru explică impactul unui factor aparent nesemnificativ cum sunt insectele, asupra psihicului deținuților.

Celulele de șase paturi sunt dotate cu frigider, televizor și au baie proprie cu obiecte sanitare din metal. Credința, spiritualitatea, educația și sportul sunt și ele parte a comunității. Biserica din incintă, preotul și slujba de duminica sunt incluse în rutina închisorii. Spațiile dedicate sportului sunt la vedere și deținuții le folosesc.

Concluzii: Descurajare, protecție și reabilitare

Închisoarea este o instituție în care indivizii sunt ținuți împotriva voinței lor, ca pedeapsă pentru comiterea unor infracțiuni. Are ca misiune descurajarea comportamentelor ilegale, protejarea societății de indivizii periculoși și oferirea posibilității de reabilitare a celor condamnați.

După această experiență, cuvintele cel mai des întâlnite pe platformele social media ale Penitenciarului Mioveni au căpătat un nou sens: „Pentru dăruirea, pentru realizările impresionante și pentru cuvintele pline de înțeles adresate nouă, îmbrățișăm solemn aceste cuvinte: „Jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.

Sindicatul Equitas Târgșor: „Lăsați-l în pace să-și facă treaba! Sau trebuie să vă rugăm?” (Cerasela N.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here