Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea
În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii polițist la Poliția Orașului Buhuși, județul Bacău, și comiți „crima” supremă de a aplica legea, trebuie să fii pregătit ca mașina ta personală să arate, la final de tură, ca după un antrenament de baseball pe capota și parbrizul ei.
Pe 12.08.2026, în jurul orei 20:00, niște polițiști au făcut gestul revoltător de normal de a conduce la sediul poliției un bărbat care încălcase legea. Ei nu știau, săracii, că în România există o specie nouă de „apărători ai libertății” care confundă statul de drept cu „statul la scandal”: în fața sediului au apărut imediat mai multe persoane ce solicitau eliberarea „eroului” încătușat și contestau, cu maximă tupeu, măsurile dispuse de oamenii legii.
Mașina polițistului – sac de box pentru vitejia de turmă
Cum argumentul rațional nu mai are nicio trecere, spiritele s-au încins rapid, în stilul clasic „hai cu toții pe unul”. În loc de dezbatere, s-a trecut direct la pedagogie cu pumnul și piciorul aplicată asupra autoturismului personal al unuia dintre polițiști. Mașina a fost devastată, într-o tentativă evidentă de intimidare a celor care, culmea nesimțirii, și-au permis să-și facă datoria.
Nu mai contează că omul ăla e polițist, că are familie, că mașina respectivă nu e proprietatea statului, ci rezultatul unor rate la bancă și al unor nopți de serviciu. Important e mesajul „educativ” transmis: dacă atingi infractorul, îți facem praf bunurile. Stat de drept în varianta autohtonă: „legea e bună, dar să nu deranjeze pe nimeni”.
Segmentul de societate care urlă la poliție, dar tace la hoți
Din păcate, există în România un segment bine antrenat să reacționeze prompt când legea începe să funcționeze împotriva „băieților noștri”. Pentru unii, polițistul nu e reprezentantul statului, ci sac de box, țap ispășitor și, la nevoie, decor urban pentru scuipat și înjurături.
În momentul în care un polițist aplică legea, o parte din societate vede în el dușmanul perfect: e vizibil, are uniformă, nu ripostează ca interlopul și, în plus, este ținut în frâu de aceiași politicieni care, la televizor, ne povestesc cum „România e un stat modern, european, orientat spre valorile occidentale”.
ONG-uri evaporate, bani cheltuiți, rezultate: zero barat
Pe hârtie, România e plină de ONG-uri preocupate de „educare” și „integrare socială” a categoriilor vulnerabile. În practică, când se întâmplă asemenea incidente – cum a fost cel de la Buhuși – aceste organizații dispar ca prin magie. Nu vezi nici formatori, nici mediatori, nici psihologi prinși între polițist și grupurile nervoase care îl înconjoară.
ONG-urile care au mânuit ani de zile fonduri generoase pentru „incluziune”, „educație civică” și „mediere comunitară” sunt, brusc, plecate în vacanță. Fără raport public, fără responsabilitate, fără explicații. Tac, iar statul tace și el, complice, prin acordul său tacit.
Acest tip de acțiune/inacțiune, după cum atrage atenția Sindicatul Europol, devine unul dintre factorii pentru care polițiștii ajung să se teamă că, după ce ies din tură, își pot găsi mașinile și bunurile personale făcute zob, doar pentru că au făcut ceea ce legea le cere: să intervină.
Realitatea din stradă vs. basmul politicienilor de la televizor
Ceea ce s-a întâmplat la Buhuși nu este vreo excepție exotică, ci doar unul dintre riscurile reale ale profesiei de polițist în România. Riscuri care nu apar nici în pliantele de recrutare, nici în declarațiile siropoase ale politicienilor.
În discursul oficial, polițistul „cel mult stă de vorbă cu cetățenii pe stradă”, zâmbind, eventual cu un pliant în mână și un copil pe umăr, imagine perfectă pentru Facebook. În realitate, același polițist își parchează mașina uitându-se de două ori în jur, se uită de trei ori în oglindă când pleacă acasă, și se întreabă dacă nu cumva următoarea „educație civică” i se va aplica direct pe caroserie sau pe geamurile apartamentului.
Când lovești polițistul pentru că își face treaba, lovești statul – dar cui îi pasă?
Sindicatul Europol dezvăluie limpede: când ataci polițistul pentru că aplică legea, ataci însăși autoritatea statului. Problema e că, în România, autoritatea statului a fost atât de mult terfelită, relativizată și vândută pe bucăți, încât unii au ajuns să creadă că e normal să te strângi cu gașca în fața secției și să faci presiuni ca „băiatul nostru” să fie eliberat.
Un stat care se autoproclamă „pro-european” de cel puțin două ori pe zi, în orice discurs public, dar permite ca polițiștii să fie intimidați, amenințați și atacați pentru că îndrăznesc să aplice legea, nu mai e un stat de drept, ci o caricatură de autoritate, o improvizație cu pretenții de civilizație.
Concluzie amar-comică: cine apără pe cei care ne apără?
Pamfletul acesta pornește de la un fapt concret – incidentul de la Poliția Orașului Buhuși din 12.08.2026 – semnalat public de Sindicatul Europol. Dincolo de tonul usturător, întrebarea rămâne una cât se poate de serioasă:
Într-un stat care își lasă polițiștii singuri în fața presiunii de stradă, ONG-urilor fantomă și politicianismului ipocrit, cine mai apără, în realitate, pe cei care ar trebui să ne apere pe toți?
Până răspunde cineva serios la întrebarea asta, polițistul român va continua să fie, în ochii unora, nu simbolul legii, ci vinovatul de serviciu. Iar mașina lui personală – locul unde frustrarea socială își dă cu pumnul, cu piciorul și cu piatra, în numele unei „libertăți” care confundă drepturile cu derbedeala. (Cerasela N.).
