Transparența? Un concept expirat, mai bun de aruncat!
Vitalie Josanu, de la Sindicatul Diamantul, scoate la iveală o realitate uluitoare: în Poliția Română, regulile obligatorii pentru agenți sunt un secret de stat pentru public. O lege a transparenței devine o glumă proastă, iar cetățenii sunt ținuți în întuneric. Să vedem cum funcționează această mașinărie opacă, unde legea e un moft și „procedura” e rege.
„Legea” pentru ei, „procedura” pentru noi? O diviziune halucinantă a realității juridice
Un sindicat a avut tupeul să întrebe: Care sunt procedurile interne? De ce nu sunt publice? Răspunsul IGPR e un manual de aroganță birocratică: da, procedurile sunt obligatorii. Dar cetățenii nu au „nevoie” să le cunoască.
Un polițist poate fi sancționat pentru încălcarea unei reguli pe care tu, cetățene, nu ai voie să o știi! O asimetrie perfectă de putere, unde speranța e singura ta armă. Orice încercare de a verifica legalitatea unei acțiuni polițienești se lovește de zidul secretomaniei.
Labirintul birocratic: Când o procedură interioară infrânge o Lege Parlamentară
Cum justifică IGPR această anomalie? Printr-o procedură internă obscură (PS-MAI-CCM-44) care spune că informațiile pot fi difuzate doar dacă se stabilește „necesitatea nevoii de a cunoaște”. Adică, legea 544/2001 (accesul liber la informații) e depășită.
IGPR plasează o procedură internă deasupra unei legi a statului, răsturnând ierarhia legală. Și mai adaugă: procedura internă nu prevede publicarea online. Ca și cum ai refuza să oprești la semafor pentru că nu scrie despre culoarea roșie în manualul mașinii!
Scutul „Controlului Intern”: Cum să te ascunzi în văzul tuturor
IGPR mai scoate un as din mânecă: Ordinul 600/2018 (Codul controlului intern managerial). Un instrument creat pentru a asigura respectarea legilor devine pretext pentru încălcarea transparenței.
Controlul intern devine scut împotriva controlului extern, public. O demonstrație de legalism formalist, unde litera unor regulamente interne sufocă spiritul democrației.
Mărturisirea involuntară: „Avem totul, dar nu vă dăm nimic”
IGPR recunoaște că toate procedurile sunt gestionate electronic, centralizat, și sunt deja publicate pe o rețea internă (INTRAPOL). Adică, nu e o problemă tehnică, ci o decizie conștientă.
Se creează un „hău digital” între polițiști și public. Regulile clare pentru polițiști, vid informațional pentru cetățeni. Această separare alimentează neîncrederea și oferă un paravan pentru abuzuri.
O călătorie în Europa secolului XXI: Unde transparența nu e o boală rușinoasă
În timp ce în România se justifică secretul, în alte țări europene, transparența e un pilon al poliției. În Germania, instrucțiunile poliției sunt online. În Franța, rapoartele inspecției generale sunt publice. În Danemarca, încrederea în poliție se bazează pe legi clare și control independent. Ceea ce în România e un risc, în Europa e normalitate.
Între cetățean și polițist, un zid de hârtii secrete
Miza depășește un schimb de documente. E vorba despre relația dintre Poliția Română și cetățeni. A nu cunoaște regulile înseamnă a fi vulnerabil. Iar polițiștii lucrează într-un mediu de neîncredere.
Vitalie Josanu, de la Sindicatul Diamantul, concluzionează: Dărâmarea acestui zid e esențială pentru o poliție modernă, respectată și eficientă. (Sava N.).
