Tragedia tonerului secat și a loialității evaporate
În lumea fermecată a Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), unde favoritismul înflorește asemenea unui ficus otrăvitor într-un birou prea încăpător, Cătălin Luncașu, odată favoritul “strategic” al lui Dan Halchin, a experimentat o cădere spectaculoasă. De la adjunct, la… secretară nedeclarată a lui Ionuț Vasile Radu, directorul DTIC. O retrogradare glorioasă, aș zice!
Halchin, maestrul pupăzăriei strategice, l-a evacuat pe Cătălin din propriul birou, oferindu-l pe tavă inspectorilor Corpului de control. Probabil, pentru a-i demonstra cât de “apreciază” loialitatea necondiționată. Acum, Cătălin împarte un spațiu de lucru minuscul cu noul său stăpân, Ionuț, rolul său reducându-se la aducerea foilor de la imprimantă – atâta timp cât e toner – și prepararea cafelei, dacă mai e apă în filtru. Un adevărat Romeo al birocrației, plângând deznădejdea printre pixuri și agrafe.
Dialogul dintre Cătălin și Ionuț e o capodoperă a umilinței administrative:
– „Cătăline, foaia!” urlă Ionuț, cu autoritatea unui dictator de birou.
– „Șefu’, nu mai e toner…” șoptește Cătălin, cu ochii umezi.
Exilul norvegian: O conferință sau o misiune de carat bagaje?
În încercarea sa de a-și salva prietenul de la rușine absolută (sau poate de a-și salva propria reputație), Halchin l-a luat pe Cătălin în Norvegia, într-o presupusă “conferință importantă”. O conferință la care, se pare, principalul obiectiv al lui Cătălin a fost căratul valizelor directorului general. Loialitatea față de bagaje a înlocuit, se pare, loialitatea față de ANP. Un schimb de proporții… tragice.
Morala (sarcastică): Prietenia cu Halchin e ca tonerul la imprimantă: se termină când ai cea mai mare nevoie de ea. Și mult mai rapid decât te aștepți. (Cerasela N.).
