Agenții de poliție Ioan Cănărău și Roberto Bacoșcă din Roman au demonstrat eficiență remarcabilă, reușind să prindă doi tâlhari în timp record. Totul a început când un taximetrist în vârstă de 28 de ani a sesizat poliția că a fost victima unei tâlhării.
În aceeași zi, cu câteva minute înainte de apel, taximetristul a primit în mașină două persoane – un bărbat și o femeie – care au pretins că doresc să efectueze o cursă. Rapid, însă, situația a degenerat, iar șoferul a fost amenințat cu un cuțit, fiind obligat să predea bunurile pe care le avea asupra sa.
Agenții Cănărău și Bacoșcă au ajuns la fața locului în aproximativ zece minute, reușind să identifice și să captureze atât bărbatul care a comis tâlhăria, cât și complicea acestuia. Cei doi au fost imediat conduși la sediul poliției.
În urma intervenției, suma de aproximativ 900 de lei și telefonul mobil al taximetristului, care fuseseră predat sub amenințare, au fost recuperate în totalitate, fiind găsite la femeia care îl însoțea pe autorul faptei. Incidentul a avut loc în zona fostei clădiri Banc Post din Roman.
Acțiunea rapidă a polițiștilor demonstrează angajamentul acestora față de siguranța comunității. (Sava N.).






































