Mancaruri traditionale pe care sa le incerci cand calatoresti in Egipt

0
24

Cu o istorie la fel de veche precum cea a monumentelor sale antice, bucataria egipteana se bazeaza in mare masura pe abundenta de legume si fructe recoltate in fiecare an in fertila Delta a Nilului. Multe feluri de mancare traditionala sunt vegetariene, deoarece cresterea animalelor in aceasta tara este costisitoare si dificila. Astazi, insa, carnea poate fi adaugata in majoritatea retetelor. Vita, mielul si diferite organe, in special ficatul, sunt utilizate in mod obisnuit in preparatele egiptene, in timp ce fructele de mare sunt populare in zonele de coasta ale tarii.

Deoarece majoritatea populatiei este musulmana, carnea de porc nu apare deloc in bucataria traditionala.

Cele mai multe feluri de mancare sunt servite alaturi de aish baladi (pita traditionala egipteana), fasole si sunt aromate cu condimente orientale, printre care se numara anasonul, chimenul, coriandrul, chimionul, cuisoarele si mahlabul (folosit in deserturi).

Acestea fiind spuse, iata ce mancaruri traditionale trebuie incercate atunci cand mergi in Egipt vacanta!

​Mulukhiya

Un produs pe care il vei gasi sub diferite denumiri, in functie de restaurantul in care mergi (molokhia, molokhiya, moroheiya, etc.), mulukhiya se prepara dintr-o planta cu acelasi nume, cunoscuta la noi sub numele de iuta. Frunzele verzi ale plantei se toaca marunt si se gatesc cu usturoi, suc de lamaie si condimente, pana se obtine o tocana groasa. Mulukhiya poate fi servita singura, peste orez sau paine, sau cu bucati de carne (de obicei, vita, pui sau iepure). In restaurantele de coasta, preparatul se face des si cu fructe de mare.

​Koshary

Koshary este probabil cel mai cunoscut preparat traditional egiptean si unul pe care, cel mai probabil, il vei gasi in toate meniurile restaurantelor. Este considerat un fel de mancare national si este satios, ieftin si, cel mai important, gustos!

Acesta este un amestec de linte, macaroane, spaghete, naut, ceapa prajita, orez, condimente, sos de rosii si sos iute.

Il vei gasi atat in restaurante, cat si in standurile cu street food.

​Ful Medames

Un preparat simplu, ful medames este un fel de tocana de fasole ce se gateste cu ulei de masline, chimen si, in unele locuri, cu usturoi, ceapa, ardei iute, suc de lamaie si patrunjel tocat marunt. Se spune ca este arhetipul de baza egiptean, fiind servit in aceasta tara inca de pe vremea faraonilor. Astazi, ful medames se consuma in orice parte a zilei, dar este deosebit de popular la micul dejun. Il poti gasi de vanzare in standurile cu mancare stradala si in aproape toate restaurantele, ca meze traditional. De obicei, preparatul este servit cu aish baladi si legume murate.

​Fattah

Foarte popular in Orientul Mijlociu, fattah este consumat de egipteni de obicei in preajma sarbatorilor si festivalurilor religioase. Este un preparat nelipsit de pe mesele egiptenilor de Eid al-Adha, o sarbatoare ce marcheaza sfarsitul Ramadanului, dar si atunci cand se celebreaza nasterea unui copil in familie.

Preparatul se face din carne de vita sau miel, orez, paine prajita, usturoi, otet alb, sos de rosii si condimente. Pe cat este de celebru, pe atat este de delicios!

​Kunafa

Nicio lista de mancaruri care trebuie incercate nu ar fi completa fara un desert, iar kunafa este unul dintre cele mai populare din Egipt.

Servita in mod traditional in timpul Ramadanului, versiunea originala cuprinde doua straturi de taitei foarte subtiri, facuti din faina de gris. Acestea sunt coapte pana devin crocante, inmuiate apoi in sirop, iar intre ele se pune o umplutura de branza moale (de obicei, ricotta). De obicei, deasupra preparatului se pune fistic sau nuca maruntita.

In unele restaurante, vei gasi acest desert avand ca umplutura mango, ciocolata sau chiar avocado.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here