Epilează-te în mod profesionist chiar la tine acasă

0
228

Din varii motive, să apelezi la un salon de cosmetică pentru a scăpa de părul în exces de pe anumite porțiuni ale corpului nu reprezintă pentru tine o soluție. Prin urmare, nu-ți rămâne de făcut decât să-ți iei inima în dinți și să te epilezi acasă. De preferat ar fi să apelezi la ajutorul unei prietene, cel puțin la început, până reușești să deprinzi și singură tehnica, sau ai nevoie de ajutorul pentru epilarea în anumite zone mai sensibile. Pentru a-ți veni în ajutor, avem pentru tine și câteva recomandări de care ai putea ține cont.

Ce produse folosești?

Deși multă lume, atunci când vine vorba despre epilarea la domiciliu optează pentru lama de ras sau crema depilatoare, noi suntem de părere că tot ceara sau pasta de zahar reprezintă cele mai bune și eficiente metode.

În cazul în care optezi pentru pasta de zahăr, durerea este mult mai redusă în intensitate, și de aceea multe persoane o preferă. Dacă aceasta este și opțiunea ta, ai grijă doar ca înainte de a o aplica, pielea să fie perfect curată și uscată. Epilarea va fi mult mai ușoară și mai eficientă, adică exact ceea ce îți dorești. De asemenea, nici iritațiile, infecțiile cutanate sau alte neplăceri nu vor apărea.

În schimb, dacă alegerea ta se îndreaptă către ceara de epilat pe bază de rășină, cum este cea utilizată în saloanele de cosmetică, atunci nu este nevoie să speli pielea înainte. Acest produs este solubil în ulei, iar tu ai nevoie ca stratul de ulei natural să rămână pe piele. De ce? Pentru că disconfortul resimțit atunci când aplici ceara pe piele, dar o și îndepărtezi, va fi cu mult mai mic. Dacă însă ai apucat să te spelu, folosește pudră de talc pe piele și va avea același efect. Simplu, dar foarte eficient.

Ceara de unică folosință

Pentru epilarea acasă, ceara de unică folosință este cea indicată de specialiști, deoarece acest produs, rezervă și aplicator, reprezintă soluția ideală atunci când ești pe grabă sau vrei ceva rapid și de bună calitate. Nu mai trebuie să stai și să încălzești ceara și să îți fie teamă că nu vei reuși să o aduci la temperatura optimă, mai ales dacă nu ai un încălzitor. Cu ajutorul aplicatorului vei putea să pui ceara pe toate zonele de unde vrei să scapi de părul nedorit. Este ideal de folosit pentru toate suprafețele, așa că ai scăpat de alte probleme legate de ce tip de ceară să folosești pentru anumite zone. Totuși, recomandarea specialiștilor este să nu folosești acest tip de ceară dacă ai pielea sensibilă sau ești mai predispusă la iritații.

Un kit de produse pentru epilat

Este bine să fii mereu pregătită și din dulăpiorul tău cu produse de îngrijire și înfrumusețare nu trebuie să lipsească un kit cu produse pentru epilat. Găsești astfel de produse gata pregătite, sau ți-l poți compune și singură, din produsele de care ai nevoie. Tu știi cel mai bine ce tip de piele ai, câtă ceară sau pastă de zahăr ai nevoie, care sunt instrumentele de care te poți ajuta. Ai grijă să existe mereu și unele rezerve, pentru situațiile neprevăzute, și să nu te vezi în situația în care ai terminat ceara sau pasta, și mai ai încă mult păr de îndepărtat. De asemenea, nu uita nici de produsele destinate îngrijirii în mod corect a pielii după ședința de epilat.

Nu este deloc complicat să te epilezi acasă, cu rezultate bune, doar că trebuie să stăpânești foarte bine această tehnică. De aceea, pentru primele ședințe de acest gen, ajutorul unei prietene este mai mult decât binevenit!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here