„Dispariţia acestei formaţiuni politice este exclusă”/Liderul PMP se va întâlni cu reprezentanți ai partidului de guvernământ american – Ziarul Incisiv de Prahova

0
843

Am impresia că la PMP e un puci în plină desfășurare, scrie pe reteaua de socializare jurnalistul Liviu Avram de la Adevarul.
„Pe la prânz, o aud la radio pe Ioana Constantin spunând fără rest că PMP a decis în forurile sale interne să înceapă negocieri pentru fuziunea prin absorbție cu PNL. Adică, în limbaj mai frust, PNL să înghită PMP.
Evident, prilej pentru Ioana Constantin să ridice în slăvi viitoarea alianță dintre PNL și PSD – și, foarte interesant, să spună că Băsescu ar trebui să-și vadă de treaba lui la Bruxelles și să nu se vâre în chestia asta.
Mai spre seară, președintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă ceea ce pe la prânz afirmase cu gura plină Ioana Constantin. Cred că trebuie să mai așteptăm câteva zile ca să ne lămurim, dar acolo clar pare să mocnească ceva.
În caz că nu știți cine e Ioana Constantin, v-o descriu eu: vicepreședinte PMP, genul gospodină cu liceu, specia tare-n clanță, regnul cea mai deșteaptă de pe ulița ei, mai precizeaza sursa sus mentionata.
Marele FAKE NEWS si/sau Adevărul despre „fuziunea” PMP
O anume cronologie a unor fapte ar putea conține cheia misterului.
Stirile false apărute în spațiul public privind deciziile care ar fi fost luate de PMP privind fuziunea au fost lansate de pucisti , de o grupare care si-au tras partidul pe persoane private pentru interes de afaceri.
In fapt aceasta grupare de pucisti si-au negociat libertatea atat cu Orban, PSD si PNL, mergand la trei capete.
Daca azi Cristian Diaconescu isi va pierde partidul va fi doar vina sa personala deoarece nu a luat masurile de indepartare al acestor lepre care s-au asociat si cu clanurile de camatari si infractori pentru a ramane la putere. (despre aceste lepre si golani care au infiintat o grupare de criminalitate economico-fiananciara organizata transfrontaliera exista zeci de articole in ziarul nostru atat in serialul  „Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului”, precum si in alte sute de articole, separat de acest serial in care am dezvaluit cu probe metodele oculte si absconse ale acestei retele de crima organizata).
Vestea a ieșit ieri pe piață în paralel cu cea a excluderii lui Ludovic Orban. Pe surse, mai întîi. Apoi, evenimentele s-au precipitat.
Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a dezmințit categoric pe Facebook informația. Vicepreședintele Ioana Constantin mai degrabă a confirmat-o. Președintele PNL, Florin Cîțu, la fel.
Cristian Diaconescu a infirmat din nou categoric, într-o intervenție la Digi 24, spunînd că știrea e falsă cap coadă, iar la reuniunea de partid de mîine nici nu se va discuta despre așa ceva. Lideri din județe ai PMP au confirmat și ei negocierile.
Traian Băsescu a rupt tăcerea după luni de zile, anunțînd pe Facebook că nu are nicio implicare în negocierile de fuziune, practic, tot un fel de confirmare.
Unde e adevărul?
O anume cronologie a unor fapte ar putea conține cheia misterului.
Înaintea congresului PNL, s-a vehiculat despre negocieri de fuziune între PNL și PMP purtate fără succes de Ludovic Orban și Diaconescu.
Un succes ar fi contat mult în ecuația congresului, dar nu a fost să fie.
Puțin înaintea congresului, dar mai ales imediat după, a apărut zvonul contrar: gruparea Orban ar negocia trecerea la PMP, dezvaluie si Bogdan Tiberiu Iacob in Inpolitics.
Doar că în preajma congresului liberal, evenimente ciudate se petrec în PMP.
Pe 23 septembrie, în partid are loc o răfuială internă discretă în urma căreia sunt executați secretarul general Cătălin Bulf, vicepreședintele Rizia Tudorache, cîțiva consilieri județeni ori de comunicare șamd. Bulf demisionează din partid fără a prezenta pînă azi o motivație oficială.
”Groparul PMP, Eugen Tomac, și-a luat partidul înapoi” scrie același Iliescu pe Facebook, care a demisionat din partid cu toată organizația după el. Mai pe scurt, demisionarul președinte Tomac, care scosese PMP din parlament în 2020, recupera partidul de la decorativul Diaconescu, tot de el impus președinte. PMP – 7 președinți în 7 ani.
Pe 25 octombrie, la trei zile după ce fostul președinte al PMP sector 5 scria despre posibila venire a lui Orban în partidul popular, DNA arestează doi consilieri bucureșteni ai PMP, mai scrie Bogdan Tiberiu Iacob.
Incisiv de Prahova a precizat, in data de 12.11.2021, ca exista o legatura dintre arestarea inculpaţilor Militaru Marian-Cătălin (P.M.P), Şerpescu Cătălin Constantin (P.M.P.) cu Sebastian Moise (P.M.P)  si dosarul penal pentru şpăgi date la cimitirele din Bucureşti deschis de DNA.
Noi am dezvaluit, in exclusivitate, ca in urma mandatelor de interceptare  s-au „dezvlotat” pe orizontala si verticala PMP-ului mai multe dosare penale cu personaje toxice din acest partid.
Mai mult, Militaru „vomita” tot (se cere singur la procuror si scrie adevarate „romane”), mai dezvaluiam ieri.
Revenind la PMP, pe 1 noiembrie, vocea nr.1 a partidului, vicepreședintele Ioana Constantin, marchează o piruetă neașteptată în relația cu PNL și PSD, partide pe care le critica permanent și despre care scria, în octombrie 2019, pe Facebook, că au format ”cea mai nocivă alianță politică: USL (PSD + PNL) – un mamut politic care a sufocat țara. Au trimis România cu zece ani înapoi în relația cu Uniunea Europeană”.
Și scrie acum Ioana Constantin (N.R- fosta membra la M10, mana dreapta a lui Monica Macovei):


”De unde ipocrizia aceasta a USR și a altora că PNL și PSD n-ar trebui să guverneze împreună?! Fiecare partid decontează electoral după cum decide. USR uită că a dat jos fostul guvern printr-o moțiune cu PSD și partidul pro-rus AUR, au pornit o criză politică fără precedent, au încercat un Guvern fantomă cu Cioloș. Mai mult, în 2016, președintele lor Dacian Cioloș a fost învestit cu voturile PSD, a guvernat cu PSD, l-a avut vicepremier pe Dâncu, a scos “noaptea ca Hoții” diferite proiecte din programul de guvernare (vezi 2 tururi) la cererea PSD. De unde rumoarea aceasta acum că PNL și PSD n-ar trebui să guverneze împreună? Sau vrea USR înapoi la guvernare? Să își asume, atunci. Partidele politice parlamentare să își asume guvernarea. Țara trebuie guvernată și la bine, dar mai ales la greu”, mai precizeaza Bogdan Tiberiu Iacob in Inpolitics.
Azi, la Sinaia, are loc ședința Colegiului Național al PMP, for care are puterea de a propune congresului ori cooperarea cu PNL asa cum dorea presedintele Cristian Diaconescu ori fuziunea cu PNL si/sau alt partid parlamentar (va spuneam ca disperarea este mare), asa cum doreste gruparea mentionata de noi.
Din informațiile noastre, fuziunea NU va fi votată, chiar daca se credea că partidul e controlat autoritar de Eugen Tomac și de apropiata sa, Ioana Constantin si de alti membri din gruparea care si-a tras partidul pe persoana fizica.
Chiar daca Tomac a obținut deja promisiuni frumoase de la Florin Cîțu în schimbul topirii în PNL, ieri mai erau doar trei organizatii judetene care ii mai raspundeau la telefon.
Si pe plan local s-a incercat convocarea unei sedinte prin care s-a incercat o diversiune impotriva lui Cristian Diaconescu (inclusiv cu aparitia intr-o parte a presei locale a marelui FAKE NEWS privind „fuziunea” PMP)  dar, dupa o cearta plina de nerv, sedinta s-a mai derulat cu doi ciupalaci in sala.
Daca presedintele Cristian Diaconescu se va impune in fata acestui puci si a gruparii de crima organizata va trebui sa aplice ce s-a decis pe data de 21 septembrie in sedinta Colegiului Național al PMP  si sa elimine acesti PMP-isti toxici din partid, daca va pierde –  va pierde doar pe mana lui ca nu a avut curajul sa taie capetele din fasa a tradatorilor.
Si nu va fi o preluare ostilă cum titreaza presa centrala, va fi doar o tradare ordinara a unor lepre care si-au negociat libertatea si au lansat in presa, pe bani grei – MARELE FAKE NEWS privind „fuziunea” PMP! O combinatie groteasca si de prost gust care a adus grave prejudicii de imagine partidului si lui Cristian Diaconescu. (Ec Adrian Radu).

Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului

Motivele care au generat insuccesul electoral de la alegerile parlamentare din 2020 ale PMP/Tradari din interiorul partidului ale unor grupari care si-au luat partidul pe nume personal in schimbul primirii unor foloase necuvenite si… in interes imobiliar/Politica cu sechestrari, cu clanul lui Sadoveanu, numit si clanul Belgienilor si incalcari grave ale statutului (III).

Sotia fostului cetatean ucrainean Eugen Tomac, numită de Guvern în Consiliul de Administrație al Engie/PMP in opozitie fata de guvernare cu mesaje transante sau la guvernare cu pacturi absconse?

Procurorii fac lumina si dau dreptate dezvaluirilor ziarului Incisiv de Prahova/Consilieri PMP, SĂLTAȚI pentru trafic de influență, au fost REȚINUȚI

„Moș Crăciun cu plete dalbe, cel venit de prin Știrbei Vodă 79-81”(D.N.A.)/Sirenele DNA-ului vor incepe traseul din sectorul 2 PMP cu destinația finală în Nicolae Iorga, însă cu un mic ocol prin sectorul 6 (PMP)

„Ii miroase cuiva a frauda? Aiurea!/Alexandru Bozianu este soțul ex-deputatului PMP de Prahova, Nicoleta-Cătălina Bozianu și este directorul Pol Fruct din 2018/Tot de atunci au început să curgă și contractele pentru furnizarea în școli de mere cumpărate din Polonia”(I)

A real tsunami will follow in the PMP/Consilierii locali (sefi din PMP – retinuti) erau ascultati pe mandat inca din iunie 2021

Legatura dintre arestarea inculpaţilor Militaru Marian-Cătălin (P.M.P), Şerpescu Cătălin Constantin (P.M.P.) cu Sebastian Moise (P.M.P) si dosarul penal pentru şpăgi date la cimitirele din Bucureşti deschis de DNA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here