De astăzi a demarat proiectul ”REduce, REfolosește, REciclează – Ateliere educative”

0
114

Comunicat de presă

 Ref.: De astăzi a demarat proiectul ”REduce, REfolosește, REciclează – Ateliere educative”

În data de 17.05.2021 a demarat în comuna Berceni, județul Prahova, proiectul ”REduce, REfolosește, REciclează – Ateliere educative”.

Astfel, în perioada mai – octombrie 2021, Asociația nonprofit Building Better Futures, prin intermediul echipei de voluntari, meșteri ai atelierului de mozaic “Tradiția”, cadre didactice și elevi ai Colegiului de artă “Carmen Sylva” vor preda săptămânal ateliere educative pentru 300 de copii care locuiesc in satele prahovene.

Scopul proiectului este de a sprijini elevii și tinerii să învețe, folosindu-se de meșteșuguri locale, să se implice activ în protecția și conservarea mediului înconjurător. De asemenea proiectul asigură accesul elevilor la un program educativ special pregătit de specialiștii în domeniu, folosind arta ca unealtă de educație să schimbăm atitudinea generațiilor tinere asupra protejării mediului și a implicării în conservarea resurselor naturale ale planetei.

În cadrul acestor ateliere copiii vor primi atât produsul realizat manual din materiale reciclabile, cât și informații importante despre scopul și activitățile proiectului. Pe lângă prezentările și materialele pregătite de organizatori și de partenerii săi, beneficiarii primesc și acces online la toate informațiile esențiale ale proiectului.

Proiectul “Reduce, Refolosește, Reciclează”, inițiat si derulat de Asociația nonprofit Bulding Better Futures, în parteneriat cu Colegiul de Artă ”Carmen Sylva”, Școala Gimnazială Berceni și Primăria comunei Berceni a fost susținut si finanțat de Societatea Grupului Lukoil, prin intermediul Concursului proiectelor Sociale și Culturale ale PAO Lukoil România.

Date de contact:

Asociația Bulding Better Futures

secondchance.bbf@gmail.com

Telefon: 0725.919.005

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here