Cine este si cu ce s-a ocupat noul subprefect de Prahova (FOTO)

0
696

Cine este si cu ce s-a ocupat noul subprefect de Prahova (FOTO). George Constantin Brezoi (35 de ani) a fost investit oficial, astăzi.

În perioada octombrie 2008 – martie 2014, el a fost director general al firmei de consultanță Bri Solution SRL Vălenii de Munte. Între 2007 și 2008 a condus departamentul de cercetare și dezvoltare al companiei Montplast Ploiești, fiind și director tehnic la aceeași societate.

Fost membru al Partidului Conservator, noul subprefect de Prahova a fost numit șef al Oficiului Teritorial pentru IMM și Cooperație Ploiești.

Ulterior, a fost secretar de stat pentru turism, iar apoi vicepreședinte al Autorității de Administrare a Activelor Statului (AAAS) – până în iunie 2016.

Noul subprefect de Prahova a absolvit Facultatea de Marketing din cadrul Universităţii Spiru Haret din Bucureşti.

Soția – Alina Gabriela Brezoi – este prodecan la Facultatea de Științe Economice din cadrul UPG Ploiești și a locuit în orașul Vălenii de Munte.

George Constantin Brezoi provine din  județul Giurgiu.

Ziarul de Ploiești


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here