Ieri, în cadrul unei acţiuni pe linie judiciară, desfăşurată pe raza municipiului Odorheiu Secuiesc, poliţiştii harghiteni au depistat un bărbat de 45 de ani, din judeţul Mureş, care avea pe numele său un mandat de arestare preventivă, emis de Judecatoria Sighişoara.
Inculpatul, care se sustrăgea de la executarea mandatului, a fost predat unei escorte din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în vederea depunerii în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de încălcarea ordinului de protecţie, distrugere şi ameninţare, toate cele 3 fapte penale fiind săvârşite în formă continuată.
Sursa: Ziar Harghita.



































