Dăncilă președinte? Categoric nu!

0
857

Spectacolul la care se pretează liderul social-democraților în aceste zile este de cea mai joasă speță. Cine i-o fi băgat în cap că plimbatul prin țară, pe la filialele județene, se numește plus de imagine sau că i-ar garanta succesul la alegerile prezidențiale a luat-o, de fapt, la mișto. Fără delicatețe și fără termeni academici, căci nu e cazul. Mie îmi lasă impresia că Viorica Dăncilă este plimbată de colo-colo ca să râdă lumea de ea, timp în care crede că partidul o iubește și o va vota până va ieși președintele României. Total fals.

Liderul PSD crede că poate prosti tot partidul

Partidul, în întregul lui, și-a scos-o de la suflet pe Viorica Dăncilă. Mai puțin mahării și sforarii, căci, în fond, e vorba de soarta lor. Privind mai bine, încep să cred că nici ei nu se dau în vânt după ea, ci doar o folosesc pentru a-și face jocurile de culise, pentru că puterea cere și mai multă putere și încă n-au ajuns la saturație.

S-au umplut de scârbă

Oricum ai potrivi cifrele, nu rezultă din nicio socoteală că Viorica Dăncilă ar avea șanse să câștige alegerile. Sunt mai mult speculații și interpretări ce se vor savante, dar toate se bazează pe clasicul „dacă”. Dacă Iohannis pierde primul tur, PNL se va răzbuna și se va alia cu electoratul PSD împotriva lui Dan Barna. Dar, în cazul în care Barna pierde turul întâi, USR va trece de partea Vioricăi Dăncilă și va vota împotriva lui Iohannis. Cred că de la caniculă li se trage. Nimeni nu spune însă că varianta cea mai simplă este că Viorica Dăncilă nici măcar nu va intra în turul al doilea. Este limpede că nici PSD nu se va osteni cu votul. Bun, rău, ticălos, șantajist sau cum o fi fost, Dragnea a fost multă vreme un reper pentru mulți din PSD. Nu mă interesează din ce cauză a fost iubit.

Klaus Iohannis va ajunge președinte cu ajutorul Vioricăi Dăncilă

Însă în momentul în care liderul social-democrat încercat să-l șteargă din memoria colectivă, grosului PSD nu i-a căzut bine. Coborârea ștachetei în fața statului paralel, de asemenea, nu a fost văzută cu ochi buni. Apoi, atacurile ei la adresa lui Șerban Nicolae și Liviu Pleșoianu, singurii care au avut curajul să spună în plin Congres cum trebuie să arate partidul, au făcut ca electoratul social-democrat să se cam umple de scârbă.

Ea nu, poate alții

Despre care turul doi vorbim, cu Viorica Dăncilă competitor și, eventual, câștigător? Pe ce mizează aceasta că ar câștiga, în condițiile în care este tot mai vizibil că este interesată doar de trecerea de primul tur? Și mai departe? Mai departe nimic, căci nu poate mai mult. N-are de unde, căci natura nu e așa de generoasă cu toată lumea, după cum s-ar crede. Apoi, când din competiția electorală ea își alege doar promovarea în turul doi, ce garanții oferă că este capabilă de mai mult? Sau bătălia asta neghioabă, aparent fără miză, are una cu mult mai mare, pe care nu o va recunoaște niciodată? Și anume, desțelenirea potecii pe care Iohannis să poată păși liniștit spre victorie. Spun asta deoarece se aud tot mai multe voci care spun că înțelegerea între Iohannis și Dăncilă este clară: primul la Palatul Cotroceni, al doilea la Palatul Victoria. (Valentin Boeru).

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here