Papa Francisc – agentul electoral ratat de guvernanti

0
359

(PRELUARE INPOLITICS.RO):

Dacă ar fi venit în România în timpul campaniei, Papa Francisc ar fi riscat la modul cel mai serios acuzația tefeliștilor că e agent electoral pentru PSD și ALDE, prin mesajele sale. Unele teribil de asemănătoare, pe fond, cu cele ale guvernanților și foarte puțin pe gustul unor globaliști și anti-suveraniști precum președintele Klaus Iohannis, PNL ori USR-PLUS, după cum vom arăta în cele ce urmează.

Mesajele papale, rostite în cele 6-7 predici și discursuri din vizita în România sunt critice la adresa globalizării, multinaționalelor, consumismului, migrației, a goanei după mari profituri și sunt împotriva Uniunii Europene în forma visată de actualii lideri, pentru că militează în favoarea păstrării suveranităților naționale, a rădăcinilor spirituale profunde ale fiecărui popor în parte. De asemenea, Papa este pentru familia tradițională, pentru respectarea drepturilor omului și pentru protecția socială a celor defavorizați. Mai mult decît orice, însă, Papa a combătut discursul urii și dezbinarea voită a societății; le sună cunoscut, fără îndoială, unora de la noi.

Despre emigrație

”Trebuie să recunoaștem totodată că transformările generate de deschiderea spre o nouă eră au atras după sine – odată cu beneficiile – și apariția unor inevitabile obstacole de depășit și a unor consecințe care nu sunt întotdeauna ușor de rezolvat pentru a păstra stabilitatea socială și pentru buna administrare a țării. Mă refer în primul rând la fenomenul emigrației care a determinat milioane de oameni să-și lase casa și patria pentru a căuta noi oportunități de lucru și de viață demnă. Mă gândesc la depopularea atâtor sate care, în câțiva ani, s-au văzut părăsite de o mare parte a locuitorilor lor; mă gândesc la consecințele pe care toate aceste fenomene le pot avea asupra calității vieții în acele locuri și la secătuirea celor mai bogate rădăcini culturale și spirituale ale poporului vostru, cele care v-au susținut în momentele mai urâte, în adversități”.

Despre protecție socială

”Se poate construi o societate care să-i includă pe toți, în care fiecare, punându-și la dispoziție propriile talente și competențe, printr-o educație de calitate și prin muncă creativă, participativă și solidară, să devină protagonist al binelui comun; o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați indezirabili, „obstacole” care ar împiedica „mașina” să meargă, ci cetățeni și frați care trebuie complet integrați în viața civilă; ba mai mult, să fie percepuți drept cea mai sigură dovadă că modelul de societate care se construiește este cel bun. De fapt, cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați, cu atât mai mult își dovedește gradul de civilizație”.

Despre puterea marilor corporații

”Toate acestea trebuie să aibă un suflet și o inimă și o clară direcție de mers, care să nu fie impusă de rațiuni extrinseci sau de puterea nestăpânită a centrelor financiare la nivel înalt, ci de conștiința faptului că persoana umană și drepturile ei inalienabile trebuie să se afle în centrul preocupărilor societății”.

Despre consumism

”Dinamica lumii e dictată de logica banului, a intereselor, a puterii. Cufundați în consumismul din ce în ce mai dezlănțuit care ne farmecă prin strălucirea sa scânteietoare, dar evanescentă, ajută-ne, Tată, să credem în ceea ce ne rugăm: să renunțăm la garanțiile comode ale puterii, la ispitirile înșelătoare ale lumescului, la aroganța goală a impresiei de autosuficiență, la ipocrizia preocupării pentru aparențe. Astfel, nu vom pierde din vedere Împărăția la care Tu ne chemi”.

Despre globalizare

”De dezvoltarea tehnologică și de bunăstarea economică au beneficiat mulți, dar cei mai mulți au rămas implacabil excluși, în vreme ce globalizarea care impune conformare a contribuit la dezrădăcinarea valorilor popoarelor, slăbind etica și conviețuirea, poluată, în ultimii ani, de un copleșitor simțământ de teamă care, deseori întețit artistic, duce la închidere și ură. Avem nevoie să ne ajutăm să nu cedăm seducțiilor „culturii urii” și a individualismului care, deși nu mai e atât de ideologică precum în timpurile persecuției ateiste, este totuși mai convingătoare și nu mai puțin materialistă. Ea recomandă deseori ca mijloc de dezvoltare ceea ce se arată imediat și rezolvabil, dar în realitate este indiferent și superficial”.

Despre suveranitatea popoarelor

”Pentru dezvoltarea armonioasă viabilă, pentru activarea concretă a solidarității și a carității, pentru sensibilizarea forțelor sociale, civile și politice în vederea binelui comun, nu e suficient să aplicăm cele mai noi teorii economice, nici nu sunt de ajuns abilitățile tehnice și profesionale, atât de necesare de altfel. Odată cu condițiile materiale, este necesar să se dezvolte frumos și sufletul poporului vostru; pentru că popoarele au un suflet, au un mod de a înțelege realitatea, de a trăi realitatea. A reveni mereu la sufletul propriului popor: asta face ca un popor să meargă înainte”.

Despre degringolada tinerei generații

”Tată, atunci când ne dai pâinea cea de toate zilele, alimentează în noi nostalgia după fratele nostru, nevoia de a-l sluji. Rugându-te pentru pâinea de fiecare zi, îți cerem și pâinea memoriei, harul de a întări rădăcinile comune ale identității noastre creștine, rădăcini indispensabile într-un timp în care umanitatea, mai ales tinerele generații, în mijlocul atâtor situații „lichide”, riscă să se simtă dezrădăcinată, incapabilă să dea sens existenței”.

Despre solidaritate umană

”Ori de câte ori ne rugăm, amintește-ne că pentru a trăi nu e nevoie să ne conservăm, ci să ne frângem; să împărțim, nu să adunăm; să-i săturăm pe alții, în loc să ne umplem pe noi înșine, deoarece bunăstarea este adevărată numai în măsura în care aparține tuturor”.

Despre familie

”Fragilitatea legăturilor, care duce la izolarea persoanelor, are repercusiuni în special asupra celulei fundamentale a societății, familia, și ne solicită efortul de a ieși și a merge în întâmpinarea dificultăților fraților și surorilor noastre, îndeosebi ale celor mai tineri, nu prin descurajare și nostalgie, ca ucenicii de la Emaus, ci prin dorința de a-l comunica pe Isus Înviat, nucleul speranței”.

Despre dezbinare

”Evenimentele complexe și triste din trecut nu trebuie uitate sau negate, dar nici nu pot constitui un obstacol sau un argument pentru a împiedica o mult râvnită conviețuire fraternă(…)A peregrina este angajarea de a lupta pentru ca aceia care au rămas în urmă ieri să devină protagoniștii de mâine, și pentru ca protagoniștii de astăzi să nu fie lăsați în urmă mâine. Pentru a face aceasta, frați și surori, este nevoie de o muncă de artizan, de a țese împreună viitorul. Iată de ce suntem aici pentru a spune împreună: Mamă, învață-ne să construim împreună viitorul!”

Despre colonizări ideologice

„Dragi fraţi şi surori, chiar şi astăzi reapar noi ideologii care, intr-un mod subtil, încearcă să se impună şi să-i dezrădăcineze pe oameni din cele mai bogate tradiţii ale lor culturale şi religioase. Colonizările ideologice dispreţuiesc valoarea persoanei, a vieţii, a căsătoriei şi a familiei şi dăunează, prin propuneri distrugătoare, atee ca şi cele din trecut. în mod deosebit tinerilor noştri şi copiilor, lăsăndu-i fără rădăcini din care să poală creşte. Sunt voci care, semănând teamă şi diviziune, vor să şteargă şi să îngroape cea mai preţioasă moştenire pe care aceste ţinuturi au văzut-o născându-se”.

Da, Papa ar fi fost un bun agent electoral pentru guvernanți. Spre ghinionul lor, a venit prea tîrziu.

 

Articolul Papa Francisc – agentul electoral ratat de guvernanti apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here