Ciocoii din Ministerul de Interne/Pensionaţi “de tineri” şi reangajaţi în sistem

0
895

Au pensii uriaşe şi, în acelaşi timp, salarii pe măsură. Este cazul mai multor privilegiați și “ocrotiți” ai sistemului care huzuresc pe bani publici.

În acest timp, Guvernul  reduce pensiile poliţiştilor care lucrează pe stradă, dar pensionarii din poliție, poliție de frontieră, primesc pensii de 120-180 milioane de lei pe lună,  acuză sindicatele din Poliţie.

Au pensii uriaşe şi, în acelaşi timp, salarii pe măsură. Este cazul mai multor privilegiaţi din Ministerul Afacerilor Interne, care huzuresc pe bani publici. În acest timp, Guvernul vrea să reducă pensiile poliţiştilor care lucrează pe stradă, acuză sindicatele din Poliţie.

Scandalul pensiilor militare ia amploare. Guvernul vrea să taie din pensiile militarilor şi a poliţiştilor care vor trece în rezervă după data de 15 septembrie pentru a face economii la buget.

Cu toate acestea, aceeaşi guvernanţi au permis unor înalţi funcţionari din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să pună mâna pe pensii grase şi, în acelaşi timp, să rămână în continuare pe alte posturi, fiind remuneraţi cu salarii la fel de grase. Este vorba de 30 de ofiţeri superiori în rezervă, susţin sindicatele din Poliţie.

Dumitru Coarnă, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), a explicat, pentru ”Adevărul”, cum a fost posibil aşa ceva. ”Sunt vreo 30 de persoane din MAI care s-au pensionat cu încălcarea legii. Adică, nu sub efectul Legii pensiilor militare 225/2005, ci prin efectul Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului. Fostul ministru Petre Tobă a modificat, prin Ordonanţă, un articol care a permis pensionarea pe «alte motive». Aşa au ajuns să se pensioneze la 39 de ani sau la 40”, spune Dumitru Coarnă.

Dar și pe caz ,, închipuit,, de boală, cu handicap gradul 2, dar, imediat, a dispărut handicapul, și a fost pus personajul șeful poliției unui municipiu.

PENSIONARĂ DE LUX LA 44 DE ANI

Unul dintre ofiţerii MAI privilegiaţi este comisarul-şef Alina Popescu. În ianuarie 2017, ministrul de Interne Carmen Dan a transferat-o în aparatul central al MAI, de la Slatina, unde a fost şefa Serviciului Cabinet din cadrul IPJ Olt. În calitate de consilier al ministrului, Alinei Popescu aproape i-a fost dublat salariul. După fix 6 luni, comisarul-şef a ales să se pensioneze. Aşa se face că la 44 de ani, fosta poliţistă a ajuns să încaseze o pensie de zeci de mii de lei. La scurt timp însă, aceasta a fost reîncadrată fix pe aceeaşi funcţie de consilier al ministrului, primind şi un salariu consistent.

MAI are o explicaţie pentru scandaloasa situaţie: „Alina Popescu a fost eliberată din funcţie şi pusă la dispoziţie în luna iunie 2017, ca urmare a încetării mandatului demnitarului – odată cu schimbarea Guvernului Grindeanu. La acel moment, aceasta a optat pentru a ieşi la pensie, în condiţiile art. 69 alin. 1, lit. j din Statutul poliţistului, vârsta acesteia fiind de 44 ani şi 7 luni. Ulterior, în luna iulie, după numirea noului Guvern, persoana a fost încadrată în funcţia de consilier al ministrului, ca personal contractual, în condiţiile Ordonanţei 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală”.

Recordul de cel mai tânăr pensionar de lux MAI îl deţine comisarul-şef Lucian Călin Roşan. În decembrie 2015, la propunerea ministrului Petre Tobă, Roşan (41 de ani) a fost numit secretar general al MAI. În această calitate, Roşan a primit o leafă de aproape 116.000 de lei. În urmă cu o lună, acesta a trecut în rezervă, cu o pensie de peste 10.000 de lei.

TRECUŢI ÎN REZERVĂ, NUMIŢI Consilieri ori șef al politiei municipiului Drobeta-Turnu Severin!

Manuel Gârlea, fostul inspector șef al poliției de frontieră Caraș Severin, dacă nu știați, (și cu această ocazie cerem public un punct de vedere oficial din partea ministerului și medicului dumnealui de familie), a fost pensionat subit pe caz de boală, handicap gradul II, (CHIAR ÎN ZILELE CÂND ȘEFII VĂMILOR ȘI AI PUNCTELOR DE FRONTIERĂ DIN ZONĂ,  ERAU REȚINUȚI ȘI ARESTAȚI), a scăpat de dube, iar după, a scăpat și de boală, astăzi, fiind apt să conducă întreaga poliție a municipiului Drobeta.

În viața de zi cu zi, cel care s-a pensionat chipurile că este bolnav, încasează atât pensiei, foarte mare, de pe urma pensionării pe caz de boală, (acum a ajuns la vârsta de pensionare legală și și-a solicitat aprobarea pensiei de serviciu și renunțarea la cea de boală, handicap gradul II), dar încasează și un salariu foarte mare că șef al poliției locale! (Cât de legal este?)

Manuel Gîrlea are o vastă experineţă în strucuturile militare din subordinea Ministerului Afacerilor de Interne şi o reputație, pe care o descrie cel mai bine de prefectul din Caraș Severin

,, Supărat pentru faptul că subiectul este considerat un hobby al său sau o obsesie, prefectul de Caraş-Severin a decis să tragă cortina în ceea ce priveşte practicile prea puţin ortodoxe despre care are cunoştinţă în privinţa Poliţiei de Frontieră şi a traficului de bunuri în vama Naidăş.

La conferinţa de presă au participat adjuncţii şefilor de la Inspectoratul de Poliţie şi Inspectoratul Poliţiei de Frontieră, respectiv comisarul şef Petru Şandru şi comisarul şef Florin Bulgariu.

„Am venit pe funcţia de prefect de la Oraviţa, unde am stat cinci ani de zile. Am cunoscut foarte bine activitatea Poliţiei de Frontieră şi l-am cunoscut şi pe fostul inspector şef – Gârlea (Manuel Georgian – n.r.). Ştiu cum au fost angajaţi majoritatea lucrătorilor din Poliţia de Frontieră a judeţului Caraş-Severin: pe bani. Ştiam care este taxa pe care o percepea inspectorul şef pentru a angaja: 5.000 de euro. Au fost oameni care au venit la mine, care au lucrat cu mine în calitatea de director al fabricii de lapte pe care o aveam, să fac medierea, că aveau suma de bani. Nu am făcut treaba asta şi nu m-a interesat. Nu am văzut, cât am stat acolo, o acţiune să se deruleze pe frontieră, vreo percheziţie vizavi de aspectul traficului. Funcţiona, la acea vreme, duty-free-ul din Naidăş“, a aruncat prima bombă prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea.

Prefectul judeţului a amintit vremurile în care, la magazinul din vamă, venea TIR-ul cu ţigări. „Am fost de faţă o dată când domnul inspector şef (eram mai mulţi acolo) a zis «domnilor, mă duc să dau drumul la fabrică!» Deci, pentru el, punctul de trecere a frontierei Naidăş era fabrică de făcut bani. Percepea o taxă pentru fiecare cartuş de ţigări care ieşea din duty-free. Amărâţii ăia care stăteau la coadă acolo, în special femei, îmbrâncite, primeau câte un cartuş pe care îl preluau bişniţarii, şi sub controlul vameşilor şi poliţiei de frontieră vreneau cei cu jeep-urile. Le burduşeau cu ţigări şi treceau prin punct fără să se uite nimeni la ei“, a mai spus Octavian Ţunea. Ulterior, prefectul a revenit la momentul când a fost instalat în funcţie, fără să uite ceea ce a văzut şi a povestit.

„Prima mea intenţie de acţiune în acest sens a fost cu această Poliţie de Frontieră. Frontiera cu Serbia a fost grea şi înainte de ’89 şi acum. Aveam informaţii şi despre alte tranzacţii: cu alcoolul, cu carne vie… cu tot ce se putea tranzita, atât pe apă, cât şi pe uscat. Am avut discuţii şi cu Gârlea şi i-am atras atenţia să vină cu un program pentru stoparea acestei situaţii. Nu s-a făcut nimic“, a remarcat cu năduf prefectul. Ulterior, la interpelarea efectuată de deputatul Ion Mocioalcă privind contrabanda cu ţigări în Caraş-Severin, prefectul a ţinut să facă şi precizări de ordin politic.

„Pe vremea aceea, ministru de interne era Dan Nica. Secretarii de stat, şefii de arme erau toţi ai PSD-ului. A fost o întrunire la sala de marmură a Ministerului de Interne în care am ridicat problema frontierei din judeţ şi mi s-a spus că vom discuta după… Pe coridor mi s-a spus să-mi discut problema cu secretarul de stat. Acela mi-a spus sincer: «las-o dom-le, vezi-ţi de treabă». Doi secretari de stat ai Ministerului de Interne (care, dacă vin în judeţ trebuie să anunţe prefectul) veneau periodic la o cabană, la Baziaş, unde discutau cu şeful Poliţiei de Frontieră. Acolo îşi luau «pinca» (cota parte – n.r.). Un ziarist mi-a spus şi am controlat jeep-ul lui Gârlea, în care se aflau materiale de propagandă a PSD-ului. Mă sfida. Când îl chemam la mine, nici nu venea“, a mai lansat o bombă Octavian Ţunea.

Prefectul a mai amintit că, în perioada interimatelor la şefia Poliţiei de Frontieră a fost controlat de aceştia, în timp ce alte maşini treceau fără să fie oprite. „Am început sistematic să intrăm în normal. Sunt şedinţe lunare. Au fost făcute investiţii substanţiale în sisteme de supraveghere video la frontiera verde şi pe Dunăre. Acum vedeţi că mereu îi prind, că sunt descinderi. Din nefericire, sunt cazuri în care eu aflu de la presă despre anumite acţiuni şi asta trebuie să înceteze“, a revenit în prezent prefectul de Caraş-Severin.

„Problema se află într-un alt loc decât suntem obişnuiţi să privim. Contrabanda se face mai puţin pe Dunăre sau pe frontiera verde cât mai mult pe râul Nera. Acolo sunt câteva localităţi ce trebuie vizate – Pârneaura, Socol, Zlatiţa. Singurul indicator mai mic decât 2010 este cantitatea de ţigări confiscate. Până în 8 noiembrie a.c. au fost confiscate 161.534 de pachete de ţigări, în condiţiile în care, în 2010, s-au confiscat 350.518 pachete de ţigări“, a concluzionat comisarul şef Florin Bulgariu,,

Consolidarea poziţiei şi a rolului poliţistului local în Drobeta Turnu Severin, precum şi transparentizarea activităţii instituţiei, se numără printre priorităţile mandatului lui Gîrlea, recunsocut pentru transparenţa de care nu a  a dat dovadă şi pe perioada în care activa în structurile Inspectoratului Judeţean al Poliţie de Frontieră Caraș-Severin.

„Eu mi-am început activitatea aici, în Drobeta Turnu Severin şi am lucrat în aproape toate domeniile de activitate ca şi poliţist- de la ciruclaţie, la pază şi ordine, intervenţii rapide, judiciar, ajungând la inspector şef la poliţia de frontieră din Caraş Severin. Aş vrea ca experienţa pe care am căpătat-o să v-o împărtăşesc şi dumneavoastră” a declarat Manuel Gîrlea.

Până de curând și Cornel Gabriel Ciocoiu era director general al Direcţiei Generale Management Operaţional din MAI, funcţie pe care o deţinea din 2015. În această calitate, Ciocoiu încasa lunar un venit de circa 14.000 de lei (salariu, normă de hrană, bani de echipament, primă de vacanţă). El a trecut apoi în rezervă, cu grad de general, ajungând, la 45 de ani, să primească o pensie de peste 13.000 lei. Ulterior,”pensionarul” a fost numit secretar de stat în Ministerul de Interne, funcţie plătită cu cel puţin 10.000 de lei lunar.

În aceeaşi situaţie se află şi Cătălin Breazu, fost director general adjunct în MAI, Direcţia Generală de Management Resurse Umane. Potrivit declaraţiei sale de avere, Breazu a avut o soldă lunară de circa 14.500 de lei. La sfârşitul anului trecut, Breazu a trecut în rezervă, dar a fost reangajat imediat în calitate de consilier la cabinetul secretarului de stat. La trei luni de la trecerea în rezervă, în declaraţia de avere dată la 27 ianuarie 2017, Cătălin Breazu a menţionat că a încasat, în total, din pensie, 30.750 de lei.

Irina Alexe are numai 42 de ani şi este şi ea pensionară MAI. În septembrie anul trecut, chestorul Irina Alexe a fost numită secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii de către premierul Dacian Cioloş, la propunerea oficială a ministrului Dragoş Tudorache. După doar trei luni, în decembrie 2016, Alexe a ales să treacă în rezervă şi să încaseze o pensie uriaşă. În ultimul an de activitate ca poliţist activ Irinia Alexe a încasat o leafă lunară de peste 10.100 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. (Alin GHICIULESCU).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here